CSJ. Decizia nr. 3178/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3178/2003
Dosar nr.1834/2003
Şedinţa publică din 2 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6 din 14 ianuarie 2003, Tribunalul Teleorman i-a condamnat pe inculpaţii:
- R.T;
- în baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 75 lit. c) C. pen., la 6 ani închisoare.
- în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., raportat la art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 75 lit. c) C. pen., la 8 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare.
- G.F.;
- în baza art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., la 3 ani şi 6 luni închisoare;
- în baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., la 2 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
A fost menţinută arestarea preventivă şi a fost dedusă prevenţia de la 11 iulie 2002, la 14 ianuarie 2003.
A constatat că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunurilor sustrase.
Inculpaţii au fost obligaţi la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 10 iulie 2002, inculpatul R.T., domiciliat în oraşul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, a mers la locuinţa inculpatului G.F. din aceeaşi localitate şi i-a propus acestuia să sustragă împreună şina de cale ferată de pe podul C.F.R. de peste râul Vedea, pe magistrala Bucureşti – Timişoara, la km.98+520.
Conform înţelegerii, cei doi inculpaţi s-au deplasat, la data menţionată, la podul de cale ferată, cu o căruţă împrumutată de părinţii inculpatului minor G.F., oprind utilajul la baza podului, înalt de 5 m.
Folosind o cheie, inculpatul R.T. a demontat 3 contraşine metalice, cu lungimi diferite, respectiv de un m, 2 m şi 6,40 m pe care împreună cu inculpatul G.F., le-a împins de pe pod şi le-a încărcat în căruţă.
Inculpaţii au sustras şi 4 perechi de plăcuţe (eclise) de fixare a contraşinelor.
În timp ce se îndreptau cu căruţa şi bunurile sustrase spre centrul de colectare a metalelor din oraşul Roşiorii de Vede, în dreptul barierei inculpaţii au fost surprinşi de organul de poliţie.
Pentru a-şi asigura scăparea, inculpaţii au început să ţipe, alertând astfel ţiganii din zonă, care au înconjurat căruţa şi i-au împiedicat pe poliţişti să-i reţină pe făptuitori.
Inculpatul G.F. a reuşit să fugă cu căruţa, abandonând bunurile sustrase pe malul râului Vedea.
Aşa cum rezultă din adresa nr. 11/1298/2002 a Regionalei C.F.R., Craiova, sustragerea şinelor şi a ecliselor a pus în grav pericol siguranţa circulaţiei feroviare, contraşinele având rolul de a preveni deraierea, fiind elemente obligatorii de siguranţa circulaţiei.
Prejudiciul calculat la suma de 1.830.960 lei, a fost recuperat prin restituirea celor 3 contraşine şi 4 perechi eclise.
Împotriva acestei hotărâri inculpaţii R.T. şi G.F. au declarat apel, primul solicitând reducerea pedepsei, iar cel de-al doilea solicitând achitarea, întrucât nu a participat la săvârşirea faptelor.
Prin Decizia penală nr. 150 din 12 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.
Instanţa de apel a constatat că mijloacele de probă administrate confirmă situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi din care rezultă participarea ambilor inculpaţi la săvârşirea infracţiunilor imputate.
Declaraţiile inculpaţilor date în faţa instanţei prin care au revenit asupra recunoaşterii faptelor, făcute în cursul urmăririi penale, inculpatul G.F. susţinând că nu a participat la săvârşirea faptelor, iar inculpatul R.T. confirmând apărarea celuilalt inculpat, a indicat altă modalitate de comitere, au fost înlăturate necoraborându-se cu alte mijloace de probă.
S-a arătat, astfel, că martorul M.C., cercetat pentru mărturie mincinoasă în legătură cu declaraţia dată la instanţă şi prin care a revenit asupra menţiunilor făcute în cursul urmăririi penale, potrivit cărora ambii inculpaţi se aflau în căruţa oprită de poliţişti, a precizat, după punerea sub învinuire, că şi-a schimbat conţinutul declaraţiei la instanţă motivat de realitatea că este vecin şi prieten cu familiile celor doi inculpaţi, iar din toamna anului 2002, fiind arestat şi depus în Penitenciarul Giurgiu, a fost rugat de aceştia, aflaţi în acelaşi penitenciar, să-i ajute.
Asemenea, s-a constatat că pedepsele aplicate au fost corect individualizate, ţinându-se seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpaţi.
Prin motivele scrise, inculpatul G.F. a solicitat reducerea pedepsei, în considerarea situaţiei sale familiale dificilă, cerere formulată şi oral prin apărător. Cu toate acestea, în ultimul cuvânt inculpatul sus-numit s-a declarat nevinovat.
Inculpatul R.T., personal şi prin apărător, a solicitat reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată în baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile inculpaţilor, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen., nu sunt fondate.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa şi din care rezultă fără echivoc participarea ambilor inculpaţi la sustragerea contraşinelor de cale ferată şi a plăcuţelor de prindere, este temeinic dovedită prin mijloacele de probă legal administrate în cele două faze ale procesului penal.
Astfel, sunt edificatoare cele două procese verbale de constatare ale organului de cercetare penală, din 10 şi respectiv 12 iulie 2002, potrivit cărora lucrătorii de poliţie surprinzând căruţa cu şinele de cale ferată au fost înconjuraţi de ţigani pentru a facilita dispariţia făptuitorilor. Cu toate acestea, au fost descoperite bunurile sustrase, abandonate pe malul râului Vedea, iar inculpaţii identificaţi, au indicat în cadrul reconstituirii, fixată prin fotografii judiciare, modalitatea faptică de comitere a sustragerii.
Declaraţiile inculpaţilor din cursul urmăririi penale prin care au recunoscut săvârşirea infracţiunilor, se coroborează şi cu declaraţiile martorului M.C. şi, mai ales, a martorului T.M., acesta din urmă confirmând constant că în căruţa oprită de poliţişti se aflau ambii inculpaţi, iar inculpatul G.F., profitând de intervenţia celorlalţi ţigani, a fugit cu căruţa spre râul Vedea, în direcţia în care, ulterior, au fost găsite abandonate şinele de cale ferată.
La individualizarea pedepselor s-a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acestea fiind aplicate între limitele legale şi cu observarea tuturor celorlalte împrejurări în raport cu care se stabileşte în concret sancţiunea.
Astfel, pentru ambii inculpaţi, nu a fost ignorat gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor săvârşite, rezultând din urmările care s-ar fi putut produce prin sustragerea contraşinelor, având rolul de a preveni deraierea mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Pentru inculpatul G.F. s-a ţinut seama de dispoziţiile legale speciale pentru minori, respectiv prevederile art. 109 C. pen., referitoare la limitele de pedeapsă, iar în privinţa inculpatului R.T. de dispoziţiile art. 39 C. pen. şi art. 78 C. pen., aplicând pedeapsa şi ca efect al pluralităţii de infracţiuni în forma recidivei şi a incidenţei circumstanţei agravante legale generale prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen.
Pedepsele, astfel cum au fost proporţionalizate, sunt necesare atât realizării funcţiilor de constrângere şi reeducare, ale sancţiunii, cât şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârii atacate, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., existenţa vreunui caz de casare, recursurile inculpaţilor urmează să fie respinse ca nefondate.
Văzând şi prevederile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate timpul arestării preventive de la 11 iulie 2002, la 12 iulie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.F. şi R.T. împotriva deciziei penale nr. 150/ A din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 11 iulie 2002, la 2 iulie 2003.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3176/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3182/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
