CSJ. Decizia nr. 357/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 357/2003
Dosar n. 2976/2002
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2003
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 556 din 11 decembrie 2001 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul C.T.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă reţinerea preventivă din data de 17 martie 1998, de 24 ore.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat şi inculpatul T.A. la pedeapsa de 4 luni închisoare în temeiul art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. d) C. pen.
Totodată, în baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la cumpărătorii de trafic de influenţă C.N., M.A., R.D., în favoarea statului a sumelor de câte 400 de dolari S.U.A. şi a câte 333,3 de mărci germane sau contravaloarea în lei raportat la cursul existent la data plăţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul C.T. în cursul lunii ianuarie 1998, în timp ce se afla în zona pieţii de autoturisme din C.M. din municipiul Cluj Napoca i-a recunoscut pe C.N., M.A. şi R.D. Cu ocazia discuţiilor purtate inculpatul le-a promis că le poate facilita obţinerea vizelor pentru Italia, prin intermediul unui prieten din Bucureşti ce are relaţii la Ambasada Italiei din Bucureşti, în schimbul a câte 700 de dolari S.UA., ocazie cu care cei trei solicitanţi de vize i-au predat inculpatului câte 300 de dolari S.U.A., diferenţa urmând a fi remisă după obţinerea vizelor.
Întrucât solicitanţii de vize nu au avut încredere deplină în inculpat, i-au propus ca unul din ei să-l însoţească la Bucureşti, unde se vor înmâna paşapoartele şi sumele stabilite; propunere acceptată.
După câteva zile C.N. s-a întâlnit cu inculpatul în incinta Gării de Nord din Bucureşti unde i-a predat paşapoartele prietenilor săi şi suma de 400 de dolari S.U.A., pretextând că paşaportul său şi al soţiei nu se află în posesia lui, urmând ca ulterior să-i predea actele şi banii.
După un timp inculpatul a primit şi de la C.N. paşapoartele acestuia şi ale soţiei sale, precum şi 500 de dolari S.U.A., întâlnirea având loc în oraşul Gherla.
Inculpatul nu a obţinut vizele promise şi nici nu a restituit banii, invocând faptul că i-au fost sustraşi din buzunar într-un mijloc de transport în comun în municipiul Cluj Napoca.
Întrucât nu avea bani pentru a-i restitui celor de la care îi primise, inculpatul C.T. s-a adresat coinculpatului T.A., ospătar la barul C.C. din C.Z. Cluj Napoca, acesta asigurându-l că prin relaţiile pe care le are la Consulatul Germaniei din Sibiu va obţine vizele, pretinzând câte 400 de mărci germane pentru fiecare viză cu un avans de câte 100 de mărci germane pentru fiecare paşaport.
Ulterior, C.T.V. a fost căutat de mai multe ori de cumpărătorii de trafic, însă de fiecare dată le-a cerut să aibă răbdare că în curând vizele vor fi obţinute, însă C.N., care păstrase numărul de telefon al persoanei din Bucureşti contactată de inculpat, l-a sunat pe numitul B. care i-a confirmat că îl cunoaşte pe inculpat însă nu a primit vreo sumă de bani sau paşapoartele.
În această situaţie, C.N., M.A. şi R.D. l-au căutat pe inculpat în C.S.O. din Cluj Napoca şi i-au cerut explicaţii în legătură cu banii şi paşapoartele, context în care inculpatul a dat o declaraţie din care rezultă că le datorează 900 de dolari S.U.A.
La data de 15 martie 1998, aflând de la inculpatul T.A. că a obţinut vizele, inculpatul C.T.V. i-a anunţat pe cei trei şi le-a cerut să fie prezenţi a doua zi, respectiv pe 16 martie 1998 în Cluj Napoca şi să aibă asupra lor şi diferenţa până la 700 de dolari S.U.A. fiecare, aşa cum stabiliseră iniţial.
