CSJ. Decizia nr. 3922/2003. Penal. Art.211 c.pen. art.20 rap.la art.197 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3922/2003

Dosar nr. 2293/2003

Şedinţa publică din 23 septembrie 2003

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 65 din 25 februarie 2003, Tribunalul Botoşani, l-a condamnat pe inculpatul C.M.E. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. şi respectiv 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a dedus din pedeapsă perioada executată în stare de arest preventiv de la 23 noiembrie 2002 la zi, cu menţiunea stării de arest a inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată L.P. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a hotărât următoarele:

La data de 21 noiembrie 2002, în jurul orei 1,00, inculpatul C.M.E., după ce a consumat împreună cu alte persoane băuturi alcoolice şi s-a despărţit de acestea, a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate L.P., şi de aici în casa unde aceasta dormea şi a încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta.

Întrucât se afla în stare avansată de ebrietate, iar partea vătămată a opus rezistenţă şi i-a spus inculpatului să ia banii pe care îi avea într-o valiză, dar să o lase în pace, acesta a început să caute la locul indicat şi printre alte bunuri din casă, în final sustrăgând din cuptorul de la aragaz un pachet de bomboane şi unul de halva.

Situaţia de fapt astfel reţinută a fost dovedită cu mijloacele de probă existente la dosarul cauzei şi recunoaşterile inculpatului.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, care a solicitat reducerea pedepsei până la limita minimă prevăzută de lege.

Prin Decizia penală nr. 136 din 5 mai 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat, motivând că prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepsei în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.M.E., care prin apărătorul său, a criticat hotărârea atacată, pentru motivul de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 14, solicitând în esenţă, reducerea pedepsei.

Recursul urmează să fie admis pentru următoarele considerente:

Examinând critica formulată, în raport de actele existente la dosarul cauzei şi prevederile legale, Curtea Supremă de Justiţie constată că instanţele au făcut o greşită individualizare a pedepselor atunci când au stabilit într-un cuantum nejustificat de mic (2 ani închisoare) pedeapsa pentru infracţiunea gravă săvârşită de inculpat, respectiv tentativă de viol asupra unei persoane în vârstă de 80 de ani, în raport de pedeapsa aplicată într-un cuantum nejustificat de mare, 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie săvârşită de acelaşi inculpat, având un prejudiciu modic, respectiv, o pungă de bomboane şi una de halva.

Cum însă, doar inculpatul a exercitat calea de atac a recursului, iar în raport de dispoziţiile art. 3858 C. proc. pen., nu i se poate înrăutăţi situaţia în propria cale de atac (în sensul reindividualizării pedepsei aplicate pentru infracţiunea de tentativă la infracţiunea de viol, în sensul majorării), pentru o judicioasă individualizare a pedepsei, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa supremă apreciază că, faţă de prejudiciul modic cauzat de inculpat prin săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (respectiv o pungă de bomboane şi una de halva), se impune aplicarea dispoziţiilor art. 74 pct. 2 C. pen. şi reducerea pedepsei pentru această infracţiune de la 7 ani închisoare, la 5 ani închisoare.

În consecinţă, pentru considerentele mai sus-expuse, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, şi va proceda conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul C.M.E. împotriva deciziei penale nr. 136 din 5 mai 2003 a Curţii de Apel Suceava.

Casează Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 65 din 25 februarie 2003 a Tribunalului Botoşani numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului C.M.E. pentru infracţiunea de tâlhărie.

Înlătură dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. şi repune pedepsele aplicate în individualitatea lor după cum urmează:

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.;

- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen.

Reţine aplicarea art. 74 pct. 2 C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen. şi condamnă inculpatul la 5 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

Deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 23 noiembrie 2002, la 23 septembrie 2003.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 400.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3922/2003. Penal. Art.211 c.pen. art.20 rap.la art.197 c.pen. Recurs