CSJ. Decizia nr. 4227/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4227/2003
Dosar nr. 3003/2003
Şedinţa publică din 3 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1244 din 18 decembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul V.P. la:
- 5 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi f), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 379/2000 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi a dispus executarea ei alături de pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată în cauză, deci în total, 7 ani închisoare.
În baza art. 239 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.P. la 4 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 379/2000 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute ambele pedepse cumulate, de 4 ani şi 2 ani închisoare, în total 6 ani închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele de 7 ani şi de 6 ani închisoare, inculpatul V.P., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului, de la 8 martie 2002, la zi.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 15 mai 1998, la 6 ianuarie 1999.
În temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatului V.P. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, au mai fost condamnaţi inculpaţii: P.V.C. la 1.000.000 lei amendă penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. şi la 500.000 lei amendă, pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 C. pen., urmând să execute pedeapsa de 1.000.000 lei amendă şi C.E.T. la 500.000 lei amendă, pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.
S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat de inculpatul V.P., părţii vătămate G.I. şi s-a respins cererea acestei părţi vătămate pentru plata sumei de 10.000.000 lei despăgubiri.
Inculpatul V.P. a fost obligat să plătească statului 5.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărător din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Ceilalţi doi inculpaţi au fost obligaţi să plătească statului, câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300.000 lei onorariul apărătorilor din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că, în seara zilei de 5 martie 2003, inculpatul V.P. a pătruns fără drept, împreună cu alte persoane, în locuinţa părţilor vătămate D.M. şi G.I., iar la scurt timp inculpatul prin ameninţare a deposedat partea vătămată G.I. de mai multe bunuri, în valoare de 10.000.000 lei.
La data de 13 martie 2003, acelaşi inculpat s-a manifestat violent cu ocazia audierii de către personalul care efectua urmărirea penală, cu privire la fapta de tâlhărie.
Sentinţa a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul V.P.
Prin Decizia penală nr. 263/ A din 6 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchet, a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând, a confiscat de la inculpatul V.P., în baza art. 118 lit. d) C. pen., suma de 800.000 lei, obţinută de inculpat din vânzarea unor bunuri sustrase de la partea vătămată G.I., care însă nu s-a constituit parte civilă.
A aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., de câte 5 ani pe lângă fiecare din pedepsele de 5 ani închisoare şi, respectiv 4 ani închisoare, stabilite în sarcina inculpatului V.P., urmând ca să execute pe lângă pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pedeapsa complementară de 5 ani, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei privind pe inculpatul V.P.
A trimis cauza, privind pe inculpatul D.M., la prima instanţă, pentru judecarea infracţiunii, prevăzută de art. 183 C. pen. (părţi vătămate G.I. şi D.M.).
A computat detenţia preventivă pentru inculpatul V.P. de la 15 mai 1998, la 6 ianuarie 1999 şi de la 8 martie 2002, la zi.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.P. împotriva aceleiaşi sentinţe şi l-a obligat să plătească statului, 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul V.P.
Parchetul a criticat ambele hotărâri pronunţate în cauză cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului V.P., susţinând că s-a făcut o greşită individualizare, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitând majorarea pedepselor aplicate.
Recursul este fondat în sensul în care se va arăta în continuare.
Din examinarea probelor şi lucrărilor dosarului, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului V.P., în concordanţă cu probele administrate.
Totodată, se constată că încadrarea juridică dată faptelor este corectă.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, se constată că satisface cerinţele prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), numai pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod, aceasta nu este corespunzătoare, nereflectând în suficientă măsură gradul sporit de pericol social al faptei săvârşite, încât se impune a se majora, pentru asigurarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Recursul inculpatului V.P. vizează tot greşita individualizare a pedepsei, însă în sens opus recursului Parchetului, solicitându-se reducerea cuantumului pedepselor.
În raport de cele arătate la examinare recursului procurorului nu se impune reducerea pedepsei, ci dimpotrivă majorarea, în sensul arătat la examinarea recursului procurorului.
De altfel, inculpatul nu a invocat nici un temei în susţinerea recursului său, de natură a uşura răspunderea penală a sa şi să ducă la reducerea pedepsei.
Pentru considerentele ce preced şi considerând că motivul invocat în recursul procurorului, constituie cazul prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., anulează, ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A se casa ambele hotărâri pronunţate în cauză, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului V.P.
A se înlătura aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 83 C. pen. şi a se descontopi pedeapsa rezultantă, în părţile componente.
A se majora pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de tâlhărie, de la 5 ani, la 7 ani închisoare.
Se vor contopi pedepsele aplicate, de 7 ani închisoare şi de 4 ani închisoare, inculpatul V.P. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
Se va menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare în baza art. 83 C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 379/2000 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, pe care o va adăuga la pedeapsa aplicată în cauză, de 7 ani închisoare, urmând ca sus-menţionatul inculpat să execute în final, 9 ani închisoare, din care se va deduce timpul reţinerii şi arestării preventive precum şi perioada executată.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
Recursul declarat de inculpatul V.P. fiind nefondat, va fi respins ca atare şi acesta va fi obligat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 263/ A din 6 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul V.P.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1244 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 83 din C. pen. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului V.P. în pedepsele componente.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în sensul că o majorează de la 5 ani închisoare, la 7 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
Menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, în baza art. 83 C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 379/2000 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, pe care o adaugă la pedeapsa aplicată în cauză, de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul V.P. să execute în final pedeapsa de 9 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 15 mai 1998, la 6 ianuarie 1999 şi timpul reţinerii şi arestării preventive de la 8 martie 2002, la 3 octombrie 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.P., împotriva deciziei penale nr. 263/ A din 6 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4226/2003. Penal. Art.20 rap.la art.176 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 4228/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
