CSJ. Decizia nr. 3320/2003. Penal. Art.211, 197 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3320/2003
Dosar nr. 1622/2003
Şedinţa publică din 7 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 859 din 18 noiembrie 2002, pronunţată în dosarul penal nr. 8320/P/2002, Tribunalul Timiş, secţia penală, a hotărât următoarele:
În baza art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu la:
- un an închisoare.
În baza art. 211 alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie la:
- 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele în cea mai grea şi a dispus executarea pedepsei de:
- 4 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
II. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I., pentru infracţiunea de violare de domiciliu la:
- 3 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie la:
- 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele în cea mai grea şi se va executa pedeapsa de:
- 7 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 756/PI/1998 a Tribunalului Timiş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 201 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 200 alin. (2) C. pen. şi a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă şi a dispus executarea pedepsei totale de:
- 10 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus din pedeapsă arestul preventiv din data de 26 iunie 2002, la zi, pentru inculpatul C.I. şi reţinerea din 25 iunie 2002, pentru ambii inculpaţi.
III. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpata R.L., pentru infracţiunea de violare de domiciliu la:
- 2 ani închisoare.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi a stabilit termen de încercare de 4 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
A dedus din pedeapsă reţinerea din data de 25 iunie 2002.
A constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate L.C.E.
A confiscat de la inculpatul M.I. un cuţit tip briceag folosit la săvârşirea infracţiunii.
A obligat fiecare inculpat la câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 600.000 lei onorar avocat din oficiu, către Baroul Timiş.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În ziua de 13 iunie 2002 inculpatul C.I., cunoscut homosexual, a vizitat locuinţa A.I., unde l-a întâlnit şi pe partea vătămată L.C.E. La vederea podoabelor de aur pe care acesta le purta, inculpatul C.I. a început să facă scandal pretinzând că bijuteriile au fost cumpărate, cu banii primiţi de la sine. Partea vătămată n-a răspuns şi atunci inculpatul a plecat, revenind cu fratele său M.I. şi concubina acestuia, R.L., alte persoane.
Proprietara imobilului a încercat să oprească pătrunderea acestora, văzându-i agresivi dar a fost împinsă şi a căzut.
Ameninţări au adresat toţi inculpaţii dar inculpatul M.I. a pus părţii vătămate cuţitul la gât şi astfel acesta şi-a scos bijuteriile şi le-a dat inculpatului.
Inculpaţii au plecat şi au împărţit bijuteriile.
Ei au negat săvârşirea infracţiunii, recunoscând însă că au pătruns în casă şi au luat bijuteriile, însă cu voia proprietăresei şi a părţii vătămate L.C.E.
Declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor au susţinut situaţia descrisă şi au infirmat apărările inculpatului.
De altfel dacă L.C.E. ar fi dat bijuteriile de bună voie, nu există nici-o explicaţie, pentru ce nu le-a dat de prima dată lui C.I., care le pretindea.
De asemenea, descrierea ameninţării verbale când inculpatul M.I. a pus cuţitul la gâtul părţii vătămate, „îţi tai tendoanele ..” nu se regăseşte întâmplător atât în declaraţia părţii vătămate cât şi în ale martorilor.
Faptele celor trei inculpaţi de a pătrunde în curtea locuinţei părţii vătămate A.I., împotriva voinţei acesteia constituie:
1) infracţiune de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi aceea de a deposeda prin ameninţare cu un cuţit, pe partea vătămată L.C.E. de bijuterii;
2) constituirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 68/ A din 24 februarie 2003, pronunţată în dosarul penal nr. 326/P/2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
S-a dedus prevenţia la zi şi apelanţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare statului.
Instanţa de apel a considerat corect reţinută situaţia de fapt şi vinovăţia şi corespunzător efectuării individualizării pedepsei, inclusiv reţinerea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul C.I., inculpatul M.I. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, au declarat recurs, criticând-o sub aspectul temeiniciei şi al legalităţii, inculpaţii invocând motivele de casare: al gravei erori de fapt (3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.) şi al greşitei individualizări a pedepsei (art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.) iar parchetul, al greşitei reţineri a dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. (art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., individualizarea pedepsei).
S-a solicitat admiterea recursului şi casarea ambelor hotărâri, iar cu ocazia rejudecării, inculpaţii au solicitat în principal achitarea, pentru inexistenţa faptei (art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.), iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Parchetul a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante şi majorarea pedepsei.
Curtea, examinând hotărârile atacate în raport de motivele invocate, constată în raport de probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză că, parţial, recursul parchetului este întemeiat.
Astfel, din probele administrate a rezultat fără dubiu situaţia de fapt şi vinovăţia, corect reţinută de instanţa de fond, martora T.D. descriind faptele astfel cum au fost prezentate şi de părţile vătămate, parţial necontestate nici chiar de inculpaţi.
Sub aspectul individualizării pedepselor, Curtea apreciază, că pentru a fi fost iniţiatorul evenimentului, împrejurare coroborată cu nesinceritatea manifestată, se impune pentru inculpatul C.I. a pedepsei mai aspră, dar nu într-atât încât să nu se încadreze în limita circumstanţelor atenuante reţinute, dat fiind starea specială emoţională, pe care inculpatul a avut-o la vederea părţii vătămate, pe care nu el a ameninţat-o cu cuţitul.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul parchetului şi a se casa hotărârile, pentru majorarea pedepsei inculpatului C.I., pentru infracţiunea de tâlhărie, dar fără înlăturarea circumstanţelor atenuante.
Desigur, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursurile inculpaţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, împotriva deciziei penale nr. 68 din 24 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe intimaţii inculpaţi C.I. şi M.I.
Casează Decizia penală nr. 68/ A din 24 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţa penală nr. 859 din 18 noiembrie 2002 a Tribunalului Timiş, secţia penală, numai sub aspectul individualizării pedepsei, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.I.
Înlătură dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi repune pedepsele în individualitatea lor.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în pedepsele componente de: un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi b), C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului C.I., potrivit art. 211 alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., menţinând aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., de la 4 ani închisoare, la 6 ani închisoare.
Aplică art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor M.I. şi C.I.
Deduce prevenţia la zi, pentru ambii inculpaţi, reţinerea din 25 iunie 2002 şi arestarea preventivă din 26 iunie 2002.
Obligă pe fiecare recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, câte 1.400.000 lei, din care, câte 300.000 lei, onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 332/2003. Penal. întreruperea executării... | CSJ. Decizia nr. 3321/2003. Penal. Art.323 alin.1, 257 c.pen.... → |
|---|
