CSJ. Decizia nr. 3842/2003. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3842/2003
Dosar nr.1113/2003
Şedinţa publică din 18 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 153/ P din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Neamţ, a fost condamnat inculpatul V.M.I. la 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3), teza I C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 mai 2002, la 25 septembrie 2002.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., precum şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate I.N., prin reprezentantul ei legal I.L., suma de 50.000.000 lei, reprezentând daune morale reactualizate la data plăţii.
A mai fost obligat să plătească aceleiaşi părţi vătămate, suma de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare şi martorei H.L., suma de 702.000lei, cu acelaşi titlu.
În baza art. 189 şi art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului, suma de 2.800.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 24 mai 2002, după ce a terminat programul de serviciu şi mergea spre domiciliu, a observat pe str. Cuza Vodă din municipiul Roman, că venea din sens opus, o fată şi când a întâlnit-o, a acostat-o şi a întrebat-o care este numele şi vârsta.
Persoana respectivă, era I.N., în vârstă de 13 ani şi jumătate, care suferea de oligofrenie gr. II, elevă la Şcoala Specială din Municipiul Roman şi, în acel moment se îndrepta spre şcoală.
După ce a cumpărat o sticlă cu suc, inculpatul a dus-o pe minoră în apartamentul său.
Acolo, inculpatul i-a cerut să se dezbrace şi deşi aceasta refuza, inculpatul i-a smuncit mâinile la spate şi a dezbrăcat-o forţat.
Partea vătămată a început să plângă, dar datorită diferenţei fizice şi debilităţii psihice, nu a putut opune rezistenţă şi inculpatul a avut cu ea raport sexual, împotriva voinţei acesteia.
La consultul medico-legal, efectuat a doua zi, partea vătămată a prezentat o deflorare recentă.
Apelul declarat de inculpat, care a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că nu a exercitat acte de constrângere asupra părţii vătămate, că nu a cunoscut vârsta ei şi că a avut raport sexual cu consimţământul acesteia, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de actul sexual cu un minor prevăzută de art. 198 C. pen. şi reducerea pedepsei în raport de încadrarea juridică şi de datele sale personale, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 25 din 28 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bacău.
Se motivează că prima instanţă a stabilit corect condiţiile în care inculpatul a săvârşit fapta, faţă de care încadrarea juridică dată faptei este corectă.
Totodată, s-a considerat că şi dozarea judiciară a pedepsei a fost temeinic stabilită, pedeapsa aplicată, orientată spre minimul special, nefiind exagerată şi nu sunt temeiuri să determine reducerea ei.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul a declarat recurs, criticând ambele hotărâri pronunţate în cauză, pentru netemeinicie şi nelegalitate prin aceea că s-a comis o eroare gravă de fapt, în sensul că s-a reţinut greşit constrângerea părţii vătămate, deşi aceasta a consimţit la actul sexual, solicitându-se schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de raport sexual cu o minoră prevăzută de art. 198 C. pen. şi reconsiderarea cuantumului pedepsei, în raport de această încadrare juridică.
În subsidiar s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., întrucât nu şi-a dat seama de vârsta reală a părţii vătămate.
Criticile sunt nefondate.
Se constată că instanţele de judecată au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în concordanţă cu probele administrate.
Încadrarea juridică a faptelor este, de asemenea, corectă.
Obiecţiunile inculpatului, în sensul că nu a exercitat acte de constrângere asupra părţii vătămate, că aceasta a consimţit de bună voie la raportul sexual şi că el nu şi-a putut da seama de vârsta pe care o avea aceasta, astfel că încadrarea juridică a faptei în art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., este greşită, au fost examinate şi respinse, cu motivare temeinică, convingătoare.
Instanţele au reţinut corect că inculpatul, acostând partea vătămată şi întrebând-o asupra situaţiei personale, aceasta i-a comunicat datele privind vârsta, starea sănătăţii şi şcoala pentru handicapaţi pe care o urma.
De asemenea, instanţele au reţinut corect faptul că inculpatul a exercitat forţa fizică şi că datorită debilităţii psihice şi stării fizice, având vârsta de numai treisprezece ani şi jumătate, partea vătămată nu s-a putut apăra.
În raport de situaţia de fapt, corect stabilită, încadrarea juridică în art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., nu este criticabilă.
Recursul este întemeiat, pentru motivul de greşita individualizare a pedepsei, examinat şi luat în considerare din oficiu.
Instanţele deşi au reţinut că inculpatul nu are antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii penale şi că este încadrat la o firmă de pază, iar din actele dosarului mai rezultă că a regretat fapta comisă, a avut o bună conduită la serviciu, cât şi în societate, totuşi nu le-a acordat, în suficientă măsură, semnificaţia necesară în operaţia de individualizare şi stabilire a pedepsei.
Aceste date ce uşurează răspunderea penală a inculpatului, sunt de natură a fixa pedeapsa la nivelul minimului special prevăzut pentru infracţiunea respectivă, de 10 ani închisoare, care totodată, se învederează ca suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Acest motiv constituie cazul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, recursul declarat de inculpat, urmează a fi admis, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se casa ambele hotărâri pronunţate în cauză, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale, care se va reduce de la 12 la 10 ani închisoare.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor se vor menţine.
Se va computa din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 24 mai 2002 la data prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.M.I. împotriva deciziei nr. 25 din 28 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bacău.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 153 din 12 septembrie 2002 a Tribunalului Neamţ numai cu privire la cuantumul pedepsei principale pe care îl reduce de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 24 mai 2002, la zi.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3840/2003. Penal. Art,.20 rap. la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 3843/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
