CSJ. Decizia nr. 3631/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3631/2003
Dosar nr.2633/2003
Şedinţa publică din 10 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 506 din 20 noiembrie 2002 a Tribunalului Galaţi, au fost condamnaţi inculpaţii: C.C., în baza art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., la 5 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., la 5 ani închisoare, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 3 luni închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. ş.
C.A., în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru ambii inculpaţi, s-a menţinut starea de arest a inculpatului C.C. şi s-a dedus din pedeapsa rezultantă arestarea preventivă de la 25 iunie 2002, la 20 noiembrie 2002.
Inculpatul C.C. a fost obligat la plata sumelor de 19.355.302 lei despăgubiri civile către Spitalul Judeţean Galaţi şi de 20.000.000 lei daune morale către partea civilă B.P.I.
Totodată, au fost respinse celelalte pretenţii ale părţii civile B.P.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că, în ziua de 3 martie 2002, partea vătămată B.P.I., ajutat de mai multe persoane, a mers la proprietatea sa silvică, unde a tăiat mai mulţi arbori pe care i-a secţionat în capete scurte, în vederea transportării cu uşurinţă la domiciliu.
La un moment dat i-a zărit în zonă pe inculpaţii C.C. şi C.A. care începuseră să sustragă lemne, apoi între inculpat şi partea vătămată a început o ceartă.
Partea vătămată a fost lovită cu palmele de către inculpat, apoi cu un lemn în direcţia capului, lovituri atenuate de braţul stâng al părţii vătămate ridicat în apărare. Ca urmare, victimei i-a fost produsă fracturarea ambelor oase ale antebraţului stâng, stabilindu-se conform raportului de constatare medico-legală din dosar, ca necesare pentru vindecare 100-120 zile îngrijiri medicale.
S-a reţinut că cei doi inculpaţi au continuat să sustragă lemne şi după lovirea victimei, profitând de starea de neputinţă de a se apăra a acesteia.
Instanţa a apreciat că fapta inculpatului de a lovi, cu intensitate, victima în direcţia capului, lovitură atenuată de braţul stâng ridicat de victimă în apărare, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., iar fapta ambilor inculpaţi de a sustrage lemnele părţii vătămate, profitând de neputinţa acesteia de a se apăra, ca urmare a leziunilor suferite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen.
Referitor la acţiunea civilă exercitată de partea vătămată în cadrul procesului penal, instanţa a considerat că aceasta este întemeiată numai pentru daunele morale de 20.000.000 lei ca echivalent al prejudiciului moral suferit.
Situaţia de fapt a fost stabilită în baza procesului verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a declaraţiilor martorilor M.P., S.M.S. şi C.A., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 197 din 31 martie 2003, a respins apelurile declarate de inculpaţi împotriva hotărârii primei instanţe, considerând neîntemeiate criticile formulate de C.C., în sensul că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) şi ale art. 182 C. pen. şi de C.A., în sensul că nu ar fi vinovată de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Astfel, instanţa de control judiciar a considerat că inculpatul C.C. lovind partea vătămată cu palmele şi apoi cu un lemn în zona capului, a acţionat cu intenţia de ucidere a acesteia, rezultat care nu s-a produs ca urmare a ridicării de către victimă a braţului stâng într-un gest de apărare. De asemenea, s-a mai reţinut că agresiunea este imputabilă inculpatului, neexistând vreun act provocator din partea victimei.
Referitor la criticile formulate de inculpata C.A., în sensul că nu ar fi vinovată de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, instanţa de control judiciar a constatat în baza unui amplu material probator că sus-numita a comis fapta împreună cu soţul ei, coinculpatul C.C., prin aceea că cei doi, profitând de neputinţa de a se apăra a victimei, care suferise leziunile grave descrise, au sustras o parte din materialul lemnos proprietatea acesteia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal ambii inculpaţi, C.C. susţinând că fapta de lovire a victimei trebuia încadrată în dispoziţiile art. 182 C. pen., iar C.A. că nu este vinovată de tâlhărie. În subsidiar, inculpaţii au susţinut că pedepsele au fost greşit individualizate.
