CSJ. Decizia nr. 476/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 476/2003
Dosar nr. 4450/2002
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 31 din 27 iunie 2002, Tribunalul Covasna l-a condamnat pe inculpatul S.L. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că în ziua de 7 ianuarie 2002, inculpatul S.L. a încercat să o ucidă pe concubina sa V.E., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în cap cu un corp contondent, a strangulat-o cu un cordon şi i-a cufundat capul în apa din cada din baie, victima fiind salvată la intervenţia fiului acesteia, C.Z.
Din raportul medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală S.G. rezultă că în urma agresiunii comise de inculpat, partea vătămată a suferit mai multe leziuni la nivelul capului, produse prin lovire cu un corp contondent şi leziuni la nivelul gâtului, produse prin comprimare cu un cordon.
Prin Decizia penală nr. 204/ Ap din 2 octombrie 2002, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a desfiinţat-o în parte, respectiv în ceea ce priveşte durata pedepsei principale aplicate şi omisiunea aplicării art. 113 C. pen. şi rejudecând cauza, a majorat pedeapsa principală de la 6 ani la 8 ani închisoare şi a dispus obligarea inculpatului, în conformitate cu art. 113 C. pen., la tratament medical până la însănătoşire.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul S.L., care a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate susţinând că fapta trebuia să fie încadrată în prevederile art. 181 C. pen. şi nu în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 C. pen., iar în subsidiar, micşorarea pedepsei, prin recunoaşterea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante, precum şi prin luarea în considerare a pericolului real al faptei comise.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate rezultă că inculpatul S.L. şi partea vătămată trăiau în concubinaj din anul 1990 şi că în timp, relaţiilor lor se deterioraseră datorită geloziei inculpatului,precum şi din cauza unor neînţelegeri de ordin material. În anul 2001, partea vătămată V.E. i-a interzis inculpatului să mai locuiască în apartamentul ei, dar a continuat să se întâlnească sporadic cu inculpatul. S-a creat astfel o stare de tensiune, pe fondul căreia, la data de 7 ianuarie 2002, inculpatul S.L. i-a cerut părţii vătămate să aibă o discuţie cu el în locuinţa acesteia, iar după o lungă încercare a inculpatului de a o convinge să reia relaţiile de concubinaj şi faţă de refuzul hotărât al acesteia, inculpatul a comis actele de violenţă descrise în considerentele sentinţei primei instanţe.
Ţinând seama de modul în care a acţionat inculpatul, se constată că acesta a urmărit uciderea părţii vătămate – prin strangulare – şi că intenţia inculpatului nu s-a finalizat pe de o parte, ca urmare a rezistenţei opuse de partea vătămată, iar pe de altă parte, ca urmare a intervenţiei fiului părţii vătămate, C.Z., care l-a imobilizat pe inculpat în momentul în care acesta o cufunda pe concubina sa cu capul în apa căzii de baie. Curtea Supremă de Justiţie reţine, aşadar, că fapta inculpatului a fost încadrată corect în prevederile art. 20 raportat la art. 174 C. pen., nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
În ceea ce priveşte motivul de recurs, prin care se solicită micşorarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cauză, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiei legale citate, ţinând seama de pericolul social ridicat al infracţiunii comise şi că pedeapsa stabilită corespunde scopului preventiv şi educativ prevăzut de lege, nefiind cazul să fie micşorată.
Urmează în consecinţă, ca recursul declarat de inculpatul S.L. să fie respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.L. împotriva deciziei penale nr. 204/ Ap din 2 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 ianuarie 2002 la 31 ianuarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4707/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 4548/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 176... → |
|---|
