CSJ. Decizia nr. 2999/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2999/2003
Dosar nr. 371/2003
Şedinţa publică din 24 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 430 din 10 octombrie 2002, pronunţată de secţia penală a Tribunalului Prahova, s-a dispus condamnarea inculpaţilor.
- T.F. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), faptă din 16 ianuarie 2002;
- D.R.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), faptă din 16 ianuarie 2002 şi 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., faptă din 31 octombrie 2001, parte vătămată G.S.
În baza dispoziţiilor art. 33 şi art. 34 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
Prin aceeaşi hotărâre au mai fost condamnaţi şi inculpaţii N.A. la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 262 C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., faptă din 16 ianuarie 2002; D.F. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 221 C. pen., 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., faptă din 17 ianuarie 2002, parte vătămată T.G., prejudiciu 15.000.000 lei.
În baza art. 61 C. pen., s-a menţinut liberarea condiţionată pentru restul de 1663 zile închisoare, rămas neexecutat, dintr-o pedeapsă anterioară de 5 ani închisoare, aplicată inculpatei D.F. prin sentinţa penală nr. 101 din 11 ianuarie 2001 a Judecătoriei Ploieşti, pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa aplicată prin sentinţă, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru inculpaţii T.F. şi D.R.A. s-a menţinut starea de arest, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate acestora reţinerea şi arestarea preventivă, respectiv de la 18 ianuarie 2002 la zi pentru inculpatul T.F. şi de la 29 ianuarie 2002 la zi pentru inculpatul D.R.A.
În privinţa inculpatelor D.F. şi N.A., s-a luat act că acestea sunt arestate în alte cauze.
În latura civilă, s-a constatat acoperit integral, prin restituire, prejudiciul creat părţii vătămate T.G.
S-a admis acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea vătămată G.S. şi s-a dispus obligarea inculpatului D.R.A., în solidar cu părţile responsabile civilmente D.I. şi D.M.M., la plata sumei de 17 milioane lei şi a sumei de 3.435 dolari S.U.A., la cursul oficial de schimb al B.N.R. de la data plăţii către partea civilă G.S.
S-a dispus obligarea fiecăruia din cei 4 inculpaţi (a inculpatului D.R.A., în solidar cu părţile responsabile civilmente) la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre de condamnare, prima instanţă a reţinut în sarcina celor patru inculpaţi, că în seara zilei de 16 ianuarie 2002, în jurul orelor 22,00, inculpatul T.F. se afla împreună cu concubina sa N.A. şi inculpatul D.R.A. în barul aparţinând SC N. SRL Ploieşti.
În acelaşi local se aflau şi inculpata D.F. însoţită de martora T.C.M., care stăteau împreună cu partea vătămată T.G. la o masă.
A mai reţinut instanţa de fond că partea vătămată se afla în stare de ebrietate, iar inculpata şi martora îl cunoscuseră în seara respectivă.
La un moment dat, inculpata D.F. a observat că partea vătămată purta un lănţişor şi l-a provocat, spunându-i că acesta nu este din aur, partea vătămată fiind de acord să-şi scoată lănţişorul şi să-l dea inculpatei pentru a-l examina, după care partea vătămată a reprimit obiectul din aur, introducându-l în buzunarul de la cămaşă.
Inculpaţii T.F. şi D.R.A. au observat cele petrecute la masa alăturată şi în baza unei rezoluţii infracţionale spontane, T.F. a imobilizat partea vătămată, prinzându-i mâinile la spate, timp în care D.R.A. a deposedat-o de lănţişorul în valoare de 15 milioane lei.
Partea vătămată s-a zbătut şi a încercat să-şi recupereze lănţişorul, încercând să-i prindă pe inculpaţi, astfel încât, în faţa uşii de la intrare în bar s-a creat o mică încăierare, datorită faptului că partea vătămată încerca să scape din imobilizare.
S-a mai reţinut că, în aceste împrejurări, toţi cei patru inculpaţi au părăsit localul, T.F. şi D.R.A. fugind, urmăriţi fiind de partea vătămată care, însă, nu a reuşit să-i prindă.
A doua zi, inculpatul T.F. a vândut lănţişorul cu suma de 6.400.000 lei, dându-i inculpatei D.F. suma de 600.000 lei, pentru a nu fi denunţat de aceasta, restul sumei împărţindu-l cu inculpatul D.R.A.
În privinţa inculpatei N.A., s-a constatat că deşi aceasta nu a participat la săvârşirea faptei şi nu a obţinut foloase materiale, a observat activitatea desfăşurată de T.F. şi D.R.A., însă nu a denunţat această faptă organelor de poliţie.
Prejudiciul creat părţii vătămate T.G. a fost acoperit prin restituire, astfel încât, aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.
