CSJ. Decizia nr. 4006/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4006/2003

Dosar nr. 301/2003

Şedinţa publică din 25 septembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 798 din 5 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului I.L. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 21 mai 2002 la zi.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea vătămată şi a fost obligat inculpatul la 8.000.000 lei despăgubiri către C.E.C.

A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarea situaţie:

La data de 14 mai 2002, inculpatul a deposedat prin violenţă, de un telefon mobil pe partea vătămată C.E.C.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, arătând că în raport de fapta comisă şi de persoana sa, pedeapsa este prea aspră.

Prin Decizia penală nr. 654 din 23 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat apelul inculpatului I.L., hotărâre care a fost recurată în termen legal de către acesta, reiterându-se motivele invocate în cererea introductivă.

Recursul declarat de inculpatul I.L. este nefondat.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea constată că aceasta a fost just individualizată, prin raportare la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Instanţa a reţinut în favoarea inculpatului faptul că nu are antecedente penale, este un element tânăr, dar şi atitudinea procesuală nesinceră, şi dând eficienţa cuvenită acestor împrejurări, a aplicat pedeapsa privativă de 5 ani închisoare, cuantum care este în măsură să asigure şi realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale în conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen.

Reducerea acestui cuantum nu este oportun, întrucât s-ar ignora cerinţele textelor de lege invocate şi s-ar aplica un tratament penal necorespunzător pentru săvârşirea unei infracţiuni cu un pericol social ridicat.

Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează a respinge recursul declarat de inculpatul I.L.

Timpul arestului preventiv se va deduce din pedeapsa aplicată de la data de 21 mai 2002, la zi.

Inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 654 din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 21 mai 2002 la 25 septembrie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4006/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs