CSJ. Decizia nr. 3228/2003. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3228/2003

Dosar nr. 1962/2002

Şedinţa publică din 3 iulie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 780 din 11 decembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul S.L.M. la 8 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 12 septembrie 2001, la 11 decembrie 2001.

Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei.

S-a reţinut în esenţă, că, la data de 12 septembrie 2001, în timp ce se afla pe o stradă, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată D.A., cu pumnul în zona feţei şi a deposedat-o de o geantă în care era suma de 3.000.000 lei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 217/ A din 18 aprilie 2002, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Totodată, a dedus, în continuare, durata arestării preventive de la 12 septembrie 2001, la zi.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat tâlhăria (a urmărit-o pe partea vătămată, până când aceasta a ajuns într-un loc izolat, după care a deposedat-o prin violenţă de geantă), precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului (condamnat anterior pentru infracţiuni de furt calificat şi tâlhărie), instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei aplicate, astfel că nu se impune reducerea acesteia.

Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului S.L.M. să fie respins ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul S.L.M., împotriva deciziei penale nr. 217 din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 12 septembrie 2001, la 3 iulie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iulie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3228/2003. Penal