CSJ. Decizia nr. 3217/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3217/2003
Dosar nr. 1882/2003
Şedinţa publică din 3 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 656 din 17 decembrie 2002, Tribunalul Constanţa a condamnat pe inculpatul C.G.G. la 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 13 martie 2002, la zi.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În noaptea de 17 februarie 1997, inculpatul i-a aplicat lovituri victimei I.P. (surdo-mut), care lucra la microferma inculpatului, cu pumnii şi cu un corp dur, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul victimei.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 78/ P din 12 martie 2003, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de către inculpatul C.G.G.
Totodată, a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 17 decembrie 2002, la zi.
În cauză, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul C.G.G.
Prin recursul Parchetului, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., la o pedeapsă orientată către maximul special prevăzut de lege.
Recursul Parchetului este numai, în parte, fondat.
Din actul constatator medico-legal, rezultă că, în urma agresiunii inculpatului, victima a suferit multiple echimoze, plăgi în zona coapselor, la coate şi genunchi şi că moartea s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecutive unui traumatism toraco-pulmonar, cu fracturi costale şi rupturi pulmonare.
Pe baza acestor date şi a probelor administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul a aplicat victimei lovituri mai mult în zona coapselor, peste coate, genunchi şi fese, instanţele au interpretat corect că inculpatul nu a prevăzut, nu a urmărit şi nici nu a acceptat suprimarea vieţii victimei.
De altfel, probele nu atestă vreun mobil sau interes din partea inculpatului, în sensul de a fi urmărit uciderea victimei.
Dimpotrivă, din probe, se desprinde concluzia că inculpatul şi victima s-au înţeles bine anterior faptei, că I.P. era o persoană harnică şi muncitoare, iar inculpatul îi asigura găzduirea şi masa.
Conflictul dintre inculpat şi victimă a fost determinat de nemulţumirile inculpatului referitor la împrejurarea că, în ultima perioadă, victima începuse să consume băuturi alcoolice, situaţie în care inculpatul i-a cerut să plece.
Toate aceste date şi elemente impun concluzia că nu a existat intenţia de a ucide victima şi că moartea acesteia a intervenit praeterintenţionat, astfel că, sub acest aspect, recursul Parchetului apare nefondat.
Trebuie admis însă că, în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de împrejurările comiterii acesteia şi de persoana inculpatului (fire violentă, care a provocat anterior, mai multe scandaluri, nesincer în cursul procesului), instanţele nu au făcut o justă individualizare a pedepsei.
Sub acest aspect, recursul Parchetului este fondat, urmând a fi admis, a se casa hotărârile atacate şi a se majora pedeapsa de la 5 ani închisoare, la 8 ani închisoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, împotriva deciziei penale nr. 78/ P din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe inculpatul C.G.G.
Casează Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 656 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Constanţa, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate pe care o majorează de la 5 ani închisoare, la 8 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.G.G., împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsă durata executată în arest preventiv de la 13 martie 2002, la zi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei, reprezentând onorariu pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iulie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 32/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3223/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
---|