CSJ. Decizia nr. 4776/2003. Penal. Art.211 alin.2, 290 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4776/2003
Dosar nr. 2858/2003
Şedinţa publică din 24 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37 din 30 ianuarie 2003 a Tribunalului Cluj a fost condamnat inculpatul N.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod, la 6 luni închisoare în temeiul art. 290 C. pen. şi la 8 luni închisoare în baza art. 36 din Decretul nr. 328/1966.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 ianuarie 1999, până la 13 octombrie 1999.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Prin aceeaşi sentinţă inculpatul C.D.A. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Totodată, s-a dispus anularea înscrisului intitulat „Contract de vânzare-cumpărare pentru autovehiculul folosit” datat 14 aprilie 1998, s-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă C.D. şi s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Direcţia Regională a Vămilor Cluj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul N.I. a venit în România la studii şi în cursul anului 1998 l-a cunoscut pe coinculpatul C.D.A. Întrucât acesta din urmă achiziţionase în luna decembrie 1997 un autoturism marca Mazda 626 pe care nu l-a putut înmatricula, cei doi s-au înţeles să se ajute reciproc, în sensul că inculpatul C.D. îi va facilita lui N.I. obţinerea buletinului de identitate şi cetăţenia română, prin primirea acestuia în spaţiu locativ, iar inculpatul N.I. să accepte să înmatriculeze autoturismul Mazda pe numele său ca efect al repatrierii.
La data de 30 ianuarie 1998, N.I. a obţinut adeverinţa de repatriere, iar la data de 20 martie 1998 şi-a stabilit domiciliul în România la adresa inculpatului C.D.
Potrivit înţelegerii avute, inculpatul N.I. a întocmit şi a semnat un contract de vânzare-cumpărare în limita germană, potrivit căruia el ar fi cumpărat autoturismul în discuţie de la numitul S.L., act cu care s-a prezentat la serviciile competente vamale şi de poliţie pe baza căruia a obţinut o chitanţă de tranzit vamal şi scutire de taxă vamală, precum şi înmatricularea autoturismului pe numele său.
După efectuarea operaţiunilor de înmatriculare, autoturismul a rămas în posesia inculpatului C.D., adevăratul proprietar până în luna octombrie 1998, când în urma unei convenţii de schimb cu partea vătămată C.D. acesta din urmă a primit autoturismul şi i-a cedat inculpatului C.D. un autoturism Fiat Croma, ocazie cu care inculpatul i-a spus părţii vătămate că maşina a fost înmatriculată prin folosirea unei repatrieri.
Urmare a acestui fapt partea vătămată a luat legătura cu inculpatul N.I. pentru rezolvarea înmatriculării.
În acest scop, la data de 21 decembrie 1996, partea vătămată C.D. s-a întâlnit cu N.I. în zona C.F.R. Cluj Napoca, de unde, folosindu-se de maşina în discuţie, în care se afla şi martora I.M., s-au deplasat pe str. Observatorului pentru a multiplica documentele autoturismului. Deoarece nu au găsit un copiator, inculpatul N.I. şi partea vătămată s-au întors la autoturismul Mazda şi în momentul în care au intrat, inculpatul a smuls cheile din contact, a luat din torpedou plicul conţinând actele şi a vrut să plece. Fiind prins de haine de către partea vătămată, inculpatul l-a smucit, l-a tras afară pe C.D. şi l-a ameninţat cu un cuţit. Profitând de starea de temere a inculpatului şi martorei, inculpatul s-a urcat la volanul maşinii şi a condus-o până pe str. Viilor din Cluj-Napoca deşi nu avea permis de conducere. După oprirea inculpatului, acesta a rupt contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C.D. şi C.D., iar la data de 24 decembrie 1998 a gajat autoturismul martorului T.D. pentru suma de 2.300 mărci germane.
Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prima instanţă a reţinut că fapta imputată celor doi inculpaţi nu constituie infracţiune, întrucât aceştia nu au săvârşit fapta în calitate de contribuabili, aşa cum sunt definiţi prin art. 1, 2, 4 şi 5 din Legea nr. 87/1994, care să se fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile, ori taxabile, ci în calitate de persoane care au urmărit înmatricularea unui autoturism prin plata taxelor vamale, prin nerespectarea reglementărilor în domeniul vamal.
