CSJ. Decizia nr. 3633/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3633/2003
Dosar nr.1392/2003
Şedinţa publică din 10 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 651 din 16 decembrie 2002, Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe inculpaţii:
- D.V. şi
- S.M.N., în baza art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., la câte 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
Au fost deduse din pedepse, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 4 august 2002 la zi, menţinându-se măsura privativă de libertate.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă pentru suma de 7.000.000 lei, prejudiciu recuperat.
A fost respinsă ca nefondată pretenţia părţii civile la daune morale.
S-a dispus confiscarea sumelor de 1.600.000 lei şi 200.000 lei de la inculpaţi, care au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 26 iunie 2002, partea vătămată N.I. din municipiul Constanţa, întâlnindu-se cu cunoştinţele sale inculpaţii D.V. şi S.M.N. la un bar în oraş, a acceptat propunerea acestora ca a doua zi să vină la el la domiciliu pentru a urmări un meci de fotbal la televizor.
În după-amiaza zilei de 27 iunie 2002, inculpaţii au venit în apartamentul părţii vătămate, aducând băuturi şi mâncare.
Pe fondul consumului de alcool au survenit discuţii contradictorii între inculpaţi şi partea vătămată.
De urmare, inculpatul D.V. a luat un cuţit de pe masă pe care l-a pus la gâtul părţii vătămate, iar inculpatul S.M.N. a legat-o la gură cu un fular, de mâini cu o cravată şi cu o curea de picioare.
După imobilizarea părţii vătămate, inculpaţii au sustras televizorul color marca Daewoo şi un flex marca Bosch, după care au părăsit locuinţa, încuind-o pe partea vătămată în interior şi aruncând cheile.
Inculpaţii au mers la martorul B.D., căruia i-au oferit spre cumpărare televizorul, însă cum acesta nu avea bani, l-au solicitat să-i însoţească la o casă de amanet pentru a depune televizorul pe numele lui, întrucât niciunul dintre făptuitori nu avea asupra sa vreun act de identitate.
De la casa de amanet, inculpaţii au primit suma de 1.600.000 lei, au părăsit municipiul Constanţa, deplasându-se în Bucureşti, unde, în Piaţa Obor, au vândut flexul cu suma de 200.000 lei. Inculpaţii au fost depistaţi abia la 3 august 2002.
Prejudiciul cauzat, în valoare de 7.000.000 lei, a fost recuperat prin achitarea acestei sume de către familiile inculpaţilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii D.V. şi S.M.N., solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen. şi reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 45 din 21 februarie 2003, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor.
S-a constatat că varianta faptică invocată în apărare, în sensul că ar fi avut acordul părţii vătămate să ia televizorul şi flexul pentru a le vinde, însă ei nu i-au mai dat banii proprietarului, aşa cum s-au înţeles, deşi parţial confirmată în instanţă chiar de partea vătămată, nu are suport probator.
Decizia penală sus-arătată a fost atacată cu recurs de către inculpatul D.V., care a criticat-o pentru neconstatarea încălcării dreptului său la apărare de către instanţa de fond prin nepunerea în discuţia părţilor a cererii de probe formulată de recurent, solicitând, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că motivele invocate de către recurent se întemeiază pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi art. 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţe pe baza mijloacelor de probă legal administrate în cursul procesului penal.
Astfel, plângerea părţii vătămate prin care la data de 28 iunie 2002 a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală fapta comisă de inculpaţi, aşa cum rezultă din actul de sesizare şi cum a fost reţinută de instanţe, se coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv procesul-verbal de cercetare a locului faptei din aceeaşi dată, conform căruia în locuinţa părţii vătămate, pe lângă dezordine, au fost găsite pe recamier un cearceaf rupt la un capăt, un fular, o cravată şi o bucată de cearceaf cu nod dublu la mijloc.
Partea vătămată a confirmat aceeaşi situaţie de fapt şi prin declaraţia dată la procuror, după cum şi inculpaţii şi-au recunoscut vinovăţia în cursul urmăririi penale.
Rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică confirmă existenţa urmelor digitale ale inculpaţilor pe un pahar şi o sticlă, aflate în locuinţa părţii vătămate.
Deşi în faţa instanţei părţile nu au mai susţinut declaraţiile din cursul urmăririi penale, inculpatul S.M.N. recunoaşte totuşi că a îmbrâncit-o pe partea vătămată, aceasta căzând pe pat.
Graba cu care inculpaţii au valorificat televizorul la un preţ modic, urmată de dispariţia acestora, atestată de procesele-verbale de căutare întocmite de agenţii de poliţie, constituie elemente de fapt care alături de celelalte mijloace de probă, conferă temeinicia situaţiei de fapt reţinute.
Încadrarea juridică dată faptei inculpaţilor este legală.
Critica privind încălcarea dreptului la apărare al inculpatului D.V. de către instanţa de fond prin nepunerea în discuţia părţilor a cererii de probe formulată de acesta, nu este susţinută de actele şi lucrările de la dosar.
Dimpotrivă, potrivit încheierii din 9 decembrie 2002, apărătorul inculpatului a depus la dosar copie de pe biletul de ieşire din spital a inculpatului-recurent, arătând că nu mai are alte probe sau cereri de formulat.
Cererea apărătorului referitoare la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de abuz de încredere a fost discutată în şedinţa publică din 9 decembrie 2002 şi soluţionată de instanţa de fond prin hotărâre, respingând-o.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs, rezultă că pedeapsa aplicată este de natură să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, dar şi realizarea funcţiilor acesteia, de constrângere şi reeducare.
La aplicarea pedepsei s-a ţinut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aceasta fiind egală cu minimul special prevăzut de lege, astfel încât, o reducere a acesteia nu s-ar putea face decât prin acordarea de circumstanţe atenunate, împrejurări care însă nu se regăsesc în cauză.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., existenţa vreunui caz de casare a hotărârilor pronunţate, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive a inculpatului de la 4 august 2002 la 10 septembrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 45/ P din 21 februarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 4 august 2002, la 10 septembrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3632/2003. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3634/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
