CSJ. Decizia nr. 3634/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3634/2003
Dosar nr. 1901 /2003
Şedinţa publică din 10 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1003 din 22 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II – a penală, a fost condamnat inculpatul R.N. la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 14 mai 2002 la zi.
Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă P.I.C. şi la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În dimineaţa zilei de 14 mai 2002, partea vătămată P.I.C. se întorcea de la discotecă cu trenul de la staţia Tomşani spre Bucureşti, în acelaşi tren urcând şi inculpatul, însoţit de câţiva prieteni.
Inculpatul a cerut ţigări de la partea vătămată şi prietenii acesteia, pipăindu-i pe câţiva la buzunare pentru a se convinge că întradevăr nu au ţigări, şi astfel a găsit telefonul mobil pe care îl avea partea vătămată asupra sa. Inculpatul i-a cerut părţii vătămate telefonul motivând că doreşte să sune pe cineva, iar la refuzul acesteia a lovit-o cu pumnul, a îmbrâncit-o şi i-a smuls telefonul, coborând în fugă din tren, profitând de faptul că acesta îşi încetinise mersul întrucât intrase în staţia Chitila.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza plângerii şi declaraţiei părţii vătămate, procesului verbal de recunoaştere din grup şi planşe foto, declaraţiilor martorilor C.L. şi T.I.C., coroborate cu declaraţiile date de către inculpat.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, motivele invocate fiind greşita individualizare a pedepsei şi greşita soluţionare a laturii civile, şi inculpatul pentru aceleaşi motive.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 81 din 20 februarie 2003 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul R.N., a desfiinţat parţial sentinţa penală, numai în ceea ce priveşte greşita obligare a inculpatului la despăgubiri civile şi s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul a criticat hotărârea cu privire la greşita individualizare a pedepsei şi aplicarea nejustificată a circumstanţelor atenuante şi a solicitat înlăturarea lor şi majorarea pedepsei.
Inculpatul la rândul său a solicitat a se da eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse mai mici.
Recursul declarat de parchet este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Din verificarea lucrărilor cauzei se reţine că infracţiunea de tâlhărie comisă de inculpat, într-un mijloc de transport în comun, în tren, prezintă un pericol social sporit, ce impune aplicarea unei pedepse care să asigure finalitatea preventivă cât şi cea educativă.
Pe de altă parte poziţia inculpatului nesinceră pe parcursul procesului penal, care iniţial a recunoscut că şi-a însuşit telefonul mobil al părţii vătămate, prin ameninţări şi injurii la adresa acesteia, ulterior negând executarea violenţelor ca modalitatea săvârşirii faptei, încercând, să-şi diminueze răspunderea penală, nu justifică reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante, fapt pentru care recursul declarat de parchet va fi admis, hotărârile atacate vor fi casate cu privire la reţinerea dispoziţiilor art. 74, şi art. 76 C. pen., care vor fi înlăturate, iar pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., majorată la 5 ani închisoare.
Se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 14 mai 2002 la zi.
Faţă de considerentele ce preced, recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins cu obligarea sa la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 81 din 20 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul R.N.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 1003 din 22 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată, pe care prin înlăturarea dispoziţiilor art. 74, şi art. 6 C. pen., o majorează la 5 ani închisoare.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 14 mai 2002 la 10 septembrie 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3633/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3636/2003. Penal. Art.215 alin.3,4,5 c.pen.... → |
|---|
