CSJ. Decizia nr. 3175/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3175/2003
Dosar nr. 915/2003
Şedinţa publică din 2 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1022 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul D.A. la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 5 ani.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 29 noiembrie 2001, la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 1,7 grame heroină, rămasă în urma expertizării şi s-a dispus distrugerea acesteia conform dispoziţiilor legale.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei, onorariu pentru avocatul din oficiu.
S-a reţinut că, la data de 29 noiembrie 2001, inculpatul a fost depistat în zona imobilului din Bucureşti, ca având pe tocul unei uşi din lemn şi asupra sa, mai multe punguţe de celofan alb transparent, conţinând heroină.
Apărarea inculpatului, în sensul că drogurile găsite asupra sa erau destinate consumului propriu nu este susţinută de probe.
Inculpatul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul redozării pedepsei, întrucât nu are antecedente penale.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 53 din 11 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, a computat prevenţia de la 29 noiembrie 2001 la 11 februarie 2002 şi l-a obligat pe apelant la 800.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 300.000 lei reprezentând onorariu pentru apărarea din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care prin apărătorul său, a solicitat trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru completarea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Recursul este fondat.
Verificând actele dosarului atât cu privire la motivele de recurs cu care instanţa a fost legal investită, cât şi din oficiu, prin prisma art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 17 şi 18 alin. (1) al aceluiaşi articol, se constată că atât prima instanţă, cât şi cea din apel, nu au manifestat rol activ în administrarea şi analizarea probelor şi, ca urmare, au pronunţat hotărâri care nu sunt suficient întemeiate, pentru a justifica reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 1543/2000.
În această privinţă, este de arătat că materialul probator administrat în cauză nu este în măsură să conducă la concluzia certă că inculpatul a comercializat droguri de mare risc.
Deşi este de necontestat faptul că inculpatul, la data de 29 noiembrie 2001, în jurul orelor 13,00, a fost depistat în holul imobilului situat în str. Secuilor, având asupra sa o pungă ce conţinea 20 de bile de heroină, totuşi probele din care rezultă această împrejurare trebuiau completate cu declaraţii în faţa instanţei de fond şi de apel.
De altfel, din analiza actelor dosarului rezultă că, atât inculpatul, cât şi procurorul au cerut, în permanenţă, să fie audiaţi toţi martorii de la urmărirea penală, instanţele neascultând în final nici un martor.
Cu toate că instanţele au emis mandate de aducere pentru martori, se constată că, totuşi, nu au depus toate diligenţele necesare pentru ca aceştia să fie aduşi în faţa instanţei. În acest sens, era necesar să se ceară organelor de poliţie să afle noile domicilii ale martorilor şi să se emită noi mandate de aducere, la aceste adrese.
Se constată că pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt pe baza căreia să se poată reţine vinovăţia inculpatului, se impunea, în plus, ca instanţa de fond să aprofundeze cercetarea judecătorească şi să procedeze la audierea martorilor D.I., C.G.F., L.A., S.R.I., S.D. şi V.R., iar instanţa de apel s-a limitat la a arăta că prima instanţă a luat toate măsurile pentru a fi aduşi martorii, în vederea audierii, deşi conform art. 62 C. proc. pen., instanţa de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Pentru considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 2 lit. c), cu referire la art. 38515 alin. (3) C. proc. pen., se va admite recursul declarat, se vor casa hotărârile atacate, se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond şi se va prelungi arestarea preventivă a inculpatului.
Onorariul avocatului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 53 din 11 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1022 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului de la 2 iulie 2003 la 31 iulie 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3170/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3179/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
