CSJ. Decizia nr. 4325/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4325/2003
Dosar nr. 1713/200.
Şedinţa publică din 8 octombrie 2003
Prin sentinţa penală nr. 1122 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti a fost condamnat inculpatul G.M.B. la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a computat din pedeapsă durata prevenţiei de la 17 august 2001 la zi.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în ziua de 8 august 2001, inculpaţii G.M.B. şi I.R.C., l-au acostat pe D.M.G. parte vătămată pe Bulevardul N.G., cerându-i bani pentru droguri.
Inculpaţii l-au prins de haine pe D.M. şi sub ameninţare i-au furat din buzunarul pantalonilor 150.000 lei.
Inculpaţii nu au recunoscut comiterea faptei după ce au fost prinşi.
Prin Decizia penală nr. 140 din 10 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate, apelurile inculpaţilor care susţin că nu sunt autorii faptelor, iar în subsidiar au cerut reducerea pedepselor.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul G.M.B., criticând-o ca fiind netemeinică, întrucât greşit a reţinut că el este autorul faptei şi a solicitat achitarea sau restituirea cauzei la procuror pentru stabilirea corectă a stării de fapt, motive de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond şi de apel au reţinut o stare de fapt corespunzătoare adevărului, în acord cu probele administrate. Încadrarea juridică este corectă, iar pedeapsa just individualizată.
Chiar dacă inculpaţii nu au recunoscut faptele astfel cum au fost descrise, susţinând că nu sunt autorii acestora, instanţele în mod corect au stabilit vinovăţia acestora.
Au fost avute în vedere declaraţiile constante ale părţii vătămate care i-a recunoscut pe autorii tâlhăriei, între care şi pe recurentul din cauză. Aceste declaraţii se coroborează cu cele ale martorului ocular G.V., care a fost prezent la faţa locului când inculpaţii au comis tâlhăria asupra părţii vătămate.
Prin urmare, este neîndoielnic că recurentul a participat la comiterea tâlhăriei în dauna părţii vătămate, condamnarea lui fiind temeinică şi legală. Aşa fiind, nu există motive de achitare sau restituire a cauzei la procuror.
Examinând cauza şi potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că nu există nici un alt motiv de casare care, invocat din oficiu ar crea o situaţie mai uşoară recurentului.
Văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat, recursul inculpatului, va computa prevenţia şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.B. împotriva deciziei penale nr. 140/A din 10 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive de la 17 august 2001 până la 8 octombrie 2003.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4324/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4326/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
