CSJ. Decizia nr. 3218/2003. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3218/2003
Dosar nr. 3917/2002
Şedinţa publică din 3 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 101 din 27 decembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Călăraşi au fost condamnaţi inculpaţii:
- S.M. la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), e), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. c) C. pen.
- D.C.C. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), acelaşi inculpat a mai fost condamnat la un an închisoare.
În temeiul art. 33 şi art. 34 C. pen., s-a dispus executarea pedepsei cele mai grele, respectiv 5 ani închisoare.
- J.V. la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.
- J.G.I. la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 264 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani.
I s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi s-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
- G.C. la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, pronunţată prin sentinţa nr. 183 din 10 mai 2003 a Judecătoriei Olteniţa, inculpatul G.C. urmând să execute în total 5 ani închisoare.
- T.C. la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.
- P.M. la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. c) C. pen.
- J.A. la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
- M.Şt. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- D.N.D. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpaţii S.M. şi P.M. a celor două foarfeci mecanice tip „gură de lup” sau contravaloarea acestora în sumă de 100.000 lei, iar de la inculpaţii D.C.C., S.M., P.M., T.C. şi D.N.D. a sumei de 10.000.000 lei obţinută în urma valorificării conductorilor din aluminiu.
A fost admisă cererea formulată de partea civilă SC T. SA Bucureşti şi inculpaţii obligaţi să-i plătească suma totală de 616.595.132 lei cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală aferentă calculată până la data acoperirii totale a pagubei după cum urmează:
- inculpaţii D.C.C., S.M., P.M., T.C. şi inculpatul minor D.N.D., toţi în solidar, ultimul în solidar şi cu părţile responsabile civilmente D.C. şi D.T. la plata sumei de 112.818.912 lei;
- în solidar inculpaţii D.C.C., S.M., P.M., T.C. şi inculpatul minor D.N.D., acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente D.C. şi D.T. la plata sumei de 56.409.456 lei.
- pe inculpaţii D.C.C., S.M., J.A., J.V. şi inculpatul minor D.N.D., toţi în solidar, iar minorul în solidar şi cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 169.228.368 lei;
- pe inculpaţii M.Şt. şi P.M. în solidar la plata sumei de 138.069.200 lei;
- pe inculpaţii P.M., M.Şt. şi G.C., toţi în solidar la plata sumei de 138.069.200 lei.
S-a luat act că din prejudiciul total s-a recuperat suma de 39.375.434 lei.
Totodată inculpaţii au fost obligaţi să plătească statului cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că inculpaţii au comis în grupuri diferite, la diverse intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, 6 fapte de furt calificat, astfel:
1. În luna iunie 2001, în timpul nopţii, inculpaţii D.C.C., S.M., P.M., T.C. şi D.N.D. au mers cu un autoturism condus de inculpatul D.C.C., deşi nu avea permis de conducere, în zona reţelei electrice ce tranzita două comune şi aici P.M. şi D.C.C. s-au urcat pe stâlpii metalici unde cu ajutorul unei foarfeci mecanice tip „gură de lup” au secţionat conductorul de susţinere a liniei, căzând la pământ două intervale de fire. În acelaşi mod, ceilalţi inculpaţi au sustras conductor electric din porţiunea a 5 stâlpi metalici, 4 intervale cu o lungime de 1200 m. Aceşti conductori au fost transportaţi la domiciliul inculpatului P.M., şi ulterior i-au valorificat contra sumei de 10.000.000 lei.
2. Tot în cursul lunii iunie 2001, folosind acelaşi procedeu, inculpaţii D.C.C., S.M., P.M., T.C. şi minorul D.N.D., şi-au însuşit două intervale de conductori electrici situaţi între 3 stâlpi metalici.
3. În noaptea de 1 iulie 2001, inculpaţii D.C.C, S.M., J.A., J.V. şi minorul D.N.D. s-au deplasat tot cu un autoturism în zona reţelei electrice, unde au secţionat 6 intervale de conductori. Întrucât aveau un volum foarte mare, inculpaţii nu au reuşit să-i transporte în întregime la locuinţa coinculpatului D.C.C., şi din această cauză au ascuns o parte din ei urmând ca a doua noapte să revină pentru a-i lua.
4. A doua noapte, 2 iulie 2001, D.C.C., S.M., J.V., J.G.I. şi inculpatul D.N.D. au venit cu maşina să ia restul de conductori, dar nu au putut face aceasta, întrucât au găsit la faţa locului lucrători de poliţie.
De menţionat este faptul că autoturismul respectiv aparţinea familiei D. şi fusese luat de fiul acesteia D.C.C., fără aprobarea proprietarilor.
5. Într-una din nopţile lunii iunie 2001, inculpaţii M.Şt., P.M. şi M.A., având asupra lor o foarfecă mecanică tip „gură de lup” s-au deplasat cu un atelaj hipo în zona respectivă unde au sustras conductori electrici pe o distanţă de 4 intervale.
6. Într-o altă noapte a aceleiaşi luni un alt grup de infractori format din inculpaţii P.M., M.Şt., M.A. şi G.C. au mers în aceeaşi zonă şi au sustras 4 intervale de conductori electrici pe care i-au dus la locuinţa unuia din ei.
Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, partea civilă SC T. SA Bucureşti şi de către inculpaţii T.C., M.Şt. şi S.N. au fost respinse prin Decizia nr. 411 din 2 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă SC T. SA Bucureşti şi inculpaţii G.C., P.M., M.Şt. şi S.M.
În cele ce urmează se va analiza fiecare recurs în parte.
1. Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti:
Ministerul Public a considerat că hotărârile pronunţate nu sunt legale şi temeinice pentru următoarele motive:
a) În mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpatul J.G.I., din infracţiunea de furt calificat în cea de favorizare a infractorului:
b) În mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpatul J.V., din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen., în cea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.;
c) Pedepsele aplicate nu au fost just individualizate sub aspectul cuantumului lor, fiind considerate blânde;
d) În mod greşit s-a dispus confiscarea sumei de 10.000.000 lei de la inculpaţii D.C.C., S.M., P.M., T.C. şi D.N.D.
La termenul de judecată din 26 iunie 2003, procurorul a declarat că nu mai susţine acest ultim motiv de recurs.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat în parte.
Analizând hotărârile pronunţate se constată că ele nu sunt legale şi temeinice sub următoarele aspecte:
I – încadrarea juridică a infracţiunii comise de inculpatul J.V.;
II – greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., faţă de inculpaţii D.C.C., S.M., P.M., T.C. şi D.N.D.;
III – individualizarea pedepselor aplicate tuturor inculpaţilor.
I Astfel, din materialul probator administrat, rezultă cu certitudine că inculpatul J.V. a participat la ambele infracţiuni comise la datele de 1 iulie 2001 şi 2 iulie 2001, fapte ce constituie acte materiale săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii delictuoase care potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întruneşte elementele constitutive ale unei singure infracţiuni continuate de furt calificat.
Faţă de această situaţie, hotărârile urmează să fie casate şi potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen.
II Hotărârile nu sunt legale şi pentru că instanţele au dispus confiscarea sumei de 10.000.000 lei ce reprezintă banii obţinuţi din valorificarea conductorilor de aluminiu de către inculpaţii D.C.C., S.M., P.M., T.C. şi D.N.D.
Întrucât prejudiciul cauzat părţii civile nu a fost acoperit în totalitate, inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei pentru repararea pagubei cauzate.
Potrivit art. 118 lit. d) C. pen., sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin infracţiune dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
Prin urmare nu se poate dispune confiscarea de la inculpaţi a unor sume obţinute în urma valorificării bunurilor dobândite prin comiterea unei infracţiuni, din moment ce acestea servesc la despăgubirea părţii civile.
Ca atare, urmează ca dispoziţiile art. 118 lit. d) C. pen., să fie înlăturate.
III Un alt motiv de recurs îl constituie şi greşita individualizare a pedepselor, care este fondat.
Sub acest aspect este de remarcat că potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite de inculpaţi, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Având în vedere limitele de pedeapsă pentru faptele comise, de caracterul calificat al infracţiunii săvârşite, după o prealabilă înţelegere şi pregătire, precum şi cuantumul prejudiciului produs este evident că pedepsele aplicate nu reflectă corect gradul de pericol social al faptelor şi făptuitorilor.
Totodată, nu trebuie omisă împrejurarea că inculpaţii S.M. şi G.C. sunt recidivişti, ceea ce demonstrează că executarea pedepselor anterioare nu şi-a atins scopul educativ, ei dovedind perseverenţă infracţională.
Faţă de cele menţionate este evident că pedepsele urmează să fie majorate.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat hotărârile şi sub aspectul încadrării juridice dată faptei comisă de inculpatul J.G.I., în infracţiunea de favorizare a infractorului, din cea de furt calificat.
Critica nu este întemeiată.
Din probele administrate în cauză şi anume declaraţiile coinculpaţilor, precum şi din relatările tatălui inculpatului J.G.I., rezultă că acesta a avut cunoştinţă din primul moment că merge în câmp cu autovehiculul condus de el pentru a ajuta pe ceilalţi să transporte cabluri tăiate de la firele de înaltă tensiune în serile precedente.
În consecinţă, ajutorul dat de acest inculpat, constând în transportarea cablurilor, a fost după ce făptuitorii au comis în serile anterioare infracţiunea de furt, este evident că fapta lui întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a inculpatului, astfel încât, bine a procedat prima instanţă când a schimbat încadrarea juridică în această faptă penală. (Infracţiunea de furt s-a consumat în momentul când inculpaţii au tăiat cablurile respective şi au ascuns o parte din ele, prin aceasta ei intrând în posesia bunurilor respective).
Întrucât până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a apărut Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni care în art. 1 menţionează că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, instanţa urmează să facă aplicarea acestui text şi a art. 7 din legea respectivă în ce priveşte pe inculpaţii J.G.I. şi D.C.C., pentru care urmează să fie înlăturate şi dispoziţiile art. 33 şi art. 34 C. pen.
Referitor la inculpatul G.C. se va menţine dispoziţiile art. 83 C. pen.
