CSJ. Decizia nr. 3076/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3076/2003
Dosar nr. 1623/2003
Şedinţa publică din 26 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 386 din 16 decembrie 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpaţii S.T. şi pe
- S.I. la câte 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), inculpaţii au fost obligaţi să plătească, în solidar, unei părţi civile o sumă de bani şi să restituie statului cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în după amiaza zilei de 9 iunie 2002, cei doi inculpaţi însoţiţi de concubina recurentului S.T. se aflau pe terasa unui bar din localitatea de domiciliu unde a venit şi partea civilă, care era sub influenţa alcoolului şi care s-a aşezat la aceiaşi masă cu ei.
După ce au consumat împreună băuturi alcoolice, victima a plecat. La scurt timp au părăsit localul şi ceilalţi trei, şi întrucât partea civilă făcuse avansuri concubinei inculpatului, după ce a ajuns-o, ambii au lovit-o cu pumnii şi picioarele cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 55 zile îngrijiri medicale.
Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi de inculpaţi au fost respinse prin Decizia nr. 102 din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva acestor hotărâri, Ministerul Public şi inculpaţii au declarat recurs.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a susţinut că hotărârile nu sunt legale, întrucât greşit inculpaţii au fost condamnaţi pentru infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., fapta lor constituind infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
În susţinerea acestei soluţii, Ministerul Public a invocat declaraţiile părţii civile, din care rezultă că inculpaţii au agresat-o, i-au cerut bani şi prin violenţă i-au furat o anumită sumă, depoziţie susţinută de mama victimei şi de către o martoră.
Menţionând că soluţiile instanţelor au la bază numai declaraţiile inculpaţilor, procurorul a pus concluzii de admitere a recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, casarea hotărârilor şi în urma rejudecării, condamnarea inculpaţilor, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
La rândul lor, inculpaţii au susţinut că în mod greşit au fost condamnaţi chiar şi pentru infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., deoarece din probele administrate care sunt contradictorii nu rezultă că ei au comis această faptă penală.
În concluzie, apărătorul a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi în principal achitarea inculpaţilor în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, menţinerea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., reducerea pedepsei şi aplicarea art. 81 C. pen. Totodată apărătorul a mai solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor civile şi daunelor morale până la limita la care acestea au fost dovedite.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea hotărârilor pronunţate prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect starea de fapt, pe baza probelor care au fost complet administrate şi bine interpretate, încadrarea juridică a faptei corespunde acestora, iar pedepsele aplicate reflectă gradul de pericol social al faptei şi făptuitorilor.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Public privind greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de vătămare corporală se constată că inculpaţii au comis o vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. Această concluzie rezultă din împrejurarea că între probe există contradicţii în ce priveşte lovirea victimei pentru a-i fura o sumă de bani, contradicţii care profită inculpaţilor.
Astfel, plângerea penală a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş de mama victimei în numele ei şi în care a menţionat că cei care au agresat-o i-au cerut bani şi întrucât nu avea, au lovit-o, ca ulterior în declaraţia dată la urmărirea penală să menţioneze că prin violenţă i s-a furat o sumă de bani.
Cu ocazia unei alte audieri, partea civilă a declarat că revine asupra relatării că a fost bătută pentru a i se fura o sumă de bani şi a menţionat că a fost lovită de inculpaţi, deoarece în timp ce stătea la masă, el i-a adresat concubinei unuia din ei, cuvinte jignitoare. A declarat că i s-au furat banii pentru că i-a fost frică de părinţii săi când le va spune că nu-i mai are.
Tot în faza de urmărire penală, partea civilă a mai dat o declaraţie în care revine şi arată că în urma discuţiilor purtate cu familia inculpaţilor i s-ar fi promis bani pentru a-şi retrage plângerea, împrejurare cu care a fost de acord; în realitate însă acea sumă de bani i-ar fi fost furată în urma loviturilor primite, afirmaţie susţinută şi în faţa procurorului.
Această precizare este făcută şi de mama victimei care a menţionat că fiul ei i-a spus că a fost bătut de inculpaţi care i-au furat o sumă de bani ce era ascunsă în ciorap.
Din declaraţia unei martore, rezultă că victima era sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a aşezat la masa inculpaţilor şi unul din ei i-a cerut să plece, cerere cu care a fost de acord, iar după cca. 5 min. au plecat şi cei trei, iar despre bătaie a auzit de la nişte copii.
Alţi martori au declarat că nu au scris depoziţiile date în faza de urmărire penală, iar şeful de post i-a pus să le semneze fără să cunoască conţinutul lor.
Având în vedere contradicţiile evidente din declaraţiile părţii civile şi ale martorilor şi ţinând seama că potrivit principiului nevinovăţiei ancheta este obligată să dovedească întâi vinovăţia inculpaţilor şi cum nu s-a stabilit cu certitudine că ei au furat prin violenţă o sumă de bani, existând deci dubiu în această privinţă, bine au procedat instanţele când temeinic motivat au reţinut în sarcina inculpaţilor comiterea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.
Pedepsele aplicate au fost bine individualizate, ele reflectând corect gradul de pericol social al faptei şi făptuitorilor.
La aplicarea lor s-au avut în vedere criteriile stabilite în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar prin cuantumul stabilit scopul educativ şi preventiv al acestor sancţiuni penale, prevăzut de art. 52 C. pen., va fi realizat.
Având în vedere cele menţionate mai sus şi ţinând seama şi de persoana inculpaţilor nu se impune reducerea pedepselor şi nici suspendarea condiţionată a executării lor, deoarece nu sunt garanţii că scopul pedepselor va fi realizat fără executarea acestora.
În ce priveşte despăgubirile acordate, din probele administrate rezultă că ele au fost bine stabilite, neexistând temeiuri pentru reducerea acestora.
În consecinţă recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de către inculpaţi urmează să fie respinse.
Deoarece inculpaţii au fost judecaţi în stare de arest, urmează ca din pedepsele aplicate să se deducă durata reţinerii şi arestării preventive.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, vor fi restituite de către inculpaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de către inculpaţii S.T. şi S.I. împotriva deciziei nr. 102 din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.
Compută din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 iulie 2002, la zi pentru ambii inculpaţi.
Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei, ce va fi avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3075/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3077/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
