CSJ. Decizia nr. 4220/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4220/2003
Dosar nr. 3851/2003
Şedinţa publică din 3 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 118 din 14 mai 2003, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, au fost condamnaţi între alţii inculpaţii:
- F.E.L. la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2), lit. b) şi c) şi alin. (21) C. pen. şi;
- P.I. la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
Inculpaţii au fost privaţi de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 22 ianuarie 2003, la 14 mai 2003 pentru ambii inculpaţi.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate E.A. a fost recuperat integral.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1.350.000 lei, în faza de urmărire penală şi în sumă de 450.000 lei în faza de judecată, s-a dispus să fie achitate din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 21 ianuarie 2003, inculpaţii F.E.L., P.I. şi coinculpatul B.C.O., condamnat în aceeaşi cauză, s-au întâlnit în municipiul Hunedoara şi au stabilit să se deplaseze în comuna Turdaş din judeţul Hunedoara, fapt pentru care au luat trenul până în localitatea Sineria şi de aici s-au urcat în trenul accelerat 1823, urmând să coboare în municipiul Orăştie.
După o înţelegere prealabilă, inculpaţii au stabilit să controleze vagoanele pentru a observa cine doarme şi ce bunuri se pot fura.
Observând-o pe partea vătămată E.A., inculpaţii, au hotărât ca unii dintre ei, respectiv F.E.L., să-i smulgă lănţişorul de aur de la gât, iar cei doi să-i asigure scăparea.
În acest sens inculpatul F.L.E. a intrat în compartimentul unde dormea partea vătămată, a întrebat dacă sunt locuri libere, după care s-a repezit şi i-a smuls părţii vătămate lănţişorul de la gât.
În acel moment, partea vătămată a început să ţipe şi a încercat să-l reţină pe făptuitor, însă ceilalţi doi inculpaţi au reuşit să-i asigure scăparea.
Inculpatul B.C.O. a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul în abdomen, în momentul în care acesta a ieşit pe culoarul compartimentului, după care cei trei făptuitori au coborât în fugă, în staţia C.F.R. Orăştie şi s-au deplasat la domiciliul cumnatului inculpatului B.C.O. unde au stat timp de o oră şi după ce au legat lănţişorul cu o aţă, au hotărât să-l vândă în localitatea Simeria.
După ce au stabilit acest lucru, inculpaţii au mers la gară şi s-au urcat în trenul accelerat 1944 pentru a se deplasa la Simeria. Organele de Poliţie T.F. i-au identificat pe cei trei inculpaţi şi după ce i-au legitimat, au procedat la efectuarea unei percheziţii corporale, cu ocazia căreia au găsit lănţişorul de aur asupra inculpatului B.C.O.
Întrucât partea vătămată depusese o sesizare despre fapta săvârşită şi îi descrisese pe făptuitori, organele de poliţie i-au condus pe inculpaţi la sediul Postului de Poliţie Simeria, pentru efectuarea cercetărilor.
Profitând de aglomeraţia de pe peron, inculpatul P.I. a reuşit să fugă şi a fost depistat ulterior de organele de poliţie pe raza municipiului Hunedoara.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alţii, inculpaţii F.E.L. şi P.I.
În apelul său, inculpatul F.E.L., a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, solicitând reducerea ei.
În apelul său, inculpatul P.I. a criticat sentinţa atacată sub aspectul greşitei sale condamnări pentru infracţiunea reţinută în sarcina lui, deoarece nu se face vinovat de comiterea faptei.
Prin Decizia penală nr. 243/ A din 17 iulie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondate, apelurile formulate, printre alţii, de inculpaţii F.E.L. şi P.I.
S-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor şi s-a dedus din pedepsele aplicate acestora a duratei reţinerii şi arestării preventive de la 22 ianuarie 2003, la 17 iulie 2003.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii F.E.L., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor, reducerea pedepsei aplicate şi inculpatul P.I., solicitând achitarea lui pentru infracţiunea de tâlhărie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu a participat la comiterea faptei, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Recursurile declarate nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor în raport de un amplu şi judiciar material probator administrat în cauză şi au aplicat pedepse just proporţionalizate, conform criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor, se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor F.E.L. şi P.I., instanţele au ţinut seama de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor comise şi care este determinat de însăşi modul de a acţiona al acestora, şi anume într-un mijloc de transport în comun, pe timp de noapte, de mai multe persoane, între care a existat o înţelegere prealabilă de a sustrage bunuri de la persoanele care călătoresc cu trenul, dar şi de datele ce caracterizează persoana făptuitorilor.
Astfel, inculpatul F.E.L. se află la prima confruntare cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă, iar inculpatul P.I. nu se află la prima încălcare a legii penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, fiind condamnat anterior pentru infracţiuni comise împotriva patrimoniului şi nu a recunoscut fapta comisă, având o atitudine nesinceră pe parcursul desfăşurării procesului penal.
Aşa fiind, se constată că pedepsele de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului F.E.L. şi de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului P.I. se încadrează în limitele legale prevăzute de textul de lege încriminator, fiind în măsură să asigure reeducarea acestora, în vederea reinserţiei lor în societate şi prevenţia generală, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatându-se că nu există motive pentru reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor, urmează ca cererile formulate în acest sens, să fie respinse, ca nefondate.
În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului P.I., în sensul că el nu a participat la comiterea infracţiunii de tâlhărie asupra părţii vătămate E.A. alături de ceilalţi coinculpaţi, sunt infirmate de probele administrate în cauză.
Din declaraţiile inculpaţilor F.E.L. şi B.C.O., date în faza de urmărire penală, rezultă că între cei doi şi inculpatul P.I. a existat o înţelegere prealabilă de a sustrage bunuri de la persoanele care călătoreau cu trenul.
De asemenea, procesele verbale încheiate cu ocazia confruntării dintre cei trei inculpaţi, confirmă faptul că şi inculpatul P.I. a participat la comiterea infracţiunii de tâlhărie asupra părţii vătămate.
Revenirea inculpaţilor F.E.L. şi B.C.O. asupra declaraţiilor în faza de cercetare judecătorească, susţinând că fapta a fost comisă decât de ei, este lipsită de suport probator având în vedere că în timpul urmăririi penale ei au descris minuţios modul în care au plănuit să comită fapta şi cum au săvârşit-o împreună cu inculpatul P.I.
Aşadar, se constată că nu este fondată cererea inculpatului P.I., în care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu este autorul complicităţii la infracţiunea de tâlhărie, urmând ca aceasta să fie respinsă ca atare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursurile declarate de inculpaţii F.E.L. şi P.I. să fie respinse, ca nefondate.
Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 22 ianuarie 2003, la 3 octombrie 2003.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.E.L. şi P.I. împotriva deciziei penale nr. 243/ A din 17 iulie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul şi arestării preventive de la 22 ianuarie 2003, la 3 octombrie 2003.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4209/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4224/2003. Penal. Art.211 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