Într-adevăr, în ziua de 16 martie 1998 cumpărătorii de trafic s-au întâlnit cu inculpatul şi după mai multe discuţii s-a înmânat inculpatului diferenţa de bani (1.600 de mărci germane), acesta luând legătura cu T.A. ca îi aştepta în barul R. Inculpaţii s-au deplasat apoi în cartierul G., T.A. i-a cerut să aştepte în faţa unui bloc, de unde a dispărut.
După ce a aşteptat o perioadă de timp inculpatul C.T.V. şi-a dat seama că a fost păcălit, s-a reîntors la barul C.C. i-a încunoştiinţat pe C.N., M A. şi R.D. ce s-a întâmplat şi le-a restituit o parte din bani, imediat fiind sesizate organele de poliţie.
Pe parcursul cercetărilor inculpaţii au restituit sumele primite.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală, depoziţiilor martorilor C.I., G.R.L. declaraţiilor cumpărătorilor de trafic, probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut fapta pentru care au fost trimişi în judecată.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 166 din 13 iunie 2002, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpatul C.T.V.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul, reluându-se criticile formulate în apel.
Astfel, parchetul a criticat Decizia atacată cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 257 alin. (2) C. pen., solicitându-se să se constate că au fost restituite sumele de bani către C.N., M.A. şi R.D.
La rândul său inculpatul C.T.V. a solicitat printr-un memoriu depus după rămânerea în pronunţare, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Potrivit articolului 257 alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite care au făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc inculpatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Din examinarea textului menţionat, rezultă neîndoielnic că valorile ce fac obiectul infracţiunii de trafic de influenţă nu se restituie celor care încearcă să cumpere serviciile traficantului de influenţă.
Raţiunea acestor prevederi o constituie împrejurarea că bunurile care au servit traficului de influenţă fac parte din categoria acelora date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni şi care potrivit art. 118 lit. c) C. pen., sunt supuse măsurii confiscării speciale.
Pe de altă parte, deşi fapta celui care promite sau oferă bani ori foloase în scopul determinării influenţei asupra unor funcţionari nu este incriminată, ea rămâne însă în sfera ilicitului, astfel încât persoana care o săvârşeşte nu poate invoca propria imoralitate în susţinerea pretenţiilor de restituire şi nu poate avea calitatea de parte civilă îndreptăţită să primească bunurile cu titlu de despăgubiri civile.
Aşa fiind, instanţa de fond a confiscat de la traficatorii de influenţă C.N., M.A. şi R.D. sumele de câte 400 de dolari S.U.A. şi câte 333,3 de mărci germane (sau contravaloarea în monedă naţională, la data executării), iar instanţa de justificat a respins apelul formulat de parchet sub acest aspect.
Cu privire la recursul declarat de inculpat.
Instanţele de fond şi de apel au stabilit în mod corect situaţia, de fapt şi vinovăţia inculpatului încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege menţionate.
Într-adevăr, fapta inculpatului C.T. care în cursul lunii ianuarie 1998 a pretins şi ulterior a primit de la trei persoane sume de bani, cărora le-a promis că prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari din cadrul Ambasadei Italiei din Bucureşti, poate obţine vize de intrare în această ţară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi Cod.
Vinovăţia inculpatului a rezultat din declaraţiile martorilor audiaţi care au menţionat împrejurările în care l-au cunoscut pe inculpat, sumele de bani date, scopul pentru care s-au înmânat inculpatului banii, declaraţii care se coroborează cu declaraţiile date de inculpat în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorescă, care a recunoscut constant fapta, pe care însă a prezentat-o ca înşelăciune.
În consecinţă, vinovăţia inculpatului fiind bine stabilită, rezultă că şi recursul declarat de acesta va fi respins.
Ca atare, în raport de considerentele expuse, recursurile declarate în cauză sunt nefondate şi vor fi respinse în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada reţinerii inculpatului de 24 ore (din din 17 martie 1998).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare cătr.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de inculpatul C.T.V., împotriva deciziei penale nr. 166 din 13 iunie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsă reţinerea de 24 ore, din 17 martie 1998.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3550/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3571/2003. Penal → |
|---|
