CSJ. Decizia nr. 3001/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3001/2003
Dosar nr. 1543/2003
Şedinţa publică din 24 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din 23 ianuarie 2003 a Tribunalului Iaşi, inculpatul V.I. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 505 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 483 din 9 februarie 1999 a Judecătoriei Iaşi, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin sentinţa amintită şi la care s-a aplicat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu 9 martie 2002, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui fes, tip cagulă care a servit la comiterea infracţiunii.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, a sumei de 40.000 lei.
S-a constatat că prejudiciul este parţial recuperat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 5 martie 2002, purtând un fes care îi ascundea faţa, inculpatul V.I. a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate A.V., a agresat-o fizic pe aceasta, strângând-o de gât şi i-a cerut ţigări sau bani pentru a le cumpăra.
Sub imperiul violenţelor exercitate asupra sa, partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 10.000 lei şi o sticlă de vin de 2 litri.
Inculpatul a părăsit locuinţa, sustrăgând din curte mai multe obiecte casnice şi unelte agricole.
Prejudiciul în sumă de 250.000 lei a fost parţial recuperat.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţia părţii vătămate, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de confruntare, procesul-verbal de identificare, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului.
Acesta a susţinut că pătrunderea în locuinţa părţii vătămare şi obţinerea bunurilor au avut loc cu consimţământul lui A.V., apărare care a fost înlăturată de probele administrate în cauză.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 90 din 11 martie 2003, a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Acesta a atacat hotărârea instanţei de apel cu recurs solicitând admiterea sa, casarea hotărârilor pronunţate şi, în principal, achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen. În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
1. Din examinare actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), d) şi f) C. pen.
Probele administrate au confirmat faptul că, în seara zilei de 5 martie 2002, în jurul orelor 23,00, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate A.V. Reuşind să-i înlăture de pe faţă fesul cu care se mascase, partea vătămată l-a recunoscut fără dubiu pe inculpat, care, de altminteri, îi este vecin.
Fesul lăsat de inculpat şi găsit în locuinţa părţii vătămate a fost identificat de martorii M.D. şi T.E. ca fiind a lui V.I., pe care l-au văzut de mai multe ori purtându-l, obiectul de îmbrăcăminte având detalii după care a putut fi individualizat.
De altfel, inculpatul însuşi a recunoscut în timpul urmăririi penale că a intrat noaptea, mascat, fără drept şi prin efracţie, în locuinţa părţii vătămate şi că i-a cerut ţigări şi vin, în timp ce o ţinea imobilizată de mâini. Într-o încercare procausa, în faţa instanţei de judecată, inculpatul a susţinut că partea vătămată i-a oferit vin şi ţigări, apărare care nu se regăseşte în probele dosarului.
Prin urmare, instanţa de judecată a dispus în mod temeinic şi legal condamnarea inculpatului V.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, astfel că nu poate fi primită susţinerea din recursul său întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
2. Analizând critica referitoare la pedeapsa aplicată inculpatului recurent, Curtea constată că instanţele au făcut o corectă evaluare a dispoziţiilor C. pen., referitoare la pedepse, dând eficienţa cuvenită prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-au avut în vedere atât pericolul social concret al faptei săvârşite, modalitatea de realizare a acesteia (noaptea, prin efracţie, de către un infractor mascat şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice), cât şi urmările faptei comise şi comportamentul nesincer al inculpatului în timpul procesului penal.
Totodată, instanţele au avut în vedere la individualizarea pedepsei şi faptul că inculpatul este recidivist, în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen., din fişa sa de cazier rezultând că în perioada 1989 – 2000 a fost condamnat de 4 ori pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat.
În aceste împrejurări, Curtea constată că pedeapsa de 6 ani aplicată inculpatului corespunde scopului coercitiv-educativ al sancţiunii penale, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Motivul de recurs invocat de inculpat şi bazat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu este întemeiat.
Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b), art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 90 din 11 martie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 9 martie 2002 până la 24 iunie 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3000/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3002/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