În ceea ce priveşte fapta din 31 octombrie 2001, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D.R.A., judecătorul fondului a reţinut prin hotărâre că, acesta s-a deplasat la această dată, în jurul orelor 8,00, pe raza oraşului Urlaţi, în piaţa centrală, cu intenţia de a sustrage bani şi bunuri, însoţit fiind de făptuitorul S.M., faţă de care cercetările au fost desjunse prin rechizitoriu.
În piaţă, cei doi au observat-o pe partea vătămată G.S. care comercializa mărfuri expuse pe o tarabă şi introducea banii obţinuţi din vânzarea acestora într-o borsetă, sesizând că, la un moment dat, aceasta a aşezat borseta pe un scaun sub tarabă.
Profitând de un moment de neatenţie al părţii vătămate, inculpatul D.R.A. i-a sustras acestuia borseta, pe când făptuitorul îi asigura paza.
Partea vătămată G.S. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului D.R.A. cu suma de 3.435 dolari S.U.A., de asemenea suma de 15.000.000 lei c/val. unui telefon mobil, solicitând de asemenea obligarea acestuia la restituirea actelor de identitate, banii şi bunurile aflându-se în borseta sustrasă.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor 4 inculpaţi, prima instanţă a ţinut cont de pericolul social concret, ridicat, al faptelor, de modul în care acestea au fost săvârşite, de prejudiciul produs, dar şi de circumstanţele personale ale fiecăruia din cei patru inculpaţi, în primul rând de trecutul infracţional al acestora.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii T.F. şi D.R.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.
Inculpatul T.F., a susţinut că încadrarea juridică dată faptei de către prima instanţă este greşită, precizând că sustragerea lănţişorului a fost făcută de coinculpatul D.R.A., prin metoda „tampon", fără exercitarea unor violenţe asupra părţii vătămate, în fapt, fără ca aceasta să realizeze că lănţişorul i-a fost sustras, lucru pe care l-a observat după ce inculpatul D.R.A. părăsise localul.
Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie calificată în infracţiunea de furt calificat şi, implicit, redozarea pedepsei aplicate, chiar cu reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe personale atenuante, având în vedere participarea sa redusă la săvârşirea faptei şi sinceritatea dovedită pe parcursul procesului.
Inculpatul D.R.A. a criticat hotărârea sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, solicitând în esenţă, reducerea acesteia pe motiv că a comis fapta în stare de minorat şi nu are antecedente penale.
Prin Decizia penală nr. 573 din 9 decembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii T.F. şi D.R.A., apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal au declarat recurs inculpaţii T.F. şi D.R.A., solicitând, pe fond, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt (pentru inculpatul D.R.A.) şi în infracţiunea de tăinuire (pentru inculpatul T.F.), iar în subsidiar, reducerea pedepselor.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond, a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise.
Probatoriul administrat în cauză a demonstrat fără dubiu că faptele inculpaţilor recurenţi se încadrează la infracţiunea de tâlhărie, aşa încât susţinerile acestora de schimbare a încadrării juridice nu pot fi primite.
Astfel, martora P.Şt., barman de serviciu în localul unde s-au comis faptele, aparţinând SC N. SRL Ploieşti, a relatat detaliat modul în care partea vătămată a fost deposedată de lănţişorul de aur, respectiv prin violenţă şi cu participarea tuturor inculpaţilor. Aceasta a relatat cum partea vătămată a fost imobilizată, a încercat să scape, creându-se o busculadă în care partea vătămată a rupt geaca inculpatului T.F.
Participarea inculpaţilor la comiterea faptei este dovedită şi de faptul că, a doua zi după comiterea faptei, s-au dus împreună în oraş pentru a vinde lănţişorul, iar după valorificarea acestuia au împărţit suma obţinută.
Cu privire la fapta de furt în dauna părţii vătămate G.S. de către inculpatul D.R.A. nu sunt dubii, inculpatul recunoscând fapta.
În consecinţă, susţinerile inculpaţilor în ce priveşte schimbarea încadrării juridice nu sunt fondate, aşa încât nu vor fi primite.
Cu privire la motivul de recurs formulat de inculpaţi şi care vizează reducerea pedepselor, se constată că la stabilirea pedepselor aplicate inculpaţilor recurenţi s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Astfel, pericolul social concret ridicat al faptelor comise, modul în care au săvârşit aceste fapte (în grup, într-un local public), alături de circumstanţele reale şi personale, sunt aspecte care au condus la stabilirea unor pedepse corespunzătoare, în ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare.
Faţă de aceste considerente, urmează să fie respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi, conform dispozitivului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.F. şi D.R.A. împotriva deciziei penale nr. 573 din 9 decembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedepse durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 ianuarie 2002 până la 24 iunie 2003, pentru inculpatul T.F., şi de la 29 ianuarie 2002 până la 24 iunie 2003, pentru inculpatul D.R.A.
Obligă recurenţii la câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 300.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2998/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3000/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
