CSJ. Decizia nr. 4574/2003. Penal. Contestatie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4574/2003
Dosar nr. 2897/2003
Şedinţa publică din 16 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 246 din 11 martie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 5422/2002 s-a respins ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul M.C.
Contestatorul a fost obligat la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de judecată a reţinut că petiţionarul condamnat M.C. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 1461 din 31 septembrie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1381/1999, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile, în condiţiile stabilite de art. 15 C. pen.
În raport de gravitatea infracţiunii comise, înşelăciune cu un prejudiciu de peste un miliard lei, la nivelul anului 1997 şi de starea de recidivă a celui condamnat, s-a considerat că se impune menţinerea pedepsei aplicate prin hotărârea contestată.
Împotriva acestei soluţii a formulat apel condamnatul M.C. pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că prejudiciul total de circa 237 milioane lei a fost produs prin trei fapte distincte, astfel că nu trebuia totalizat pentru stabilirea încadrării juridice a înşelăciunii în alineatul 5.
S-a mai invocat starea sănătăţii şi situaţia familială grea, având patru copii în întreţinere.
Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul, constatând că petiţionarul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., fiind obligat la despăgubiri civile.
În fapt, s-a reţinut că în perioada noiembrie – decembrie 1997, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpatul a indus în eroare trei părţi civile, cărora le-a produs un prejudiciu de 237 milioane lei, astfel că încadrarea juridică a faptei prin reţinerea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), este corectă.
Din actele depuse la dosarul de fond a rezultat că anterior inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de delapidare şi conducere fără permis, iar din sentinţa penală nr. 645 din 12 octombrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală rezultă că a mai fost condamnat pentru infracţiuni concurente de înşelăciune la pedepse de 2 ani şi 11 ani închisoare.
Pe de altă parte s-a mai reţinut că pe parcursul procesului penal inculpatul a dat dovadă de nesinceritate, iar ulterior condamnării sale, nu a dat dovezi de îndreptare.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs condamnatul care a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat admiterea cererii sale, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen., ca urmare a aplicării art. 15 C. pen.
Susţine, condamnatul, în motivele de recurs că prin modificarea art. 146 C. pen., în raport de cuantumul prejudiciului pe care l-a cauzat, se impune schimbarea încadrării juridice a faptei pe care a săvârşit-o şi reducerea pedepsei aplicate, mai ales că are şi o situaţie familială foarte grea şi că este grav bolnav.
Recursul condamnatului nu este întemeiat.
Potrivit art. 15 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară instanţa poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei ţinându-se seama de anumite condiţii, prevăzute de lege şi anume infracţiunea săvârşită, persoana condamnatului, conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei precum şi partea din pedeapsă executată.
Analizând hotărârile pronunţate, respectiv actele existente la dosar, în raport de dispoziţiile legale menţionate Curtea constată, că în mod corect instanţele au respins contestaţia formulată de condamnat, menţinând cuantumul pedepsei aplicate acestuia.
În sprijinul acestei soluţii, instanţele au reţinut că inculpatul recidivist, condamnat anterior şi pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune la pedepse de 2 ani şi respectiv 11 ani închisoare de Judecătoria Buftea şi de către Tribunalul Vrancea, a fost nesincer pe parcursul procesului penal şi nu a dat dovezi de îndreptare, care să formeze convingerea instanţelor că s-ar impune în ceea ce-l priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 15 C. pen.
De altfel, instanţele ar fi trebuit să reţină că încadrarea juridică, a cărei schimbare a fost solicitată de contestator, constituie un element al hotărârii judecătoreşti definitive şi că, deci, acest element intrat sub puterea autorităţii de lucru definitiv judecat nu poate fi modificat pe calea contestaţiei în anulare (ci eventual numai pe calea recursului în anulare).
Faptul că recurentul are anumite afecţiuni fizice şi o situaţie familială dificilă, în măsura în care aceste susţineri se dovedesc reale, îl îndreptăţesc pe acesta să solicite întreruperea executării pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 455, cu referire la 453 C. proc. pen.
Aşa fiind, Curtea apreciază că în mod corect instanţele au respins contestaţia formulată de inculpat şi apelul declarat de acesta, astfel că recursul său apare ca nefondat şi-l va respinge ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnatul M.C., împotriva deciziei nr. 250 din 5 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4573/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 4621/2003. Penal. Art.254, 215 alin.2 c.pen.... → |
|---|
