CSJ. Decizia nr. 3322/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3322/2003
Dosar nr. 2915/2003
Şedinţa publică din 7 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 158 din 8 aprilie 2003 a Tribunalului Satu Mare, au fost condamnaţi printre alţii şi inculpaţii M.D.A., C.R., S.R., S.C., S.A., P.I., B.D. şi P.M.D. la pedepse cuprinse între 5 şi 11 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi între un an şi 10 luni şi 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar pentru unii inculpaţi şi a art. 74 şi art. 76 C. pen., menţinându-se măsura arestării preventive.
Împotriva acestei sentinţe mai mulţi inculpaţi din totalul de 53 inculpaţi, care au fost condamnaţi, din care 25 inculpaţi aflaţi în stare de arest, au declarat apel la Curtea de Apel Oradea, fixându-se termen de judecată la 10 iulie 2003.
Cum între timp, prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003, intrată în vigoare la 1 iulie 2003, s-au modificat mai multe dispoziţii C. proc. pen., printre care şi cele privind măsurile preventive, instanţa de apel prin încheierea nr. 4/iA/2003 din 1 iulie 2003, în baza art. 3002 alin. (4) şi art. 160d C. proc. pen., din oficiu, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii aflaţi în stare de deţinere, printre care şi inculpaţii menţionaţi, pe o durată de 30 zile şi anume de la data de 1 iulie 2003, data publicării legii nr. 281/2003, până la data de 30 iulie 2003, reţinând că se menţin temeiurile avute în vedere la data luării măsurilor de arestare preventivă, dispuse prin ordonanţele şi mandatele emise de procuror, printre care şi art. 148 lit. h) C. proc. pen., în sensul că există probe din care rezultă că inculpaţii au comis infracţiuni grave, pedepsele prevăzute de lege sunt de la 10 la 20 ani închisoare şi lăsarea lor în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri inculpaţii sus-arătaţi au declarat recurs susţinând în esenţă prin apărătorii lor, cât şi personal următoarele:
- Nelegal instanţa de apel a prelungit durata arestării preventive, întrucât prin sentinţa de condamnare doar s-a menţinut starea de arest în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., text declarat neconstituţional şi nu s-a prelungit arestarea, astfel că aceasta a încetat de drept, conform art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.;
- În lumina noilor reglementări, prevăzute de art. 160c C. proc. pen., nu mai erau aplicabile în faţa instanţei prevederile art. 148 lit. h) C. proc. pen., întrucât nu au apărut elemente noi care să justifice prelungirea duratei arestării;
- În ce-i priveşte pe inculpaţii B.D. şi P.I., li s-a prelungit arestarea preventivă fără a fi aduşi în faţa instanţei, ei aflându-se în stare de arest, astfel că procedura de citare nefiind îndeplinită, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
Pentru aceste motive se cere casarea încheierii recurate şi punerea în libertate a inculpaţilor.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Din examinarea încheierii recurate şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţa de apel a aplicat corespunzător noile prevederi legale referindu-se la măsura arestării preventive şi a dispus, din oficiu, prelungirea arestării faţă de inculpaţii recurenţi.
Susţinerea că instanţa de fond prin hotărârea de condamnare doar a menţinut starea de arest şi nu a prelungit-o, astfel că măsura a încetat de drept, nu corespunde prevederilor legale procedurale în vigoare la data soluţionării, prin sentinţă, a cauzei.
Astfel, în raport de dispoziţiile prevederilor penale în vigoare la data judecării cauzei şi anume art. 136 şi art. 161 din titlul IV capitolul I, partea generală, prelungirea arestării preventive era reglementată numai pentru faza de urmărire penală şi judecata în fond, nu şi pentru judecarea în căile de atac, apel sau recurs.
Prin urmare, după pronunţarea unei hotărâri de condamnare, instanţa de fond avea obligaţia să se pronunţe doar cu privire la menţinerea ori nu a măsurii arestării preventive, această instituţie a menţinerii neputând fi interpretată în sensul prelungirii, nici legal şi nici literar.
Nu este întemeiată nici susţinerea că s-au încălcat prevederile art. 160c C. proc. pen., în sensul că neinvocându-se elemente noi faţă de cele existente, nu se mai putea dispune prelungirea arestării preventive.
Sub acest aspect, temeiurile de arestare în speţă, art. 148 lit. h) C. proc. pen., trebuiesc corectate şi cu alte prevederi legale, care reglementează desfăşurarea procesului penal, privind scopul acestuia şi al măsurilor preventive.
În acest sens, potrivit art. 1 C. pen., legea penală apără împotriva infracţiunilor printre alte valori supreme şi întreaga ordine de drept, iar potrivit art. 136 C. proc. pen., măsurile preventive asigură buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
De asemenea potrivit art. 155 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită în cursul urmăririi penale în caz de necesitate şi numai dacă au intervenit elemente noi, care să justifice privarea de libertate sau dacă cele ce au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate, iar potrivit art. IX din aceeaşi lege, mandatul de arestare preventivă emis de procurori până la intrarea în vigoare a prezentei legi, îşi produce în continuare efectele şi după această dată.
Prin urmare, prevederile art. 160c C. proc. pen., pentru faza de judecată, trebuiesc interpretate şi aplicate, în corelaţie cu prevederile legale sus-arătate şi care au semnificaţia esenţială că un infractor periculos pentru ordinea de drept, nu poate fi pus în libertate câtă vreme se menţin şi în faza judecăţii, temeiurile care au justificat această măsură, în cursul urmăririi penale, cu atât mai mult încât împotriva sa s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, prezumţia de nevinovăţie nefiind în contradicţie cu luarea măsurilor preventive, cum se încearcă a se sugera de apărare.
Nici nu s-ar putea legal susţine că scopul măsurilor preventive ar fi altul în faza judecăţii faţă de cel din cursul urmăririi penale, de vreme ce textul art. 136 C. proc. pen., nu face vreo distincţie.
În sfârşit nu este întemeiată nici critica referitoare la neaducerea celor doi inculpaţi la instanţa de apel cu ocazia prelungirii arestării preventive.
Cauza priveşte un lot de 53 inculpaţi, din care 25 sunt în stare de arest şi au fost condamnaţi pentru infracţiuni, pentru care legea prevede pedepse între 10 – 20 ani închisoare.
În art. 159 alin. (4) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat, şi care reglementează procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale, se prevede posibilitatea prelungirii arestării şi în lipsa inculpatului arestat, în cazuri deosebite în care deplasarea sa nu este posibilă.
În art. 160d C. proc. pen., se prevede obligativitatea verificării din oficiu de către instanţa de apel sau de recurs a legalităţii arestării inculpatului condamnat de instanţa de fond şi care dispune, prin încheiere prelungirea sau revocarea acestei măsuri fără a se mai face trimitere la aplicarea prevederilor art. 159 alin. (4) sus-arătat.
Oricum, neaducerea celor doi inculpaţi la prelungirea arestării se datorează unei cauze deosebite, generate de lotul mare de inculpaţi arestaţi şi urgenţa verificării acestei măsuri, inculpaţii putând la termenul de judecată a apelului să solicite revocarea măsurii.
Pentru considerentele ce preced urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.D.A., C.R., S.R., S.C., S.A., P.I., B.D. şi P.M.D., împotriva încheierii nr. 4 din 1 iulie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 1985/2003.
Obligă pe inculpaţii P.I. şi B.D. la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpaţii M.D.A., C.R., S.R., S.C., S.A. şi P.M.D. la câte 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 150.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3321/2003. Penal. Art.323 alin.1, 257 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 3323/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
