CSJ. Decizia nr. 3029/2003. Penal. Art.175 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3029/2003
Dosar nr. 1650/2003
Şedinţa publică din 25 iunie 2003
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Arad, prin sentinţa penală nr. 2 din 15 ianuarie 2003, în baza art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 175 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.A.D. la detenţie pe viaţă pentru omor deosebit de grav.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 24.522.835 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei T.I.S., către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean Arad.
Inculpatul a mai fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
La 16 martie 2002, S.S., mamă a două minore, în vârstă de 10 ani şi respectiv 4 ani, rezultate din căsătorie şi un concubinaj anterior, a intrat în relaţii de concubinaj, de această dată, cu inculpatul D.A.D., mutându-se în locuinţa acestuia din comuna Pecica, judeţul Arad.
În data de 31 mai 2002, S.S. s-a deplasat la părinţii săi din localitatea Turnu, jud. Arad, pentru a-şi lua fetiţa, respectiv, pe T.I.S., în vârstă de 4 ani, care locuia împreună cu părinţii acesteia de la vârsta de 6 luni.
Cu toată opunerea părinţilor, care cunoşteau condiţiile precare în care locuia fiica lor, dar şi firea violentă a inculpatului, aceasta şi-a luat fetiţa care se afla într-o stare de sănătate perfectă.
În aceiaşi zi, după ce minora a fost dusă la locuinţa inculpatului, S.S. s-a deplasat în pădurea Pecica cu o căruţă, împreună cu D.M., cu cele două fiice ale concubinului său şi cu una dintre nepoate, pentru a transporta lemne de foc.
Minora T.I.S. a rămas acasă, în grija inculpatului.
După circa trei ore, S.S. s-a întors, ocazie cu care a constatat că minora prezenta urme de violenţă la nivelul capului şi feţei. De asemenea, a observat pe îmbrăcămintea minorei urme de sânge, iar mai târziu, inculpatul i-a comunicat că minora sângerează în regiunea vulvo-vaginală. Observând şi în această zonă urme de violenţă, S.S. şi-a dat seama că fiica sa a fost violată.
Prezentând-o pe minoră mamei inculpatului, aceasta a afirmat că, „dacă o vede cineva îşi de seama că a fost violată cu degetul”.
Inculpatul a recunoscut că a introdus minorei, degetul arătător în vagin, fapt în urma căreia aceasta a început să sângereze.
În data de 3 iunie 2002, sora numitei S.S. a vizitat-o pe aceasta din urmă, ocazie cu care a constatat că minora prezenta multiple leziuni la cap, la ochi şi în alte zone ale corpului, apreciind că a fost bătută şi intenţionând să o ducă înapoi la bunici, i s-a refuzat acest lucru.
La 12 iunie 2002, s-a deplasat la Pecica, numita S.M., bunica minorei T.I.S., constatând şi aceasta că minora se simţea rău, având multe vânătăi în zona toracelui, abdomenului şi la cap şi stând de vorbă cu aceasta i s-a relatat că a fost bătută de inculpat. Tot atunci, minora i-a mai relatat că, fiind singură cu inculpatul, acesta i-a introdus degetul în vagin.
S.M. i-a cerut voie fiicei sale să-i permită să o ducă pe minoră la medic, iar apoi în locuinţa sa din Turnu, însă aceasta a refuzat, astfel că, în data de 14 iunie 2002, bunica minorei împreună cu soţul său au revenit la Pecica şi au sesizat organele de poliţie.
Starea sănătăţii minorei s-a agravat tot mai mult, astfel că, la 17 iunie 2002, T.I.S. a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean Arad, cu diagnosticul de traumatism abdominal, traumatism cranio-cerebral acut închis vechi, hematom frontal, echimoze multiple în regiunea toraco-abdominală, plagă contuză în regiunea vulvo-vaginală, ruptură de mezenter şi epiplon operat, ruptură perete posterior al vaginului.
Din concluziile Raportului medico-legal nr. 365/A/3 din 19 iunie 2002, a rezultat că leziunile traumatice descrise mai sus s-au produs prin loviri multiple şi repetate cu corpuri dure, iar leziunea de la nivelul perineului, regiunea vulvo-vaginală, prin introducerea unui corp dur, alungit. Aceste leziuni au vechimi diferite, ceea ce denotă că minora a fost violentată în repetate rânduri, acordându-i-se un număr de 40-50 zile îngrijiri medicale, socotite de la data producerii lor, în cazul în care nu survin complicaţii.
S-a mai concluzionat că, după criteriologia medico-legală, viaţa victimei a fost pusă în primejdie prin leziunile constatate.
Începând din 26 iunie 2002, starea generală a minorei s-a agravat, astfel că, în data de 9 iulie 2002, aceasta a decedat în Spitalul Clinic Judeţean Arad.
Din Raportul medico-legal din 10 iulie 2002 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Arad, a rezultat următoarele:
La „motivele internării” s-a menţionat „copil maltratat, stare de şoc, hemoragie internă, plagă perineală”.
La internarea în S.T.I., în foaia de observaţie clinică s-a consemnat „copil conştient, greu cooperant, cu multiple echimoze de vârste diferite la nivelul craniului, occipital, obrazului stâng, membrelor superioare, abdomenului şi toracelui, vaginului cu peretele posterior rupt, cu hemoragie vaginală”.
La autopsie, la baza lobului temporal drept s-a constatat o zonă hemoragică, bulbul rahidian pe secţiune prezintă aspect hemoragic, la nivelul peretelui abdominal se întâlneşte o plagă operatorie, ca urmare a intervenţiei chirurgicale efectuate.
În concluziile raportului medico-legal sus-menţionat, s-a precizat că, moartea victimei T.I.S. a fost violentă şi s-a datorat complicaţiilor septice cu componente craniene şi toraco-abdominale: leziunile de violenţă descrise s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure.
Împotriva sentinţei penale de mai sus, în termen legal, a declarat apel inculpatul solicitând achitarea, pe motiv că nu a săvârşit fapta, iar în subsidiar, restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, în vederea stabilirii modului în care s-au produs leziunile constatate la internarea victimei, perioada producerii acestora şi autorul lor.
Prin Decizia penală nr. 11 din 21 martie 2003, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că a fost dovedită vinovăţia inculpatului, de actele medico-legale şi declaraţiile martorilor audiaţi, fiind lămurite în totalitate, aspectele pentru care s-a solicitat restituirea cauzei la parchet.
Împotriva hotărârilor de mai sus, în termen legal, a declarat recurs inculpatul care prin motivele scrise, cât şi oral, a susţinut, în esenţă, următoarele:
- în principal, s-au criticat hotărârile pentru greşita condamnare a inculpatului în lipsa unei expertize care să stabilească exact întinderea, evoluţia şi rezultatul vătămărilor pe care le-a suferit victima, cât şi coroborarea lor cu alţi factori, aşa încât, nu s-a stabilit dacă leziunile provocate minorei puteau conduce singure la decesul victimei şi totodată să fie administrate şi alte probe care să stabilească, în mod cert autorul faptei; s-a mai susţinut că faptei i s-a dat şi o încadrare greşită în dispoziţiile art. 176 lit. a) C. pen., deoarece actele materiale nu au prezentat aspectul de ferocitate, datorită metodelor folosite;
- în subsidiar, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, în sensul de a se stabili cu claritate atât conduita inculpatului, cât şi a celorlalte persoane implicate, indicând în acest sens, martorii în a căror audiere se stăruie, probe care au fost respinse de către instanţe.
În susţinerea motivelor formulate, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 15, 17 şi 18 C. proc. pen., texte în raport de care se vor analiza criticile formulate, constatându-se, însă, că recursul este nefondat.
Astfel, în cauză au fost administrate probele necesare pentru stabilirea unei situaţii corecte de fapt, precum şi pentru stabilirea autorului faptei dedusă judecăţii.
Atitudinea nesinceră şi oscilantă a recurentului inculpat pe parcursul procesului penal este fără relevanţă juridică, în contextul probatoriului administrat, care stabileşte, fără dubiu atât fapta, cât şi vinovăţia inculpatului.
Astfel, actele medicale şi medico-legale au stabilit că victima, un copil de 4 ani, a fost maltratat în timp şi internată cu grave şi multiple leziuni la nivelul cranio-cerebral, abdominal şi vaginal produse de repetate lovituri cu corpuri dure, iar leziunile din regiunea vulvo-vaginală şi la nivel perineal cauzate prin introducerea unui corp dur alungit.
Recurentul inculpat a recunoscut că a introdus minorei degetul în vagin, declaraţiile sale fiind confirmate de martorii audiaţi, care din relatările minorei au cunoscut acest aspect, precum şi faptul că, în repetate rânduri victima a fost bătută de inculpat.
Desigur, comportamentul inculpatului poate fi caracterizat drept feroce, în raport de natura şi modalităţile în care lovea victima (uneori ţinând-o de picioare o lovea cu capul de butelia de aragaz), cât şi de suferinţele psihice şi fizice ce i s-au putut produce unui copil în vârstă de 4 ani, datorită maltratării, dar şi hemoragiei interne şi rupturilor de organe interne, care în scurt timp au condus la deces.
Desigur, în acest context în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi.
Deşi, inculpatul a încercat să acrediteze ideea vinovăţiei altei persoane (respectiv tatăl concubinei sale), este exclusă această apărare, pe de o parte că, la data de 31 mai 2002, când minora a fost luată de mama sa din domiciliul bunicilor aceasta nu prezenta nici un fel de leziune sau echimoze, aceste traumatisme producându-i-se ulterior în perioada de o lună de zile cât aceasta a trăit în locuinţa inculpatului, situaţie confirmată de martorii audiaţi.
Deşi, cu ocazia judecăţii în fond, inculpatul a susţinut că nu mai are probe de solicitat în apărare (a se vedea în acest sens practicaua sentinţei penale nr. 2 din 15 ianuarie 2003) ulterior, în faţa instanţei de apel, cât şi în motivele de recurs a cerut audierea unor martori, precum şi reaudierea celor ascultaţi în scopul stabilirii unui fapt, de altfel, necontestat, respectiv, al cauzelor care au condus la decesul minorei.
Din probele administrate pe parcursul procesului rezultă fără dubii că inculpatul este autorul omorului deosebit de grav comis asupra minorei T.I.S., după cum sunt stabilite, fără echivoc şi cauzele morţii acesteia.
Acestea sunt considerentele pentru care în cauză nu se poate dispune nici soluţia casării cu trimitere spre rejudecare şi nici soluţia restituirii cauzei la procuror, nefiind necesară completarea urmăririi penale şi nici audierea altor martori, sau efectuarea altor probatorii.
Ca atare, hotărârile pronunţate, neconţinând erori grave de fapt care să conducă la greşita condamnare a inculpatului, după cum nici alte încălcări ale legii care să conducă la casare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.D. împotriva deciziei penale nr. 119/ A din 21 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Compută din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 18 iunie 2002, la 25 iunie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 302/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3030/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
