CSJ. Decizia nr. 4561/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4561/2003
Dosar nr.2744/2003
Şedinţa publică din 16 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 27 ianuarie 2003, Tribunalul Bihor, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.V.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la 2 iunie 2002 până la 27 ianuarie 2003.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.C.E. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 71/2000 a Tribunalului Bihor, pedeapsă ce s-a dispus a fi executată alături de pedeapsa aplicată în această cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din 5 ianuarie 2000 şi din 4 iunie 2002 până la 27 ianuarie 2003.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor.
S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpatul C.V.C., a briceagului, corp delict.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 3.000.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare.
S-a reţinut, în fapt, urmare probelor administrate, că, în noaptea de 1 iulie 2002, cei doi inculpaţi au consumat băuturi alcoolice în barul SC V. SRL, ocupând loc, la aceeaşi masă, cu tinerele K.G.M. şi C.A., iar după ce acestea au părăsit localul, le-au urmărit cu un taximetru condus de martorul B.D.I. La o intersecţie, le-au ajuns din urmă, obligându-le, prin ameninţare, să urce în autoturism, ceea ce au şi făcut, ocupând loc pe bancheta din spate, alături de inculpatul C.V.C., în timp ce coinculpatul T.C. s-a aşezat pe bancheta din dreapta şoferului.
După ce maşina a pornit C.V.C., prin ameninţare cu un briceag, a determinat-o pe K.G.M. să-i dea toţi banii ce-i avea asupra sa, ceea ce s-a şi întâmplat, aceasta remiţându-i suma de 1.300.000 lei.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală, prin Decizia nr. 111/ A din 22 mai 2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinţei penale nr. 16 din 27 ianuarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o, în sensul că s-a înlăturat aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., reţinute în favoarea inculpaţilor C.V. şi T.C.E. şi, drept consecinţă au fost majorare pedepsele aplicate acestora la câte 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost respinse apelurile declarate de cei doi inculpaţi, ca nefondate.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Au fost obligaţi apelanţii la câte 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
S-a dedus, din pedeapsă, arestul preventiv până la 22 mai 2003.
Împotriva ultimei hotărâri, inculpaţii au declarate recurs, solicitând casarea acesteia şi, după rejudecare, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta pentru care au fost condamnaţi nu există, în speţă, fiind vorba de un împrumut care le-a fost dat de către partea vătămată.
În subsidiar, au solicitat reducerea pedepselor, pe care le consideră prea severe.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
În faza de urmărire penală, inculpaţii au recunoscut săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, detaliind modul de comitere a acesteia, relatări care se coroborează atât cu declaraţiile părţii vătămate cum şi cu ale martorei C.A.
Revenirile acestora în faţa instanţei de judecată nu sunt justificate în nici un fel, apărând astfel ca fiind nesincere şi date de circumstanţă.
În acest sens sunt şi declaraţiile victimei şi ale martorei, care, au recunoscut cuţitul cu care inculpatul C.V.O. a ameninţat-o pe partea vătămată pentru ca aceasta să-i dea banii.
În instanţă victima şi-a schimbat declaraţia, în sensul că deşi recunoaşte că a fost forţată să urce în autoturism, iar când inculpatul C.V.O. i-a cerut banii avea un cuţit în mână, nu s-a considerat ameninţată, iar banii i-a dat cu împrumut. Această declaraţie este în contradicţie cu toate probele administrate în faza de urmărire penală.
Relatarea victimei K.D. apare ca nesinceră şi în raport de declaraţia martorei C.A. Aceasta, recunoaşte, în faţa instanţei că faptele s-au petrecut astfel cum au fost reţinute de organele de cercetare, dar iniţial, când a ajuns la judecată şi-a schimbat depoziţia „de frică” ulterior primind, pentru această revenire, suma de 500.000 lei de la tatăl inculpatului C.V.C., sumă care crede că a primit-o şi victima pentru acelaşi serviciu adus inculpatului.
Cât priveşte declaraţia şoferului de taxi B.D.I., care, nu a sesizat ce s-a întâmplat în maşină, auzind doar că au vorbit despre bani, în maşină fiind muzică, se constată că aceasta nu are relevanţă. Este posibil datorită muzicii martorul să nu fi auzit în totalitate, cele discutate de părţi, fapta consumându-se rapid, sau probabil nu a vrut să se implice, având în vedere profesia ce o exercita.
Cel de al doilea motiv de recurs al inculpaţilor privind reducerea pedepselor aplicate nu poate de asemenea, fi primit, în raport de pericolul social al faptei, modul de săvârşire al acesteia, precum şi de persoana recurenţilor, care, au dat dovadă de rea-credinţă, îngreunând cercetarea judecătorească.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii C.V.C. şi T.C.E. împotriva deciziei nr. 111 din 22 mai 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondate.
Compută din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata arestării preventive pentru C.V.C. de la 2 iunie 2002 şi pentru T.C.E. de la 5 ianuarie 2000 şi de la 4 iunie 2002 la zi.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4555/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4562/2003. Penal → |
|---|
