CSJ. Decizia nr. 3180/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3180/2003
Dosar nr. 1862/2003
Şedinţa publică din 2 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Bihor a fost condamnat inculpatul K.A. în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare.
Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 391 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 2 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 2536 din 24 noiembrie 1999 a Judecătoriei Oradea şi contopirea acestui rest în pedeapsa aplicată în cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive de la 17 septembrie 2002 la zi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt că, în noaptea de 12 septembrie 2002, inculpatul K.A., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice consumate la barul din centrul localităţii Sălard, observând că partea vătămată B.D., aflată în acelaşi local, deţine asupra sa o sumă mare de bani, a urmărit-o la plecare, şi pe trotuarul din faţa localului i-a aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, deposedând-o de suma de 1.000.000 lei.
Ca urmare, partea vătămată a suferit leziuni corporale, inclusiv pierderea unui dinte, pentru care, prin actul medico-legal din dosar s-au stabilit ca necesare 12 zile îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt şi vinovăţia au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracţiunii, a declaraţiilor părţii vătămate, a actului medico-legal arătat, a declaraţiilor martorilor U.I., B.I., D.L., T.R., F.A. şi D.A., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală, prin Decizia penală nr. 65 din 10 aprilie 2003 a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, considerând nefondată critica formulată în sensul greşitei individualizări a pedepsei.
Astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că sancţiunea aplicată este conformă cu pericolul social al faptei şi că nu există motive de reducere a cuantumului pedepsei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul, care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa aplicată este prea severă şi a solicitat reducerea ei.
Recursul declarat este neîntemeiat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele, reţinând vinovăţia inculpatului în săvârşirea în noaptea de 12 septembrie 2002 a infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a), au aplicat acestuia pedeapsa de 7 ani închisoare, orientată chiar la minimul legal având în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al faptei, împrejurările săvârşirii ei şi persoana inculpatului, care a dovedit sinceritate pe parcursul procesului penal şi se află în starea de recidivă post condamnatorie.
Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., integrarea în comunitate a inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În consecinţă, fiind respectate cerinţele legale arătate, nu există motive de reducere a pedepsei aşa cum a solicitat inculpatul recurent.
Întrucât motivul de casare invocat este neîntemeiat, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul ca nefondat cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 17 septembrie 2002 la 2 iulie 2003 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.A. împotriva deciziei penale nr. 65/ A din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 septembrie 2002 la 2 iulie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3179/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3183/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