Inculpaţii au invocat în drept dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen. şi au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi rejudecarea cauzei.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate.
1. Probele administrate în cauză au confirmat că, în ziua de 3 martie 2003, inculpaţii recurenţi au început să sustragă lemnele tăiate de partea vătămată, ca aceasta din urmă le-a cerut să înceteze actele ilicite şi că imediat, inculpatul C.C. a adresat insulte victimei, a lovit-o cu palmele, apoi cu un lemn în zona capului. Ca urmare, victima a ridicat braţul stâng într-un gest de apărare.
Datorită intensităţii loviturii, ambele oase ale antebraţului stâng au fost fracturate necesitând 100-120 zile de îngrijiri medicale.
Având în vedere obiectul vulnerabil folosit, apt a produce moartea, zona vitală vizată şi intensitatea loviturii aplicate, instanţele au tras în mod judicios concluzia că pe plan subiectiv inculpatul a acţionat cu intenţia de ucidere a victimei, că rezultatul letal nu s-a produs ca urmare a reacţiei de apărare a victimei prin ridicarea braţului stâng şi că astfel, infracţiunea de omor a rămas în faza de tentativă.
În aceste condiţii, existând intenţia de ucidere, nicidecum de producere a unei vătămări corporale, nu poate fi reţinută infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
Întrucât instanţele au reţinut corect incidenţa dispoziţiilor art. 20, raportat la art. 174 C. pen., critica din recurs formulată de inculpat, în sensul greşitei încadrări juridice nu poate fi primită.
2. Referitor la susţinerile inculpatei C.A., că nu a săvârşit infracţiunea de tâlhărie şi că s-a comis de către instanţe o eroare gravă de fapt, se constată că acestea sunt neîntemeiate.
Aşa cum s-a arătat, inculpaţii au sustras lemnele părţii vătămate, intervenţia acesteia în apărarea patrimoniului propriu a fost urmată de loviturile aplicate de C.C., iar după anihilarea oricărei posibilităţi de reacţie a victimei, prin fracturarea antebraţului stâng, ambii inculpaţi au continuat să sustragă acele bunuri.
Toate aceste momente ale faptelor au fost descrise de martorii audiaţi în cauză, declaraţiile lor coroborându-se cu declaraţiile inculpaţilor.
Or, furtul săvârşit, prin punerea victimei în neputinţa de a se apăra, constituie infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., corect reţinută de instanţe.
Mai este de menţionat că la urmărirea penală inculpata a recunoscut infracţiunea de tâlhărie săvârşită împreună cu soţul său, iar în declaraţia dată la tribunal a precizat că personal ar fi smuls din mâna părţii vătămate toporul pe care aceasta îl avea asupra sa (obiect pe care l-a dus acasă), moment în care soţul i-a aplicat victimei o lovitură înspre cap.
Întrucât probele de vinovăţie administrate sunt conforme cu soluţia de condamnare pronunţată, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată de recurentă.
3. Referitor la pedepsele aplicate, se constată că acestea au fost individualizate conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), înspre minimul prevăzut de lege pentru inculpatul C.C. şi respectiv sub acest minim pentru inculpata C.A., prin recunoaşterea în favoarea acesteia a circumstanţelor atenuante, avându-se în vedere pericolul social al faptelor, împrejurările săvârşirii lor şi persoana inculpaţilor.
Totodată, aceste pedepse sunt de natură a asigura potrivit art. 52 C. pen., prevenirea generală şi reintegrarea în comunitate a inculpaţilor.
În consecinţă, fiind respectate cerinţele textelor legale arătate, nu există temeiuri de reducere a pedepselor aplicate.
Întrucât motivele de casare invocate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.C. durata arestării preventive de la 25 iunie 2002, la 10 septembrie 2002 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C. şi C.A. împotriva deciziei penale nr. 197/ A din 31 martie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.C., timpul arestării preventive de la 25 iunie 2002, la 10 septembrie 2003.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3618/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3632/2003. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs → |
|---|
