CSJ. Decizia nr. 3637/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3637/2003
Dosar nr. 1991/200.
Şedinţa publică din 10 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 225 din 28 octombrie 2002, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul L.A.
- în baza art. 197 alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., parte vătămată fiind L.A.V.;
- în baza art. 197 alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., parte vătămată L.A.A.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă detenţia de la 24 iulie 2001 la zi.
Constată că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut în fapt, că, inculpatul L.A., condamnat anterior, succesiv, la 20 ani închisoare pentru omor în anul 1968 şi, respectiv, la 6 ani închisoare pentru tentativă la omor în anul 1990, din anul 1985 întreţinea relaţii de concubinaj cu numita S.N.V., având cu aceasta 3 copii, între care şi pe părţile vătămate L.A.V., în vârstă de 13 ani şi L.A.A., în vârstă de 12 ani.
Faţă de concubină şi copii, inculpatul are un comportament violent, îndeosebi când este în stare de ebrietate şi aceasta se întâmplă foarte des.
La data de 23 iulie 2001, mama inculpatului V.M., a sesizat organul de poliţie cu privire la faptele acestuia de a întreţine relaţii sexuale cu fiicele L.A.V. şi L.A.A.
Cercetările efectuate au relevat că, în adevăr, inculpatul L.A., fiind frecvent sub influenţa băuturilor alcoolice şi-a obligat în mod repetat fiicele mai mari, respectiv L.A.V. şi L.A.A. să întreţină cu el relaţii sexuale anale, ameninţându-le cu bătaia, luându-le de gât şi trăgându-le în pat, fiind complet dezbrăcat.
Perversiunile se realizau prin atingerea organelor genitale după care efectua penetrarea în anus.
Actele sexuale erau comise de către inculpat, atât în absenţa celorlalţi membri ai familiei, cât şi în prezenţa acestora, mama părţilor vătămate neândrăznind, de frica inspirată de inculpat să denunţe faptele.
Actele medico-legale confirmă existenţa congestiilor peri-anale şi fisurilor anale, care pledează, în cazul minorei L.A.V., pentru relaţia sexuală anală cu intromisiune şi, în cazul minorei L.A.A., pentru tentativă relaţie sexuală anală.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat apel, solicitând să se constate că este nevinovat, iar în subsidiar, să fie redusă pedeapsa.
Prin Decizia penală nr. 71 din 3 martie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că existenţa faptelor şi vinovăţia acestuia sunt cert stabilite, iar pedeapsa a fost corect individualizată, ţinându-se seama de gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor şi periculozitatea făptuitorului.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat care, prin motivele scrise, precizează că este nevinovat, admiţând doar că „a făcut nişte forme de sex cu A.”, solicitând oral, prin apărător, în principal, achitarea şi în subsidiar, reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată în baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., respectiv, greşita încadrare juridică a faptelor.
În adevăr, aşa cum rezultă din materialul probator, inculpatul a practicat, repetat, prin constrângere, relaţii sexuale anale cu fiicele sale minore în vârstă de 13 şi, respectiv, 12 ani, ultimul act sexual având loc în luna iulie 2001, când partea vătămată L.A.V. a şi plecat de acasă, ajungând la bunica sa, V.M., căreia i-a adus la cunoştinţă faptele săvârşite de tatăl său.
Existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului rezultă fără echivoc din declaraţiile celor două minore care, audiate şi în instanţă, descriu în amănunt comportamentul animalic al inculpatului, asistând fiecare la practicarea relaţiilor sexuale la care era supusă cealaltă, fapte care se produceau uneori şi în prezenţa mamei, însă, fiind toţi terorizaţi de făptuitor, nu aveau curajul să se opună ori să-l denunţe.
Sora inculpatului, P.L., îşi exprimă consternarea la auzul descrierilor făcute de nepoata A.V. cu privire la perversiunile comise de inculpat asupra fiicelor sale, aşa cum precizează prin declaraţia din cursul judecăţii.
Constatările medico-legale, ambele din 25 iulie 2001 ale Serviciului de Medicină Legală Suceava, atestă, urmare a examinării celor două minore, existenţa traumatismelor specifice practicării relaţiilor sexuale anale.
Gravitatea extremă a acestor fapte, care evocă mizeria morală a inculpatului, a determinat-o pe mama acestuia să sesizeze organul de poliţie.
În drept, însă, faptele inculpatului de a practica repetat şi prin constrângere, relaţii sexuale anale cu cele două fiice minore ale sale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG a Guvernului nr. 89/2001 aprobată prin Legea nr. 61/2002.
Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de viol „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa”.
Aşa cum rezultă din norma de incriminare citată, în conţinutul infracţiunii de viol intră, ca element material şi actele nefireşti privitoare la viaţa sexuală, conform sintagmei „actul sexual de orice natură” care, însă, constituie şi elementul material al infracţiunii de perversiune sexuală.
Se constată, aşadar, că ne aflăm în prezenţa unor încriminări paralele: pe de o parte, aceea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., care vizează actul sexual, de orice natură (firesc, nefiresc între persoane de acelaşi sex ori de sex diferit) prin constrângere, iar pe de altă parte, aceea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., care restrânge verbum regens la actele de perversiune sexuală prin constrângere.
Fără nici o îndoială că relaţiile sexuale anale între persoane de sex diferit sunt acte de perversiune sexuală, care întregesc deopotrivă conţinutul obiectiv al celor două infracţiuni, fără ca una dintre ele să intre, ca element sau ca circumstanţă agravantă, în conţinutul celeilalte.
Aşa fiind, Curtea constată că se impune încadrarea juridică în textul de lege care prevede o sancţiune mai mică şi acela este art. 201 alin. (4) C. pen.
Pentru cele ce preced, admiţând recursul inculpatului, vor fi casate ambele hotărâri pronunţate în cauză şi rejudecând, se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol, formă agravată, în aceea de perversiune sexuală formă agravantă, făcând o nouă individualizare a pedepselor.
La stabilirea pedepselor se va ţine seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), între care cele care se referă la limitele de pedeapsă, gradul ridicat de pericol social al faptelor şi persoana inculpatului, impun proporţionalizarea acestora la maximul special.
Se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 24 iulie 2001 la 10 septembrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul L.A. împotriva deciziei penale nr. 71 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 225 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Suceava cu privire la încadrarea juridică a faptelor.
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din două infracţiuni prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) din acelaşi cod, în două infracţiuni prevăzute de art. 201 alin. (4) C. pen. şi în baza acestui text, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), condamnă pe inculpat la câte 10 ani închisoare şi câte 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul va executa 10 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 24 iulie 2001 la 10 septembrie 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3636/2003. Penal. Art.215 alin.3,4,5 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 3638/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
