CSJ. Decizia nr. 4213/2003. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4213/2003
Dosar nr. 1785/2003
Şedinţa publică din 3 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30 din 18 februarie 2003, Tribunalul Buzău i-a condamnat pe inculpaţii I.D. şi I.M. la câte 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), d) şi e) C. pen., privind infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, privind traficul de persoane.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că la sfârşitul lunii mai 2002, inculpatul I.D. a organizat deplasarea în Franţa a părţilor vătămate S.V. şi S.S., handicapaţi, cărora le-a promis că le va facilita internarea într-o clinică pentru tratament, precum şi a părţii vătămate L.V., în calitate de însoţitor al acestora.
La destinaţie, S.V., S.S. şi L.V. au fost preluaţi de inculpatul I.M. şi obligaţi să cerşească în oraşul Lyon, până la data de 24 iulie 2002, când au intervenit autorităţile franceze şi au expulzat un grup de persoane în care se aflau şi inculpatul I.M. şi părţile vătămate.
Prin Decizia nr. 152 din 26 martie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii I.D. şi I.M., care au cerut casarea hotărârii atacate şi achitarea lor, întrucât nu au comis nici una din acţiunile prevăzute în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 pentru a se putea reţine în sarcina lor infracţiunea de trafic de persoane, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
Acţiunea inculpaţilor de recrutare a părţilor vătămate prin înşelarea bunei-credinţe a acestora, prin promisiunea că vor fi internate într-o clinică din Franţa, pentru tratament, este dovedită cu declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor M.E. şi L.C., precum şi cu actele medicale din care rezultă infirmităţile de care suferă S.V. şi S.S. În consecinţă, nu există temeiuri pentru a se dispune casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpaţilor.
Nu poate fi primită nici cererea inculpaţilor de reducere a pedepsei, care a fost stabilită în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de pericolul ridicat al infracţiunii săvârşite şi de datele privind comportamentul antisocial al inculpaţilor.
Urmează, aşadar, ca recursurile declarate de inculpaţi să fie respinse, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.D. şi I.M. împotriva deciziei penale nr. 152 din 26 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpularestării preventive de la 9 septembrie 2002 la 3 octombrie 2003.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4210/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 4214/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|