CSJ. Decizia nr. 3184/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3184/2003
Dosar nr. 3443/2002
Şedinţa publică din 2 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 229 din 10 decembrie 2001 a Tribunalului Sibiu au fost condamnaţi inculpaţii: S.V.L.A., în baza art. 254 alin. (1) C. pen., la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi G.P.V., în baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate sub supraveghere pe termenul de încercare de 6 ani, pentru inculpatul S.V.L.A. şi de 6 ani şi 6 luni pentru inculpatul G.P.V.
S-au aplicat dispoziţiile art. 863 C. pen., stabilindu-se ca inculpaţii să se supună obligaţiilor de a se prezenta la datele fixate de judecătorul desemnat cu supravegherea lor şi la serviciul de integrare socială şi supraveghere de pe lângă tribunal, de a anunţa orice schimbare de domiciliu şi de a comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă şi s-a atras atenţia inculpaţilor asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepselor.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), au fost deduse perioadele arestării preventive de la 2 martie 2001, la 10 iulie 2001, pentru ambii inculpaţi.
În baza art. 118 lit. d) şi art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea unei camere video ridicată de la inculpatul S.V.L.A. şi a sumei de 13.500.000 lei de la inculpatul G.P.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în toamna anului 1999, martorii C.I. şi F.I. l-au contactat pe inculpatul G.P.V. convenind ca SC R. să efectueze transporturi pentru SC F. SA.
Inculpatul G.P.V., urma să propună şi să susţină în faţa comitetului director al SC F. SA desemnarea SC R. SA în vederea efectuării unor transporturi.
Pentru aceste servicii, inculpatul G.V.P. a pretins şi primit de 3-4 ori diferite sume de bani, în total 13.500.000 lei.
În drept, s-a reţinut că faptele acestui inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, instanţa a mai reţinut că în luna februarie 2000, martorul C.I., angajat la SC R. SA s-a deplasat la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, unde a luat legătura cu directorul regionalei, inculpatul S.V.
În cursul discuţiilor purtate, inculpatul S.V. a spus martorului C.I. că raporturile contractuale cu SC R. SA s-au desfăşurat corespunzător cu un mare avantaj pentru această societate, care a realizat venituri de peste 2 miliarde lei. Pentru menţinerea acestei colaborări dintre D.G.D.P. Cluj şi SC R. SA, inculpatul a pretins primirea unui cadou, constând într-o cameră video.
La data de 12 iulie 2000 martorii F.I., L.V. şi C.I. au cumpărat o cameră video pe care după câteva zile martorii V.G. şi F.I. au predat-o inculpatului.
Acest obiect a fost ridicat de la inculpat în timpul urmăririi penale.
În drept s-a reţinut că fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia penală nr. 137 din 11 iunie 2003, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi de inculpaţi, împotriva hotărârii primei instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a considerat nefondate criticile formulate de procuror, în sensul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 861 C. pen., de către inculpatul G.P.V., în sensul lipsei probelor de vinovăţie şi în subsidiar, a aplicării dispoziţiilor art. 74, art. 76 şi art. 81, art. 82 C. pen. şi de către inculpatul Ş.V.L.A., în sensul că fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 256 C. pen., cu consecinţa achitării pentru lipsa pericolului social şi în subsidiar a reducerii pedepsei şi aplicării dispoziţiilor art. 81 şi art. 82 C. pen.
S-a constatat că faptele au fost deplin dovedite, că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., că nu există motive de reducere a pedepselor şi nici de schimbare a modalităţii de executare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal ambii inculpaţi, susţinându-se de către inculpatul G.P.V. că fapta imputată, pentru care a fost condamnat nu a fost dovedită, impunându-se achitarea şi de către inculpatul S.V.L.A., în sensul că fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 256 C. pen., cu consecinţa aplicării unei pedepse minime cu suspendarea condiţionată a executării ei şi în subsidiar că individualizarea pedepsei este greşită impunându-se reducerea acesteia prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Recursurile declarate sunt întemeiate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată, în baza unui amplu material probator, că instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor de luare de mită pentru care au fost condamnaţi.
1. Referitor la inculpatul G.P.V., acesta a funcţionat în calitate de şef birou transport la SC F. SA Cluj Napoca având drept atribuţii asigurarea realizării activităţii de transport prin mijloacele cele mai eficiente şi adecvate, utilizând atât mijloace tehnice din dotarea proprie, cât şi alte mijloace atrase de la alte unităţi de transport specializate, pe bază de comenzi ocazionale sau contract.
Probele administrate în cauză au confirmat că în toamna anului 1999, inculpatul a pretins şi primit de la martorul C.I., şeful Serviciului de marketing al SC R. SA diferite sume de bani, totalizând 13,5 milioane lei, pentru a nominaliza SC R. în vederea efectuării unor transporturi în favoarea SC F. SA.
În acest sens declaraţiile martorilor C.I., F.I. şi V.G.C., precum şi declaraţia martorului D.V.
Ca atare, fapta de primire a sumelor de bani în scopul îndeplinirii unor acte privitoare la îndatoririle de serviciu ale acestui inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Întrucât soluţia de condamnare este conformă cu probele de vinovăţie administrate nu subzistă eroarea gravă de fapt, prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. pen., invocată ca motiv de recurs.
2. Referitor la inculpatul S.V.L.A. s-a probat că acesta, având calitatea de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, a purtat în luna februarie 2000 discuţii cu martorul C.I., şeful serviciului marketing al SC R. SA căruia i-a pretins pentru menţinerea colaborării direcţiei pe care o conducea cu respectiva societate, un cadou constând într-o cameră video marca.
Cu acel prilej inculpatul a amintit că firma a beneficiat de contracte în valoare de peste 2 miliarde lei şi că obiectul pretins ar conta pentru viitor, deci pentru contractele ce se vor încheia în vara 2000 şi iarna 2000-2001.
La 12 iulie 2000, martorii F.I., L.V. şi C.I. au cumpărat acea cameră video, care a fost predată după câteva zile inculpatului, de către martorii V.G. şi F.I., bunul fiind ridicat de organele de urmărire penală de la făptuitor.
Întrucât materialul probator a confirmat că obiectul arătat a fost pretins de inculpat în vederea unor contracte viitoare pe care avea abilitarea legală să le negocieze şi semneze, constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Susţinerea formulată, în sensul că bunul ar fi fost cerut pentru contractele încheiate şi executate anterior, nu au suport probator, reieşind cum s-a arătat că solicitarea inculpatului a fost legată de viitoarele contracte.
În consecinţă, încadrarea juridică dată faptei este corectă, nefiind incidente dispoziţiile art. 256 alin. (1) C. pen., şi deci nici ale cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 invocat în recurs.
Privitor la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost just individualizată, chiar la minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al infracţiunii, împrejurările săvârşirii ei, şi persoana infractorului care nu are antecedente penale, a avut anterior o conduită general bună, şi a recunoscut pretinderea şi primirea acelui obiect.
De asemenea, se mai constată că instanţele au apreciat corect că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru făptuitor şi, chiar fără executarea pedepsei condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Aşa fiind, nu există temeiuri de reducere a pedepsei şi nici de schimbare a modalităţii de executare aşa cum s-a solicitat de către inculpatul recurent.
Prin urmare, nici acest motiv de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nu poate fi primit.
Întrucât criticile formulate în recurs de inculpaţi sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursurile declarate de inculpaţi cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.V.L.A. şi G.P.V. împotriva deciziei penale nr. 137/ A din 11 iunie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurenţi să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3182/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3186/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
