CSJ. Decizia nr. 3174/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3174/2003
Dosar nr. 635/2003
Şedinţa publică din 2 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 942 din 15 octombrie 2002, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe inculpaţii:
- N.M.,
- în baza art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) şi e) C. pen. [(prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen.)], cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest şi s-a dedus prevenţia de la 23 februarie 2002, la zi.
- R.D.C. la 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 861 C. pen., raportat la art. 100 C. pen. şi art. 1101 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Conform art. 863 C. pen., a fost încredinţată supravegherea inculpatului Serviciului de reintegrare socială de pe lângă Tribunalul Bucureşti, urmând să se supună măsurilor de supraveghere arătate de art. 863 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen.
Au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 23 februarie 2002 – 18 aprilie 2002.
Instanţa a mai constatat că prejudiciul a fost acoperit faţă de partea vătămată C.M.I. şi, în fine, a obligat pe fiecare inculpat la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 21 februarie 2002, cei doi inculpaţi s-au întâlnit în zona blocurilor din Bucureşti, şi au convenit să însceneze o tâlhărie, în urma căreia să-l deposedeze de telefonul mobil pe minorul C.M.I. Conform scenariului, inculpatul R.D. urma să-l ademenească pe minorul parte vătămată în scara blocului 12 sub pretextul de a-i introduce câteva melodii în telefonul mobil, timp în care inculpatul N.M., mascat, ar fi apărut şi, simulând exercitarea de violenţe asupra inculpatului R.D., i-ar fi smuls acestuia din mână telefoanele mobile.
De urmare, în aceeaşi seară inculpatul R.D. l-a întâlnit pe minorul C.M.I. şi i-a promis că a doua zi îi va introduce melodiile în telefonul mobil, stabilind locul de întâlnire în scara blocului 12. În acest timp, inculpatul N.M. a împrumutat un fes de la martorul B.C., pe care l-a transformat în cagulă.
În seara de 22 februarie 2002, aproximativ orele 19,30, în timp ce inculpatul R.D. se afla la etajul I pe scările blocului 12, în care locuia, cu minorul C.M.I., având în mâini cele două telefoane mobile (propriu şi al părţii vătămate), a apărut inculpatul N.M., cu cagula pe faţă şi printr-un gest brusc, fără vreo opoziţie, a smuls telefoanele din mâinile inculpatului R.D., simulând apoi că îl loveşte cu palma şi fugind. Sesizând că inculpatul R.D. are o atitudine pasivă, minorul parte vătămată l-a urmărit pe inculpatul N.M. pentru a-l împiedica să dispară şi chiar l-a lovit cu piciorul.
Dată fiind diferenţa de constituţie fizică, inculpatul N.M. a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în faţă şi profitând de căderea acesteia, a fugit.
În tot acest timp inculpatul R.D. s-a rezumat la a striga şi după fuga inculpatului N.M. a plecat cu partea vătămată în urmărirea acestuia, abandonând după cca. 200 m., cei doi despărţindu-se.
Dându-şi seama de implicarea inculpatului R.D. în deposedare, partea vătămată a mers în aceeaşi seară la domiciliul acestuia, ameninţându-l că va sesiza poliţia dacă nu i se va restitui telefonul. După circa o oră minorul, însoţit de mama sa, a sesizat secţia 7 poliţie.
Aflând despre acest demers, inculpatul R.D. a mers şi el la acelaşi organ de poliţie, reclamând sustragerea telefonului său mobil, indicând însă alte împrejurări.
Fiind confruntat în aceeaşi seară cu partea vătămată, inculpatul R.D. a sfârşit prin a dezvălui scenariul pus la cale împreună cu inculpatul N.M.
Pe baza acestor date, poliţiştii au reuşit să-l identifice pe inculpatul N.M., care aştepta la locul de întâlnire stabilit anterior cu inculpatul R.D.
Recunoscând implicarea sa în comiterea faptei, inculpatul N.M. a facilitat recuperarea telefoanelor mobile de la numitul B.V., la care acesta le dusese în aceeaşi seară, fără a-i comunica martorului împrejurările în care le-a dobândit.
Împotriva acestei hotărâri cei doi inculpaţi au declarat apel, inculpatul N.M. criticând-o pentru greşita individualizare a pedepsei şi solicitând, în raport cu valoarea prejudiciului, conduita anterioară bună şi starea de minorat, aplicarea dispoziţiilor art. 81 – art. 82 C. pen., iar inculpatul R.D.C. invocând nelegalitatea acesteia pentru greşita condamnare, fiind nevinovat, neavând vreo înţelegere prealabilă cu celălalt inculpat pentru comiterea faptei.
Prin Decizia penală nr. 856 din 20 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile declarate de către inculpaţi, constatând că participarea acestora, cu vinovăţie, la săvârşirea faptei, conform scenariului pus la cale, este dovedită prin mijloacele de probă administrate, versiunea susţinută ulterior de către inculpatul R.D.C. fiind infirmată chiar de martorii propuşi în apărare.
În privinţa pedepselor, instanţa de apel a reţinut că acestea au fost corect individualizate, ţinându-se seama atât de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii, cât şi de contribuţia, diferită, a fiecăruia dintre inculpaţi.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpaţi, nemotivat în scris.
Văzând că în cauză recurentul inculpat N.M. este arestat preventiv şi că recurentul inculpat R.D.C., în stare de libertate, a solicitat la termenul anterior, din 7 mai 2003, amânarea judecăţii pentru a-şi angaja un apărător, iar la termenul acordat, 2 iulie 2003, a formulat o nouă cerere de amânare, motivată de susţinerea examenului de bacalaureat, Curtea, în interesul unei bune judecăţi, decide disjungerea cauzei privind soluţionarea recursului inculpatului R.D.C., judecata acestuia urmând să se facă separat, în care scop se va stabili un alt termen.
Prin concluziile orale, inculpatul N.M., personal şi prin apărător, a solicitat casarea hotărârilor şi, în rejudecare, reducerea pedepsei şi suspendarea executării acesteia sub supraveghere.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului N.M. se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., însă nu este fondat.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţe şi aceasta rezultă fără echivoc din mijloacele de probă administrate.
Inculpatul N.M. a recunoscut participarea sa, în calitate de autor, la săvârşirea tâlhăriei, oferind şi informaţiile necesare pentru recuperarea telefoanelor mobile şi restituirea către partea vătămată a celui care îi aparţinea.
Fapta însă, atât generic, cât şi în raport cu împrejurările concrete în care a fost săvârşită, prezintă un ridicat grad de pericol social, pedeapsa astfel cum a fost aplicată, fiind necesară pentru realizarea scopului prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
La individualizarea acesteia s-a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind aplicată la minimul special rezultat urmare reducerii prevăzute de art. 109 C. pen., în considerarea, pe de o parte, a vârstei făptuitorului, care era minor la data comiterii faptei şi a conduitei sincere în cursul procesului iar, pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, a naturii infracţiunii săvârşite, cu un ridicat grad de pericol social.
Executarea pedepsei prin privare de libertate este necesară pentru realizarea funcţiilor acesteia, de constrângere şi reeducare, astfel încât, nici critica privind neaplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu este întemeiată.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârilor existenţa vreunui caz de casare, recursul inculpatului N.M. urmează să fie respins ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N.M. timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 23 februarie 2002, la 2 iulie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 856 din 20 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 februarie 2002, la 2 iulie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Disjunge soluţionarea recursului declarat de inculpatul R.D.C. şi fixează termen de judecată pentru soluţionarea acestuia la 1 octombrie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3173/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3176/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
