CSJ. Decizia nr. 3186/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3186/2003
Dosar nr. 5141/2002
Şedinţa publică din 2 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 145 din 7 martie 2002, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe inculpatul P.ŞT., în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
Au fost deduse reţinerea şi arestarea preventivă de la 14 decembrie 2000, la 13 ianuarie 2001.
S-a constatat că inculpatul a achitat cheltuielile de spitalizare ale victimei şi s-a luat act că nu s-a promovat acţiune civilă în cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.203.500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 2.930.000 lei reprezentând taxă raport medico-legal, către I.M.L. Craiova.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara zilei de 13 decembrie 2000, inculpatul P.Şt., aflat la volanul autoturismului Dacia, proprietatea SC E. Craiova, se găsea în traficul rutier din zona intersecţiei str. P. Ispirescu cu Calea Bucureşti, în municipiul Craiova.
Pe trecerea de pietoni din zonă s-a angajat să traverseze str. P. Ispirescu şi victima I.G., în vârstă de 65 ani, care se deplasa încet. Martorii audiaţi în cauză au relatat că inculpatul a pătruns pe trecerea de pietoni cu intenţia de a vira spre stânga, pe Calea Bucureşti, în timp ce semaforul afişa culoarea roşu, surprinzând-o pe victimă cu manevra de frânare bruscă. În aceste împrejurări, victima s-a întors spre inculpat, aducându-i injurii, reproşându-i că ar fi putut să-l accidenteze şi ameninţându-l că îi sparge parbrizul.
La aceste afirmaţii ale victimei, inculpatul a coborât din autoturism şi după discuţii tensionate, în timp ce victima s-a întors pentru a-şi continua traversarea, a lovit-o cu pumnul în regiunea umerilor, din spate.
Urmare acestei agresiuni, victima s-a dezechilibrat, s-a împiedicat de bordură şi a căzut spre înainte, lovindu-se cu capul de gardul din beton care mărgineşte trotuarul.
Inculpatul a părăsit precipitat locul faptei.
Sesizând incidentul şi urmările acestuia, cetăţenii din zonă au solicitat salvarea, victima fiind transportată la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, după ce s-a încercat, fără succes, resuscitarea, la data de 16 decembrie 2000, I.G. a decedat în spital.
Din Raportul medico-legal de autopsie al I.M.L. Craiova rezultă că moartea numitului I.G. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţa bronhopneumoniei survenită în evoluţia şocului pleural, determinat de fractura costală, instalat pe un organism tarat.
Fracturile costale fără infiltrat hemoragic s-au putut produce în condiţiile reanimării, prin masă, cardiac extern şi nu au legătură de cauzalitate cu decesul.
Comisia de Avizare şi Control din cadrul I.M.L. Mina Minovici Bucureşti a aprobat concluziile raportului medico-legal – autopsie, cu precizarea că moartea a fost consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu comă profundă postresuscitare, condiţionată de afecţiunile patologice preexistente şi favorizată de complicaţia bronhopneumonică.
Reţinând că inculpatul P.Şt. a lovit victima cu pumnul şi astfel a determinat dezechilibrarea şi căderea acesteia cu capul în gardul din beton, urmare căreia a suferit un traumatism cranio-cerebral închis, precum şi fractura coastelor 2, 3, 4 şi 5 stânga şi linia anterioară cu infiltrat hemoragic, fracturi care au determinat bronhopneumonia cu decesul în final, instanţa a constatat că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzută de art. 183 C. pen., săvârşită în condiţiile stării de provocare, determinată de îngrijirile şi ameninţările aduse de victimă.
Prin apelul declarat împotriva acestei hotărâri inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, în considerarea datelor pozitive care-l caracterizează, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară bună, comportarea sinceră în cursul procesului penal şi situaţia sa familială, fiind căsătorit şi având 2 copii minori.
Prin Decizia penală nr. 430 din 8 octombrie 2002, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, constatând că pedeapsa aplicată, sub limita minimă prevăzută de lege, a fost corect individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat care, prin motivele scrise şi susţinute oral, prin apărător, a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectele nelămuririi complete a situaţiei de fapt, îndeosebi în privinţa concluziilor medico-legale, care au un grad ridicat de relativitate, a omisiunii deducerii arestării preventive pe durata reală, cât acesta a fost privat de libertate, al greşitei încadrări juridice, impunându-se schimbarea acesteia în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. şi al duratei pedepsei, care se impunea a fi redusă la minimul de un an permis de incidenţa dispoziţiei art. 76 lit. b) C. pen.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că motivele invocate îşi găsesc temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., însă, cu excepţia celui referitor la greşita deducere a duratei arestării preventive, nu sunt fondate.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţe şi rezultă din declaraţiile martorilor G.C., S.M.A., S.M. şi L.C.
