CSJ. Decizia nr. 4551/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4551/2003
Dosar nr.2993/2003
Şedinţa publică din 16 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 363 din 8 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.N. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a fost menţinută starea de arest, computată durata prevenţiei şi a fost confiscat briceagul care a servit la comiterea infracţiunii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 27 iunie 2002, cu ocazia unui conflict spontan ce a avut loc în faţa sediului unei societăţi comerciale, inculpatul a lovit o persoană cu un briceag în zona umărului şi a înjunghiat-o în abdomen cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că victima a prezentat o plagă de un cm în zona abdominală şi o plagă cu tăiere descendent până la nivelul regiunii iliacee drept.
Leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire cu obiect tăietor-înţepător, au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul, primul solicitând majorarea pedepsei, iar al doilea reducerea ei.
Ambele apeluri au fost respinse prin Decizia nr. 346 din 16 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Inculpatul a declarat recurs, fără a-l motiva.
Apărătorul a susţinut că hotărârile nu sunt temeinice sub aspectul individualizării pedepsei pe care o consideră aspră, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi dându-se o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului, reducerea pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat.
Examinând hotărârile pronunţate se constată că pedeapsa astfel cum a fost stabilită şi aplicată reflectă corect gradul de pericol social al faptei şi făptuitorului.
Sub acest aspect este de relevat că inculpatul a recunoscut şi regretat comiterea faptei, astfel că la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere sinceritatea şi regretul manifestat, precum şi celelalte împrejurări favorabile, vârsta înaintată, comportamentul corespunzător în familie şi societate, lipsa antecedente lor penale, ceea ce a dus la recunoaşterea circumstanţelor atenuante conform art. 74 C. pen., cu consecinţa aplicării potrivit art. 76 C. pen., a unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cuantumul stabilit asigurând reeducarea făptuitorului şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni.
Deoarece, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), au fost respectate recursul urmează să fie respins.
Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata prevenţiei.
Cheltuielile efectuate de stat în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei vor fi restituite de către inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei nr. 346 din 16 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 iunie 2002 la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4550/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 4554/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
---|