2) Partea civilă, prin recursul declarat a susţinut că instanţele în mod greşit nu au reţinut că prejudiciul cauzat de inculpaţi prin faptele lor este de 616.595.132 lei şi nu de 655.970.566 lei.
În motivele depuse în scris, partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi obligarea în solidar a inculpaţilor la plata acestei sume, cu titlu de despăgubiri în funcţie de participaţia fiecăruia la comiterea faptelor.
Recursul nu este fondat.
Analizând „Nota privind calculul prejudiciului produs prin sustragerile din LEA 220 Kw Derivaţia Mostiştea, jud. Călăraşi” rezultă că valoarea totală a prejudiciului este de 655.970.566 lei.
Având în vedere că din această sumă s-a recuperat 39.375.434 lei, rezultă că valoarea prejudiciului la care inculpaţii au fost obligaţi, este de 616.595.132 lei, aşa cum bine au stabilit cele două instanţe.
În consecinţă recursul urmează să fie respins.
3) În sfârşit inculpaţii G.C., P.M., M.Şt. şi S.M. au declarat fiecare recurs şi au solicitat admiterea lor, casarea hotărârilor şi reducerea pedepselor aplicate.
Întrucât primii doi inculpaţi nu au declarat apel, recursurile lor sunt inadmisibile şi urmează să fie respinse ca atare.
În ceea ce priveşte recursurile celorlalţi doi inculpaţi pentru motivele menţionate cu ocazia analizării recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la critica referitoare la greşita individualizare a pedepselor, urmează să fie respinse ca nefondate.
Întrucât inculpaţii au fost judecaţi în stare de arest, urmează ca din pedepsele aplicate să se compute durata reţinerii şi arestării preventive.
Recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei nr. 411 din 2 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti privind pe inculpaţii S.M., D.C.C., J.G.I., J.V., G.C., T.C., P.M., J.A., M.Şt. şi D.N.D.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 101 din 27 decembrie 2001 a Tribunalului Călăraşi, numai cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii comise de inculpatul J.V., la aplicarea art. 1 din Legea nr. 543/2002 în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., săvârşită de inculpatul J.G.I. şi la cea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), săvârşită de inculpatul D.C.C., greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., faţă de inculpaţii D.C.C., S.M., P.M., T.C. şi D.N.D., precum şi la individualizarea pedepselor aplicate tuturor inculpaţilor.
1.Potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul J.V., din infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul J.V. la 6 ani închisoare.
2. Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată că pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului J.G.I., pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., este graţiată în întregime condiţionat.
Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 7 din actul normativ menţionat.
3. Înlătură dispoziţiile art. 118 lit. d) C. pen., referitoare la confiscarea specială şi cele referitoare la obligarea inculpaţilor D.C.C., S.M., P.M., T.C. şi D.N.D. la plata sumei de 10.000.000 lei obţinuţi ca urmare a valorificării conductorilor de aluminiu sustraşi.
4. În ce priveşte pe inculpatul D.C.C., înlătură dispoziţiile art. 33 şi art. 34 C. pen., descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor şi anume: 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. şi un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Majorează pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., de la 5 ani închisoare, la 7 ani închisoare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată că pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este graţiată în întregime condiţionat.
Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 7 din actul normativ menţionat.
5.Majorează pedeapsa aplicată inculpatului S.M., pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. c) C. pen., de la 8 ani închisoare, la 11 ani închisoare.
6. Referitor la inculpatul G.C., majorează pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 4 ani închisoare, la 6 ani închisoare.
Menţine dispoziţiile art. 83 C. pen., astfel încât, inculpatul G.C. va executa în total 7 ani închisoare.
7. Majorează pedepsele, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen., aplicate inculpaţilor T.C. de la 4 ani închisoare, la 6 ani închisoare şi P.M. de la 6 ani închisoare, la 8 ani închisoare.
Majorează pedepsele pentru inculpaţii J.A. de la 4 ani închisoare, la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., M.Şt. de la 5 ani închisoare, la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru D.N.D. de la 2 ani şi 6 luni închisoare, la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
Pe durata executării de către inculpaţi a pedepselor aplicate, mai puţin pentru J.G.I., le sunt interzise, potrivit art. 71 C. pen., drepturile menţionate în art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Deduce din pedepsele aplicate tuturor inculpaţilor, durata prevenţiei de la 3 iulie 2001, la zi.
Respinge recursurile declarate de inculpaţii G.C. şi P.M. împotriva aceleiaşi decizii ca inadmisibile şi pe cele ale inculpaţilor M.Şt. şi S.M., ca nefondate.
Respinge recursul declarat de partea civilă SC T. SA Bucureşti, împotriva deciziei respective, ca nefondat.
Obligă pe inculpatul M.Şt. să plătească statului 1.000.000 lei, iar pe recurenţii S.M., G.C. şi P.M., fiecare 1.450.000 lei, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 450.000 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile apărătorilor din oficiu care i-au asistat pe inculpaţii T.C., J.V., J.A., D.C.C., D.N.D. şi J.G.I. în sumă de câte 450.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iulie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3186/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3220/2003. Penal. Art.174,176 c.pen. Recurs → |
---|