Este, astfel, temeinic stabilit că inculpatul P.Şt., enervat de reacţia jignitoare a victimei urmare manevrei de oprire bruscă a autoturismului în apropierea sa, a exercitat un act de violenţă asupra acesteia, fiind nesemnificativ dacă, în raport cu ceea ce a urmat, a lovit-o cu pumnul în spate între umeri ori a îmbrâncit-o cu ambele mâini.
Esenţial este că, urmare actului de violenţă, victima s-a dezechilibrat spre înainte şi după parcurgerea a câtorva paşi, a căzut cu capul în gardul de beton, suferind un traumatism cranio-cerebral.
Atât Raportul de autopsie al I.M.L. Craiova, cât şi Comisia de Avizare şi Control a aceluiaşi institut, precum şi Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.M.L. Mina Minovici Bucureşti confirmă legătura de cauzalitate între leziunile traumatice şi deces, legătură directă, condiţionată însă de afecţiunile patologice preexistente şi favorizată de complicaţia bronhopneumonică.
Condiţionările legăturii de cauzalitate nu înlătură cauza iniţială, imputabilă inculpatului şi care se înscrie „sine qua non” în antecedenţa cauzală.
În plan subiectiv a fost reţinută corect forma de vinovăţie a praeterintenţiei, inculpatul neprevăzând deşi putea şi trebuia să prevadă că, îmbrâncind victima, aceasta ar putea să cadă, cum, de altfel, s-a şi întâmplat.
Este real faptul, confirmat şi de martori în cursul urmăririi penale, că s-a încercat de către echipa SMURD resuscitarea victimei, ocazie cu care s-ar fi putut produce fracturile costale 2, 3, 4 şi 5 stânga, cu infiltrat hemoragic, determinate în apariţia bronhopneumoniei, care, la rândul ei, a condus la insuficienţa cardiorespiratorie, după cum, de asemenea, după internare, la orele 20,30, constatându-se moartea creierului, s-a reuşit resuscitarea stopului cardiorespirator.
Manevrele de resuscitare, repetate, au fost necesare şi chiar dacă, prin consecinţele lor colaterale au favorizat apariţia unor complicaţii, acestea nu se substituie cauzei iniţiale.
În raport cu aceste elemente de fapt, criticile vizând insuficienţa actelor medico-legale sunt neîntemeiate, neexistând dubii în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între leziunile de violenţă şi deces.
Încadrarea juridică reţinută de instanţe, faţă de aceste considerente, este legală, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
La aplicarea pedepsei s-a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi de limitele de pedeapsă arătate de art. 76 lit. b) C. pen., urmare reţinerii circumstanţei atenuante legale generale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Faţă de pericolul social ridicat al infracţiunii săvârşite, reducerea pedepsei nu se justifică, aceasta fiind necesară realizării scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Recursul inculpatului este, însă, întemeiat pentru greşita deducere a timpului reţinerii şi arestării preventive.
În adevăr, potrivit adresei nr. 30618 din 7 februarie 2003 a Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dolj, inculpatul P.Şt. a fost introdus în arest, pentru această cauză, la data de 14 decembrie 2000 şi a fost pus în libertate la data de 14 februarie 2001, conform adresei nr. 716/P/2001 a Tribunalului Dolj.
Cum instanţa de fond a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 14 decembrie 2000, la 13 ianuarie 2001, rezultă că aceasta s-a aflat într-o eroare gravă de fapt. Acest motiv de casare va fi luat în considerare în baza art. 3859 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., nefiind invocat de către inculpat prin apel.
Faţă de cele ce preced, va fi admis recursul inculpatului numai pentru greşita deducere a prevenţiei, celelalte criterii fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.Şt. împotriva deciziei penale nr. 430 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 145 din 7 martie 2002 a Tribunalului Dolj, numai pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 14 decembrie 2000, la 14 februarie 2001.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3184/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3218/2003. Penal → |
|---|
