CSJ. Decizia nr. 3924/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3924/2003

Dosar nr. 1065/2003

Şedinţa publică din 23 septembrie 2003

Deliberând asupra cauzei penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1254 din 19 decembrie 2002 pronunţată în dosarul penal nr. 3424/2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., art. 211 alin. (2) lit. b) şi e) C. pen., art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 376 C. pen. şi art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., texte în baza cărora inculpatul S.I. fost condamnat la câte 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. Inculpatul a fost obligat la despăgubiri şi cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

La data de 30 martie 2000, 18 mai 2000, 4 mai 2000, inculpatul S.I. a deposedat prin violenţă pe părţile vătămate: Z.A., C.D. şi V.R. de bunurile pe care acestea le aveau asupra lor: poşetă, bijuterii, telefon mobil, bani.

Reţinerea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului s-au bazat pe probele administrate: recunoaşterea parţială a inculpatului, declaraţiile părţilor vătămate, procese verbale de recunoaştere din grup, dovezi de predare primire obiecte, raport de constatare privind comportamentul simulat.

Faptele inculpatului de a-şi însuşi sub ameninţarea cuţitului bunuri aparţinând altor persoane, au fost încadrate în infracţiunea de tâlhărie.

La individualizarea pedepselor s-a ţinut seama de criteriile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 95/ A, pronunţată în dosarul penal nr. 417/2003 a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat, privind individualizarea pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, motiv înscris în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul a solicitat casarea ambelor hotărâri şi reducerea pedepsei.

Curtea, examinând hotărârea atacată şi sentinţa de condamnare în raport de critica formulată, privind dispoziţiile legale constată că solicitarea inculpatului este nejustificată.

În mod corect instanţele au avut în vedere că infracţiunile, aşa cum au fost reţinute, comportă un grad sporit de pericol social şi dovedesc o perseverenţă şi chiar specializare a inculpatului care nu a precedat să acţioneze nu doar noaptea, dar şi în plină zi, în public, astfel încât aceste împrejurări unite cu faptul că încă din minorat inculpatul a comis infracţiuni similare, în prezent fiind arestat în altă cauză, fiind necesară o pedeapsă substanţială, o reducere a pedepsei nu ar corespunde atât din punct de vedere al reeducării inculpatului, cât şi din aceea privind prevenţia generală.

Acest considerent conduce la concluzia netemeiniciei criticii formulate şi deci a aspectului nefondat al recursului declarat, care urmează a fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din 20 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3924/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs