CSJ. Decizia nr. 3838/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3838/2003
Dosar nr.2145/2003
Şedinţa publică din 18 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 94 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Timiş, inculpatul B.C. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzut de art. 174 C. pen. şi la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe timp de 4 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la data de 19 iunie 2002, la zi.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 2.500.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 11 iunie 2002, victima J.M. a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său, împreună cu martorii C.C., S.C. şi P.G. La ora 22,00, lor li s-a alăturat inculpatul B.C. care, însoţit de P.G., a plecat să cumpere băuturi alcoolice. La înapoiere, cei doi au găsit victima singură în locuinţa sa şi i-au ţinut companie până în jurul orei 23,00, când martorul a plecat la domiciliul său, situat în acelaşi imobil.
La solicitarea inculpatului, în aceeaşi noapte, în jurul orei 2,50 – 3,00, organele de poliţie au efectuat o verificare la domiciliul victimei cu privire la agresionarea fizică a acesteia de către persoane nenominalizate.
Lucrătorii de poliţie B.A. şi M.V.D. nu au constatat existenţa vreunor leziuni pe corpul victimei cu excepţia unei zgârieturi deasupra sprâncenei, despre care J.M. a declarat că s-a produs prin cădere în urmă cu 3–4 zile.
Inculpatul B.C. nu a putut oferi lucrătorilor de poliţie o explicaţie logică şi plauzibilă a demersului său, organele de ordine publică luând act şi că, în absenţa sa din domiciliu, victima fusese încuiată în locuinţă.
După plecarea celor doi poliţişti, inculpatul a lovit victima de 3–4 ori cu pumnul peste faţă, împrejurare pe care a recunoscut-o şi pe care a motivat-o prin starea de ebrietate în care se afla şi prin furia pe care i-a provocat-o J.M., nesusţinându-i versiunea în faţa martorilor.
Inculpatul a înnoptat în locuinţa victimei, pe care a părăsit-o în dimineaţa zilei de 12 iunie 2002.
În jurul orei 9,30, victima J.M. a fost văzută de martorul I.E., lovită, plină de sânge, afirmând că a fost bătută de un bărbat care a adus o sticlă cu rom.
Inculpatul a relatat martorilor S.C. şi P.G. că, la înapoierea de la cumpărături, a găsit victima bătută, motiv pentru care a anunţat organele de poliţie, dar acestea nu au luat măsuri, susţinând că rezolvarea sesizării nu este de competenţa lor.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul B.C. a prezentat lucrătorilor de poliţie o versiune incorectă, în realitate el fiind cel care a aplicat victimei în vârstă de 71 ani, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, mai multe lovituri, cu intensitate, în zona capului şi pieptului.
Inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, acceptând posibilitatea producerii rezultatului letal şi abandonându-şi victima fără ajutor medical.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost reţinute pe baza declaraţiilor martorilor C.C., S.C., P.G., B.A., M.V.D., I.E. şi declaraţiilor inculpatului B.C.
Inculpatul a declarat apel, susţinându-şi nevinovăţia şi solicitând verificarea sa şi a martorilor C.C. şi S.C. cu testul poligraf.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 148 din 10 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului B.C.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, reiterând motivele arătate şi solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispoziţiile art. 385 pct. 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat, întrucât prin hotărârile judecătoreşti pronunţate nu s-a rezolvat fondul cauzei.
Insuficienţa probelor, toate indirecte, administrate în cauză, obliga instanţele de judecată la un sporit rol activ în desfăşurarea procesului penal în vederea aflării adevărului cu privire la fapta dedusă judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 şi art. 4 C. proc. pen.
Susţinerile inculpatului B.C. cu privire la implicarea altor persoane în cauzarea decesului victimei J.M. au fost insuficient verificate şi, pe cale de consecinţă, înlăturate neconvingător.
Astfel, Curtea constată că atitudinea inculpatului de a sesiza organele de poliţie şi constatările efectuate cu ocazia descinderii acestora în locuinţa victimei trebuiau lămurite în cadrul unei confruntări între inculpat şi martorii B.A. şi M.V.D.
Aceştia din urmă, fac iniţial afirmaţia că victima prezenta o echimoză la un ochi, apoi că era vorba de o zgârietură, o mică echimoză deasupra sprâncenei, iar în faţa instanţei de judecată că era „o rană la cap”.
Succesiunea de termeni folosiţi ca şi incompetenţalucrătorilor de poliţie de a se pronunţa cu privire la natura medico – legală a leziunilor constatate obliga la audierea detaliată a acestora şi în contradictoriu cu inculpatul.
De asemenea, pentru a se stabili natura relaţiilor dintre victimă şi martorii S.C., C.C. şi P.G., atitudinea acestora faţă de victimă anterior decesului şi în seara intervenirii acestuia, Curtea constată că se impune audierea acestora şi confruntarea lor cu inculpatul.
Cu această ocazie, se va avea în vedere caracterul acestor persoane (descrise ca dubioase de martorul V.M.), împrejurarea că au înlăturat orice urme din câmpul infracţional şi că au dispărut din localitate după producerea evenimentului.
Curtea constată necesar ca instanţa de judecată, prin relaţii obţinute de la Spitalul judeţean Timiş, secţia neurochirurgie, să stabilească dacă, în perioada internării sale, victima J.M. a avut şi alţi vecini printre pacienţi în afara martorei R.A. şi să ia măsuri de identificare şi audiere a acestora pentru a stabili existenţa unor eventuale relatări despre împrejurările comiterii faptei.
De asemenea, Curtea consideră utilă admiterea cererii formulate de inculpat de a fi supus testului poligraf, răspunsul la această verificare constituind un indiciu ce urmează a fi coroborat cu probele administrate în cauză.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită recursul declarat de inculpatul B.C., să caseze Decizia penală nr. 148 din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţa penală nr. 94 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Timiş şi să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe.
Starea de arest a inculpatului va fi menţinută şi prelungită până la data de 16 octombrie 2003.
Onorariul apărătorului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., art. 160 lit. d) alin. (1) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 148 din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 94 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Timiş şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Menţine starea de arest a inculpatului pe care o prelungeşte până la data de 16 octombrie 2003.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3835/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3839/2003. Penal → |
|---|
