CSJ. Decizia nr. 4215/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4215/2003

Dosar nr.2474/2003

Şedinţa publică din 3 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 75 din 7 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Suceava, a fost condamnat inculpatul T.V. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 din acelaşi cod.

În temeiul art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de 251 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 91 din 7 martie 2001 a Judecătoriei Vatra Dornei şi s-a dispus contopirea acestui rest de pedeapsă în pedeapsa aplicată, inculpatul urmând să execute 7 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus perioada arestării preventive de la 21 iunie 2002, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat de la inculpat un cuţit cu lama din inox.

S-a reţinut că, la data de 15 iunie 2002, în pădurea din apropierea oraşului Vatra Dornei, inculpatul a deposedat prin violenţă şi ameninţare cu un cuţit pe minorul R.L.I. de ceasul pe care acesta îl purta la mână.

Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia penală nr. 127 din 5 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul a solicitat să-i fie redusă pedeapsa.

Declarând recurs, inculpatul a învederat că pedeapsa aplicată este prea aspră şi a solicitat reducerea ei.

Recursul inculpatului este nefondat.

În concordanţă cu probele administrate, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând just în dispoziţiile legii infracţiunea săvârşită de acesta.

Pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată în raport de criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că s-a ţinut cont de gravitatea faptei, împrejurările în care a fost săvârşită şi de persoana inculpatului care a suferit anterior multiple condamnări, ultima atrăgând şi starea de recidivă postcondamnatorie.

Cum nu s-au constatat alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, iar acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în care se va include şi onorariul avocatului desemnat din oficiu.

Din pedeapsă se va deduce la zi timpul arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva deciziei penale nr. 127 din 5 mai 2003 a Curţii de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 iunie 2002 la 3 octombrie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4215/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs