CSJ. Decizia nr. 4283/2003. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4283/2003
Dosar nr.1546/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 529 din 7 iunie 2002 (dosar nr. 1983/2002), Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 197 alin. (1) C. pen., în art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., tribunalul a achitat pe acelaşi inculpat şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen.
Ca urmare, s-a dispus punerea deîndată a inculpatului în libertate şi cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere că, prin rechizitoriul nr. 200/P/2002 din 1 aprilie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul C.P. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi tâlhărie prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen., respectiv de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., actul de sesizare reţinând următoarele:
Partea vătămată B.G. a sesizat, la data de 10 ianuarie 2002, organele de poliţie despre faptul că, în seara de 9 ianuarie 2002, în jurul orelor 22,20, un individ, prin ameninţare cu un ciob de sticlă, a obligat-o să întreţină raport sexual normal şi oral, ocazie cu care tot prin ameninţare individul respectiv i-a sustras cerceii din urechi, două lănţişoare cu medalion şi un inel, bijuterii din argint. B.G. a declarat că, după terminarea programului de lucru, în timp ce se deplasa cu autobuzul R.A.T.B. 144 în direcţia firmei D., a observat un individ despre care cunoştea că locuieşte în zona Platforma Danubiana aflată pe raza comunei Popeşti Leordeni, jud. Ilfov, dar căruia nu-i cunoştea numele. Acesta a coborât din autobuz, a urmărit-o pe câmp, iar la aproximativ 300 metri de Şos. Olteniţei a săvârşit faptele pe care le-a sesizat.
În urma cercetării locului faptei s-a constatat că zona săvârşirii faptelor se află situată pe un câmp la aproximativ 250 - 300 metri, de staţia R.A.T.B. Platforma Danubiana, în apropierea unei cărări de urme (potecă) ce face legătura între Platforma Danubiana şi Platforma Agroindustrială Agropol SA Popeşti Leordeni, unde partea vătămată a indicat locul în care, sub ameninţare cu ciobul de sticlă, a fost violată şi tâlhărită de individul necunoscut. În zona respectivă au fost identificate două cărări de urme despre care partea vătămată a precizat că au fost create de autorul faptelor, urmele având dimensiuni, lungime 30-31 cm, lăţime 12-13 cm, lăţimea tocului 8 cm. Din poteca sus-menţionată lateral dreapta, la aproximativ 100 – 150 m s-a constatat că zăpada este bătătorită, partea vătămată indicând zona ca fiind locul săvârşirii faptelor. La locul indicat de partea vătămată s-a găsit şi ridicat ciobul de sticlă (gâtul unei sticle sparte) şi au fost fotografiate urmele de încălţăminte.
Partea vătămată, în declaraţiile date de organele de poliţie, a descris amănunţit semnalmentele autorului şi obiectele de îmbrăcăminte, precizând că l-ar putea recunoaşte pe autor dacă i-ar fi prezentat.
Organele de poliţie l-au identificat pe autorul infracţiunilor în persoana inculpatului C.P. Acesta purta obiectele de încălţăminte care corespund întrutotul cu cele descrise de partea vătămată.
În prezenţa martorilor asistenţi O.M.Şt., I.P.V., A.I. şi H.T., organele de poliţie au procedat la efectuarea unei recunoaşteri din grup, ocazie cu care partea vătămată B.G. a indicat fără ezitare pe inculpatul C.P.
Aceasta a precizat că recunoaşte persoana după Constituţia fizică, trăsăturile feţei, culoarea ochilor şi obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte pe care acesta le poartă.
S-a procedat la efectuarea unui experiment judiciar, ocazie cu care s-a constatat că atât dimensiunile urmelor găsite la locul săvârşirii faptelor, cât şi urmele lăsate pe zăpadă de încălţămintea inculpatului sunt identice şi au ambele aceleaşi desene geometrice şi aceleaşi înscrisuri. La locul de muncă al inculpatului a fost identificat fratele acestuia, C.C., care a predat organelor de poliţie o scurtă de culoare albastru deschis care, pe partea exterioară pe piept în partea stângă, prezintă inscripţia D., de culoare verde, scurtă despre care C.C. precizează că aparţine fratelui său C.P., obiect de îmbrăcăminte descris în amănunt de partea vătămată şi purtat de inculpat la momentul săvârşirii faptelor.
În urma expertizării criminalistice a ciobului de sticlă ridicat de la locul faptei nu s-au prelevat urme papilare.
Partea vătămată a arătat că, în momentul în care inculpatul, sub ameninţare cu ciobul de sticlă, a întreţinut cu ea raport sexual normal, inculpatul a folosit prezervativ şi nu a reuşit să ejaculeze, motiv pentru care partea vătămată arată că inculpatul a supus-o la raport sexual oral, fără a folosi prezervativul, de data aceasta reuşind să ejaculeze.
Partea vătămată, după săvârşirea faptelor, s-a deplasat la domiciliul său, a povestit membrilor familiei ce i s-a întâmplat, fiind în stare de şoc, şi-a făcut toaleta intimă după care, în aceeaşi noapte, în jurul orelor 2,00, s-a prezentat la poliţie.
Partea vătămată B.G. a declarat că nu s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală în vederea expertizării imediate după săvârşirea faptelor, întrucât şi-a făcut toaleta intimă, iar inculpatul nu a agresat-o fizic folosind doar ameninţările cu ciobul de sticlă.
Cu ocazia cercetării la faţa locului în ziua de 10 ianuarie 2002, organele de poliţie au găsit ciobul de sticlă şi urmele încălţămintei purtată de inculpat nu şi prezervativul în cauză.
Un prezervativ a fost găsit a doua zi, 11 ianuarie 2002, în zona săvârşirii faptelor, a fost ridicat de organele de poliţie şi expertizat, concluzia fiind că prezervativul respectiv nu a fost folosit de inculpatul C.P., această probă însă nu este relevantă în soluţionarea cauzei având în vedere data şi locul în care a fost găsit, prezenţa acestui obiect în zonă datorându-se altor cauze.
Inculpatul nu a recunoscut faptele, arătând că în seara de 9 ianuarie 2002, în jurul orelor 22,30 – 23,45, a intrat în locuinţa sa, fiind văzut de membrii familiei sale şi nu a părăsit locuinţa decât a doua zi, când a plecat la serviciu.
Din interpretarea probelor de la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, instanţa fondului a concluzionat că inculpatul C.P. nu este autorul infracţiunii de viol, iar infracţiunea de tâlhărie nu există, în sprijinul acestei concluzii reţinând următoarele:
Punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată s-au fundamentat în principal pe relatările părţii vătămate B.G., respectiv descrierea autorului, recunoaşterea acestuia din grup, ciobul găsit şi ridicat de la faţa locului, experimentul judiciar cu privire la urmele de încălţăminte.
Referitor la prezervativul găsit, parchetul consideră această probă irelevantă (având în vedere data şi locul în care a fost găsit), concluzionându-se că prezenţa acestui obiect s-ar datora altor cauze.
În consecinţă, nici concluziile raportului de expertiză medico-legală privind sperma găsită în prezervativ şi a firelor de păr nu sunt valorificate ca mijloace de probă utile cauzei.
Dacă, într-adevăr, depoziţiile părţii vătămate impun cu certitudine concluzia că infracţiunea de viol a fost comisă asupra sa (deşi aceasta nu s-a prezentat la I.M.L. pentru o examinare medico-legală genitală) nu aceeaşi certitudine există şi în faptul că inculpatul C.P. este autorul.
Potrivit dispoziţiilor art. 75 C. proc. pen., declaraţiile părţii vătămate pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probator administrat în cauză.
Relatările exacte ale părţii vătămate neoscilante, sigure privind împrejurările comiterii faptelor, apoi cele privind descrierea autorului, a obiectelor de vestimentaţie ale acestuia ar trebui să fie confirmate şi susţinute aproape în aceeaşi măsură de împrejurările de fapt şi mijloacele de probă existente în cauză.
La locul faptei s-a găsit un ciob de sticlă (pe care nu s-au relevat urme papilare, deşi inculpatul nu a folosit mănuşi, fapt precizat de partea vătămată), dar această împrejurare nu poate fi considerată o certitudine privind implicarea inculpatului, deoarece ciobul de sticlă s-a găsit pe un teren viran, unde astfel de obiecte sunt obişnuite.
În apropierea locului faptei s-a găsit un ambalaj de prezervativ şi un prezervativ, fapt explicabil însă din ceea ce relatează partea vătămată în sensul că „agresorul a întreţinut cu mine raport sexual normal folosind prezervativ), el şi-a scos prezervativul din buzunarul salopetei şi am întreţinut raport sexual normal” declaraţie procuror. Înainte de comiterea faptei inculpatul şi-a scos prezervativul, declaraţie în faţa instanţei.
Or, tocmai această probă materială a fost înlăturată de organele de urmărire penală pe motiv că a fost constatată la data de 11 ianuarie 2002 (la două zile după comiterea faptei cu prilejul celei de a doua cercetări la faţa locului) şi la 120 m de locul unde s-a produs infracţiunea.
Faptul că prezervativul şi ambalajul său s-au găsit pe un câmp acoperit cu zăpadă, la o depărtare apreciabilă de zona aglomerată, impune fără îndoială concluzia că acest obiect a fost folosit de autor aşa cum a descris partea vătămată, iar prezenţa prezervativului nu s-a datorat „altor cauze” cum susţine rechizitoriul.
Analiza ştiinţifică atestă că sângele şi saliva recoltată de la inculpatul C.P. sunt secretor de grupă AB, iar sperma din prezervativul examinat provine de la un bărbat nesecretor de orice grupă.
Deşi în prezervativ s-au mai găsit două fire de păr uman, organele de urmărire penală nu au recoltat de la inculpat din diferite zone corporale fire de păr pentru examinare şi comparare ştiinţifică criminalistică.
Este adevărat că în cursul urmăririi penale s-a procedat la o comparare a urmelor de încălţăminte găsite şi fotografiate la faţa locului cu cele de pe încălţămintea purtată de inculpat şi s-a concluzionat că „sunt asemănătoare” oferindu-se astfel indicii serioase privind identitatea autorului. Verificarea consemnată într-un proces verbal s-a intitulat „experiment judiciar”.
Pentru a se da acestui mijloc de probă forţă probantă ştiinţifică trebuia ca valorificarea urmelor de încălţăminte găsite la faţa locului să se efectueze printr-o expertiză criminalistică de specialitate (folosirea mulajului de ghips pentru ridicare elemente de comparaţie privind desenul, forma acestora, adâncimea, gradul de tocire etc.).
Or, numai precizarea din experimentul judiciar că cele „două urme au desen asemănător” este insuficientă şi nu oferă certitudinea unei probe ştiinţifice.
În ceea ce priveşte fapta de tâlhărie, se constată că depoziţiile părţii vătămate nu se coroborează cu nici o împrejurare sau element de fapt care să confirme existenţa acesteia.
Bijuteriile sustrase nu au fost găsite asupra inculpatului şi nici în locuinţa acestuia, iar în cursul urmăririi penale nu au fost identificate elemente care să confere certitudine cu privire la fapta de sustragere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea vătămată B.G., motivul comun de apel fiind nelegalitatea hotărârii de achitare a inculpatului pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Parchetul a mai criticat hotărârea atacată pentru:
- greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice privind infracţiunea de viol, deşi din materialul probator rezultă caracterul continuat al acesteia, impunându-se reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, respectiv, schimbarea calificării juridice dată faptei prin rechizitor;
- nerespectarea dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), constatarea perioadei reţinerii şi arestării preventive impunându-se chiar şi în cazul în care inculpatul a fost achitat sub aspectul infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 43 din 21 noiembrie 2002, cu majoritate, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi în fond:
A dispus schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi l-a condamnat pe inculpatul C.P. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 10 ianuarie 2002, la 11 iunie 2002.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la partea vătămată B.G.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A reţinut instanţa de apel că prima instanţă nu a apreciat probele în mod judicios, ceea ce a condus la concluzii greşite cu privire la situaţia de fapt reţinută şi vinovăţia inculpatului.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului sunt dovedite cu declaraţiile părţii vătămate, procesul verbal de recunoaştere din grup a inculpatului de către partea vătămată, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi experimentul judiciar prin care s-a confirmat că urmele de încălţăminte găsite la faţa locului sunt asemănătoare cu cele ale ghetelor cu care inculpatul era încălţat.
Apărarea inculpatului că la data comiterii faptelor se afla în domiciliu nu a fost confirmată.
Motivarea instanţei de apel care a reţinut vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., se regăseşte în conţinutul deciziei penale pronunţate.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul C.P.
Parchetul a criticat hotărârea instanţei de apel cu privire la încadrarea juridică reţinută faptei de viol în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a solicitat reţinerea în concurs real cu infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de perversiuni sexuale prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen. S-a motivat că fapta inculpatului comisă la 9 ianuarie 2002, constând şi în întreţinerea unui raport sexual oral cu partea vătămată, prin constrângere, reprezintă infracţiunea de perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., infracţiune ce trebuia reţinută alături de infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.
De asemenea, la reţinerea infracţiunii de tâlhărie, instanţa de apel a omis să constate că aceasta a fost comisă într-un loc public, ceea ce atrage încadrarea juridică prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen.
Prin al doilea motiv de apel sunt criticate pedepsele aplicate inculpatului ca fiind prea blânde în raport de natura infracţiunilor comise şi poziţia constant nesinceră a inculpatului.
Inculpatul a criticat Decizia cu privire la greşita reţinere a vinovăţiei sale pentru infracţiunile de viol şi tâlhărie şi solicitat achitarea pentru inexistenţa faptelor, menţinând în acest sens dispoziţiile sentinţei instanţei de fond.
Examinând recursurile declarate în cauză se constată următoarele:
Instanţa de apel a făcut o apreciere corectă a probelor când a concluzionat că inculpatul C.P. este autorul infracţiunilor de viol şi tâlhărie comise împotriva părţii vătămate B.G., în seara zilei de 9 ianuarie 2002.
Descrierile agresorului în plângerea depusă la urmărirea penală de partea vătămată a corespuns semnalmentelor inculpatului, fiind recunoscut cu uşurinţă de către aceasta dintr-un grup de persoane.
De asemeni, partea vătămată a indicat în detaliu şi obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta agresorul, respectiv o pereche de pantaloni tip salopetă, de culoare albastră, o scurtă tip bluză de salopetă căptuşită de culoare albastră. Pe cap purta un fes negru, iar în picioare bocanci.
La data când inculpatul a fost depistat de organele de poliţie era îmbrăcat într-o salopetă de culoare albastră, pe cap purta un fes negru, iar în picioare purta bocanci.
La locul de muncă al inculpatului organele de poliţie au depistat scurta albastră, descrisă de partea vătămată.
Fotografiile judiciare şi experimentul judiciar au confirmat că urmele de încălţăminte găsite la faţa locului şi urmele lăsate pe zăpadă de încălţămintea inculpatului sunt identice, ambele având aceleaşi desene geometrice şi aceleaşi dimensiuni.
Toate celelalte probe care au fost pe larg indicate şi interpretate de instanţa de apel, care nu vor mai fi reluate, confirmă fără dubiu că în seara zilei de 9 ianuarie 2002, între orele 22,30 şi 23,30 a acostat-o pe partea vătămată B.G. în zona Platformei Danubiana Popeşti Leordeni şi prin ameninţare cu un ciob de sticlă a reuşit să întreţină cu aceasta un raport sexual normal şi oral, după care tot prin ameninţare a deposedat-o de bijuterii de argint în valoare de 500.000 lei.
În legătură cu infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinută de instanţa de apel, se constată că instanţa trebuia să reţină o infracţiune unică de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., săvârşită prin mai multe acte în aceeaşi împrejurare.
Motivul de recurs al parchetului prin care a solicitat ca pentru raportul sexual oral pe care inculpatul l-a întreţinut cu partea vătămată să se reţină infracţiunea de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., nu este fondat.
Conţinutul infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 C. pen., a fost modificat prin Legea nr. 197/2000 şi OG nr. 89/2001, încriminându-se „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa”.
Sintagma „act sexual de orice natură” include în cadrul infracţiunii de viol şi raportul sexual oral.
Sub acest aspect urmează a admite recursul declarat de parchet şi a dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea unică de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului urmează a se reţine pericolul grav al faptei de viol, împrejurările în care a fost comisă, inculpatul urmărind-o noaptea pe partea vătămată, a acostat-o pe un teren viran, ameninţând-o cu un ciob de sticlă, reuşind în aceste condiţii să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată, ceea ce imprimă faptei o periculozitate sporită ce urmează să fie reflectată în pedeapsă.
Este întemeiat recursul parchetului prin care s-a solicitat a se reţine că infracţiunea de tâlhărie a fost comisă într-un loc public, astfel că încadrarea juridică reţinută de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., se va completa şi cu lit. e) şi se va menţine pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpat prin care a solicitat achitarea, întrucât nu a comis faptele ce s-au reţinut în sarcina sa, faţă de cele reţinute, va fi respins, ca nefondat, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată arestarea preventivă de la 10 ianuarie 2002, la 11 iunie 2002.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 743 din 21 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul C.P.
Casează Decizia penală atacată cu privire la încadrarea juridică dată faptelor şi cu privire la individualizarea pedepselor.
Înlătură art. 34 lit. b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. şi condamnă inculpatul la 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen.
Completează încadrarea juridică pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen. şi cu lit. e) (loc public) şi menţine pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 10 ianuarie 2002, la 11 iunie 2002.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4281/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4284/2003. Penal. Art.254 alin1. Recurs → |
|---|
