CSJ. Decizia nr. 3032/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3032/2003
Dosar nr. 1496/2003
Şedinţa publică din 25 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 519 din 10 decembrie 2002, Tribunalul Prahova, a dispus condamnarea inculpatului P.C.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive.
În sfârşit a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că:
În ziua de 14 iulie 2002, poliţia Filipeştii de Târg a fost sesizată că pe malul drept al canalului de irigaţii, lângă S.C. D. se află cetăţeanul turc K.P., căzut şi lovit, având sânge pe faţă.
În plângerea formulată de partea vătămată, se susţine că în dimineaţa acestei zile a fost la discotecă de unde a plecat cu martorii P.N. şi P.C.M. şi de inculpat.
În dreptul societăţii sale, partea vătămată s-a despărţit de cei doi martori, rămânând numai cu inculpatul pe care îl ştia din vedere. După ce au parcurs, împreună o bucată de drum, inculpatul i-a cerut să-i dea banii pe care îi are asupra sa băgându-i mâna în buzunar. Cum nu a găsit banii, i-a luat telefonul mobil şi a fugit spre islaz.
Partea vătămată a alergat după inculpat, reuşind să-l prindă. Fiindcă i-a cerut telefonul, inculpatul a lovit-o cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni care au necesitat 16–18 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul cerând desfiinţarea sentinţei şi completarea probei cu martori, solicitând audierea unui martor pe situaţia de fapt în persoana lui Ţ.I.
Într-o altă apărare a solicitat, restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale.
De asemeni, a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de lovire, iar în subsidiar, aplicarea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 113 din 5 martie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat apelul inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, inculpatul care a cerut în principal achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Sub cel de-al doilea motiv, restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru audierea martorului Ţ.I.
În subsidiar, s-a cerut aplicarea circumstanţelor atenuante inculpatului având în vedere comportamentul corespunzător al acestuia şi ca atare reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Analizând probatoriul administrat în cauză, se constată că instanţele au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor, stabilind vinovăţia inculpatului şi o justă individualizare a pedepsei respectându-se prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Din examinarea pe larg a situaţiei de fapt aşa cum rezultă din plângerea părţii vătămate, declaraţiile martorilor P.C.M., P.N., D.P. şi R.V. inculpatul prin violenţă i-a smuls cetăţeanului turc un telefon mobil, folosind violenţa pentru a-şi însuşi bunul, producându-i leziuni ce au necesitat 16–18 zile îngrijiri medicale încât sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie pentru care corect a fost condamnat.
Nu poate fi primit, nici motivul referitor la restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, probele administrate în cauză dovedind vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii.
De asemeni, nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere pe de o parte împrejurările concrete de săvârşirea faptei, cât şi poziţia nesinceră a acestuia, care pe parcursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti inculpatul a modificat conţinutul declaraţiilor.
De altfel şi prin raportul tehnico - ştiinţific întocmit de laboratorul de detecţie a comportamentului simulat, a fost caracterizat prin prezenţa reactivităţii mimico – gesticulare specifică persoanelor nesincere.
Sub aspectul individualizării pedepsei se constată că, au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, şi ridicat de pericol social, al faptei săvârşite, de împrejurările concrete în care s-a săvârşit, precum şi persoana infractorului care nu este cunoscut cu antecedente penale până la data săvârşirii faptei.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 4 octombrie 2002, la zi.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.D. împotriva deciziei penale nr. 113 din 5 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 4 octombrie 2002, la 25 iunie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3030/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3033/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
