CSJ. Decizia nr. 4225/2003. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4225/2003
Dosar nr. 1600/2003
Şedinţa publică din 3 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 164 din 5 martie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, l-a condamnat pe inculpatul I.M. la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile unor persoane fizice, pentru repararea pagubelor cauzate prin infracţiunea de înşelăciune.
Pentru a pronunţa această sentinţe, instanţa a reţinut că în perioada 8 iunie – 13 septembrie 1999, inculpatul I.M., folosind o identitate falsă şi atribuindu-şi în mod mincinos calitatea de reprezentant al unei fundaţii religioase, a indus în eroare pe reprezentanţii unor parohii şi mănăstiri, cauzându-le acestora prejudicii în valoare totală de 106.125.000 lei.
S-a reţinut de asemenea, că inculpatul a folosit, pentru inducerea în eroare a persoanelor vătămate, un carnet fals care atesta calitatea lui de membru al unei fundaţii româno-americane, o ştampilă falsă cu însemnele acestei fundaţii, precum şi un act fals de acreditare din partea Uniunii Românilor din S.U.A. şi din Canada, cu împuternicirea de a face donaţii de autoturisme, produse electrocasnice şi materiale de construcţii.
Apelurile declarate de inculpat şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 332, din 22 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Prin Decizia penală nr. 1529 din 21 martie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă şi de instanţa de apel, a casat hotărârile atacate numai cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului şi la modul cum a fost soluţionată latura civilă, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 ani închisoare, la 9 ani închisoare şi a trimis cauza la Tribunalul Bucureşti pentru rejudecarea laturii civile, cu îndrumarea de a fi introduse în cauză persoanele juridice, parohiile şi mănăstirile, reprezentate de persoanele fizice constituie părţi civile în cauză.
Pentru a decide astfel, Curtea Supremă de Justiţie a reţinut că, inculpatul a provocat pagube unor parohii şi mănăstiri, prin infracţiunea de înşelăciune, şi nu persoanelor fizice care au tratat cu inculpatul în calitate de reprezentanţi ai acestor unităţi bisericeşti.
După rejudecarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 166/ A din 20 martie 2003, a constatat că Arhiepiscopia Iaşilor, Mănăstirea A. şi Catedrala Ortodoxă Suceava, Parohia Naşterea Domnului nu au calitatea de părţi civile în cauză şi l-a obligat pe inculpatul I.M. să plătească despăgubiri părţilor civile: Vicariatul Ortodox Ucrainean, Parohia Ortodoxă Ucraineană R. (echivalentul în lei al sumei de 850 dolari SUA), Ş.S. (echivalentul în lei al sumei de 900 dolari SUA), P.I. (echivalentul în lei al sumei de 796 dolari SUA), R.I. (25.000.000 lei), C.V. (26.000.000 lei) şi P.A. (13.175.000 lei).
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 166/ A din 20 martie 2003, ca nefondat.
Împotriva deciziei penale pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în cel de al doilea ciclu procesual a declarat recurs inculpatul I.M., cerând înlăturarea obligării sale la despăgubiri faţă de Parohia Ortodoxă Ucraineană R., întrucât nu a cauzat nici un prejudiciu acestei părţi civile, precum şi înlăturarea obligării la despăgubiri faţă de P.I., de la care a primit o sumă de bani mult mai mică decât s-a reţinut în hotărârea instanţei.
Recursul nu este fondat.
Pagubele aduse de inculpat Parohiei R. şi părţii civile P.I. au fost stabilite corect, pe baza declaraţiilor inculpatului, precum şi pe baza înscrisului semnat de inculpat cu numele de I.M., prin care recunoaşte că a primit de la Parohia R. suma de 25.000.000 lei, precum şi unele bunuri alimentare.
În consecinţă, constatându-se că obligarea inculpatului I.M. la despăgubiri se întemeiază pe dovezi concludente, urmează ca recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M., împotriva deciziei penale nr. 166/ A din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4224/2003. Penal. Art.211 alin.3 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4226/2003. Penal. Art.20 rap.la art.176 c.pen.... → |
|---|
