CSJ. Decizia nr. 3033/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3033/2003
Dosar nr. 1574/2003
Şedinţa publică din 25 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 21 din 14 ianuarie 2003, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul C.G., pentru tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în condiţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate C.C.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, pe baza probelor administrate a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 8 iulie 2002, după ce inculpatul C.G. a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitatea Sodomeni-Boşteni împreună cu concubina sa, T.R., ambii s-au îndreptat spre domiciliu.
Pe drum s-au întâlnit şi au discutat cu partea vătămată C.C.C., care era împreună cu prietenul său H.L., după care s-au despărţit, fiecare continuându-şi deplasarea. Imediat însă inculpatul i-a ajuns, reproşându-le că i-a sustras 100.000 lei.
Partea vătămată a încercat să evite un conflict, cerându-i martorului să plece, apoi i-a spus inculpatului că nu i-a sustras banii, însă, acesta aflat în stare de ebrietate a devenit violent, i-a adresat injurii, după care l-a apucat de piept pe C.C.C. şi i-a smuls de la gât lănţişorul de argint, pe care l-a pus în buzunar.
Lănţişorul în valoare de 150.000 lei a fost găsit asupra inculpatului, dar acesta a susţinut că aparţine fiului său, împrejurare nedovedită în cauză.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul C.G., care a invocat nevinovăţia, reiterând susţinerea că, partea vătămată şi martorul H.L. i-ar fi sustras bani din buzunar.
Prin Decizia penală nr. 89 din 11 martie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi s-a respins, ca nefondat, apelul introdus de inculpat.
S-a motivat în considerente că vinovăţia inculpatului a fost dovedită cu probele administrate, iar apărarea formulată de inculpat nu a fost confirmată.
Împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat recurs doar inculpatul care a susţinut, în esenţă, următoarele:
- oral, greşita condamnare pentru tâlhărie, atâta timp cât, nu se face vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, lănţişorul găsit asupra sa aparţinând fiului său;
- prin motivele scrise, recurentul inculpat a recunoscut vinovăţia în comiterea tâlhăriei, dar a criticat pedeapsa aplicată care este mare în raport de cuantumul prejudiciului produs şi de greutăţile familiale.
Motivele de recurs invocate vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 14 C. proc. pen., constatându-se, însă, că sunt nefondate pentru cele ce urmează.
Instanţele au reţinut o corectă stare de fapt, pe baza probelor administrate, şi au dat o încadrare juridică corespunzătoare acestei fapte, stabilind o pedeapsă cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recurentul inculpat a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, în final, recunoscând săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prin motivele scrise de recurs.
Dar, osebit de conduita procesuală a acestuia, elementele constitutive ale infracţiunii, inclusiv, vinovăţia recurentului inculpat au fost, fără echivoc stabilite, pe baza declaraţiei martorilor audiaţi în cauză şi care au perceput, în mod nemijlocit fapta, coroborate cu declaraţia părţii vătămate C.C.C. (În acest sens, a se vedea declaraţia martorilor A.M., P.M., B.D.).
De menţionat, că nici apărarea încercată de inculpat nu a fost confirmată de probele dosarului, astfel încât, în mod corect instanţele au pronunţat împotriva sa o hotărâre de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie.
Aplicând inculpatului o pedeapsă de 5 ani pentru tâlhărie comisă, instanţele au stabilit o pedeapsă la limita minimă legală; pentru coborârea pedepsei sub această limită, nu se constată motive care în sensul legii să poată constitui circumstanţe judiciare atenuante, în condiţiile în care, recurentul are în antecedente numeroase condamnări pentru fapte de aceiaşi natură, iar conduita procesuală a fost nesinceră.
Pe cale de consecinţă, pentru consideraţiunile expuse, motivele sunt nefondate şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul se va respinge, ca atare.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată arestarea preventivă la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 89 din 11 martie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Compută din pedeapsă aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 9 iulie 2002, la 25 iunie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3032/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3034/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
