CSJ. Decizia nr. 4637/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4637/2003
Dosar nr. 2908/2003
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 130 din 17 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul B.R. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) din acelaşi cod, la 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dedus arestul preventiv executat de la 11 septembrie 2002 la zi şi a fost menţinută starea de arest.
Inculpatul a fost obligat să plătească 3.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri părţii civile A.E.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În seara de 7 septembrie 2002, în timp ce partea vătămată A.E.C. şi martorul C.F.G. consumau bere în faţa Blocului nr. 34, s-a apropiat de ei inculpatul B.R. însoţit de un individ şi i-a întrebat dacă au telefonul mobil la ei.
La răspunsul negativ, cei doi au plecat, însă la scurt timp inculpatul, însoţit de această dată de o altă persoană rămasă neidentificată s-a reîntors, a controlat-o pe partea vătămată în buzunare, i-a luat telefonul după care i-a smuls brăţara de la mână şi a fugit, urmat de individul care îl însoţea.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Ambele apeluri au criticat sentinţa ca netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei, primul considerând pedeapsa blândă, iar cel de al doilea, pedeapsa exagerat de aspră.
Prin Decizia nr. 245 din 8 mai 2003, pronunţată de secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admis numai apelul parchetului, sentinţa a fost desfiinţată parţial şi inculpatul a fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., prin înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a declarat recurs inculpatul care a criticat Decizia ca nelegală, susţinând în esenţă că nu a săvârşit infracţiunea de tâlhărie, că partea vătămată a fost bătută şi deposedată de brăţară de alţi indivizi, însă poliţiştii sosiţi la faţa locului au obligat-o să declare că autorul este B.R.
Recursul este nefondat.
Verificând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare pentru care în apel inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În ce priveşte critica formulată astăzi când inculpatul a solicitat să fie achitat, deoarece nu a săvârşit fapta, se constată că nu este întemeiată.
Partea vătămată a susţinut atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei că cel care i-a smuls brăţara de la mână a fost B.R.
Chiar dacă martorul C.F. audiat în instanţă şi-a modificat parţial declaraţia faţă de cea dată în faza de urmărire penală, acesta nu a putut să susţină împotriva evidenţei că inculpatul nu a fost de faţă când A.E. a fost tâlhărit.
Astfel, dacă în primele declaraţii l-a indicat printre făptuitori pe inculpat în faţa instanţei martorul a declarat că după ce inculpatul a plecat, s-au apropiat alţi doi indivizi care l-au tâlhărit pe A.E., făcând însă menţiunea că B.R. era ascuns în tufişurile de lângă scara blocului, direcţie în care au fugit şi cei doi după deposedarea părţii vătămate, de bunuri.
Prima instanţă a reţinut ca fiind nesinceră declaraţia martorului dată în cursul judecăţii şi a motivat că urmează a fi avută în vedere declaraţia dată imediat după săvârşirea infracţiunii.
Inculpatul a avut o atitudine nesinceră, urmărind să se sustragă răspunderii penale. Astfel, deşi din declaraţiile martorului şi parţii vătămate rezultă că inculpatul a venit la ei de două ori, a doua oară însoţit de un individ înalt şi solid care i-a reproşat lui A.E. că a luat telefonul surorii sale, inculpatul a negat că a revenit. Deşi avea posibilitatea să indice numele persoanei cu care s-a aflat în seara respectivă în apropierea blocului unde a fost tâlhărită partea vătămată nu a făcut-o şi în plus din moment ce a susţinut că partea vătămată a fost tâlhărită de „A.", şi prietenul acestuia trebuia să furnizeze informaţii pentru identificarea acestora.
În lipsa unei apărări verosimile în mod corect instanţele au reţinut pe baza declaraţiilor părţii vătămate şi parţial a martorului C.F. că inculpatul împreună cu un alt individ rămas neidentificat l-au tâlhărit pe A.E.
Pentru considerentele arătate, având în vedere faptul că verificând Decizia atacată şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce prevenţia de la 11 septembrie 2002 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva deciziei penale nr. 245 din 8 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 11 septembrie 2002 până la 21 octombrie 2003.
Obligă recurentul la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4631/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4639/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