S-a considerat că inculpaţii s-au sustras de la vămuire prin aceea că prin actele comise au eludat plata taxelor de import, ei încălcând dispoziţiile art. 386 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 141/1997, încălcare care constituie contravenţie şi nu infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, respectiv complicitate la această infracţiune.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate, depoziţiilor martorilor audiaţi, talonului maşinii, fişei de identitate a autoturismului, declaraţiei vamale şi chitanţei de scutire a taxei vamale, contractului de închiriere a locuinţei, adeverinţei de repatriere, probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia penală nr. 111 din 4 iunie 2003, a admis apelul declarat de inculpatul N.I., a desfiinţat în parte sentinţa pronunţată, au fost descontopite pedepsele aplicate şi s-a constatat graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie şi de 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în final inculpatul urmând a executa 5 ani închisoare.
S-a computat perioada arestării preventive de la 14 ianuarie 1999, la 13 octombrie 1999.
Prin aceeaşi decizie a fost respins apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj ca nefondat şi ca tardiv apelul declarat de partea civilă Direcţia Regională Vamală Cluj.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul N.I. şi partea vătămată D.R.V. Cluj.
Prin recursul declarat de inculpat se critică hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.
Partea vătămată D.R.V. Cluj, prin recursul declarat, a solicitat rezolvarea laturii civile şi obligarea inculpatului la plata sumelor cu care s-a constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală, acţiunea civilă formulată intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 17 C. proc. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Cu privire la recursul declarat de partea vătămată, Curtea constată că, într-adevăr, apelul a fost declarat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 363 C. proc. pen.
Comunicarea sentinţei penale s-a făcut către partea vătămată la 7 februarie 2003, însă apelul a fost declarat la 12 martie 2003, cu mult peste termenul de 10 zile de la comunicare prevăzut de textul de lege mai sus-menţionat.
În speţă, nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 364 C. proc. pen., care reglementează repunerea în termen, întrucât nu s-a făcut nici o dovadă că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a textelor de lege referitoare la introducerea în termen a apelului, motiv pentru care hotărârea pronunţată este legală, urmând ca recursul părţii vătămate D.R.V. Cluj să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Referitor la recursul declarat de inculpat, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, aşa cum bine au reţinut instanţele de fond şi de apel.
Probele administrate evidenţiază vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, inclusiv sub aspectul laturii subiective.
Astfel declaraţiile părţii vătămate C.D. se coroborează cu depoziţiile martorilor oculari I.M., S.V. şi V.C., care confiscă faptul că inculpatul a folosit violenţa fizică pentru a intra în posesia autoturismului Mazda 626.
Împrejurarea că inculpatul era formal proprietarul autoturismului, în baza contractului de vânzare-cumpărare pe care tot el l-a întocmit şi care a fost folosit pentru înmatriculare, nu prezintă relevanţă, deoarece nu poate înlătura caracterul nedrept, arbitrar al deposedării victimei (care deţinea autoturismul în baza unei convenţii de schimb cu adevăratul proprietar C.D.) şi nu poate duce la concluzia că inculpatul nu ar fi acţionat cu intenţia specifică de tâlhărie, atâta vreme cât situaţia juridică a maşinii trebuia realizată pe căi legale.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., din aceleaşi probe aflate la dosar, rezultă că inculpatul a semnat contractul de vânzare-cumpărare în care se menţinea nereal că el ar fi cumpărat autoturismul Mazda 626 de la numitul S.L., deşi în realitate acest autoturism a fost achiziţionat de coinculpatul C.D. de la martorul N.I., act care a produs consecinţe juridice atâta vreme cât a fost folosit în scopul înmatriculării maşinii, inculpatul, cetăţean moldovean, beneficiind de posibilitatea de repatriere cu posibilitatea de a introduce în ţară un autoturism fără plata taxelor vamale. Sub acest aspect Raportul de expertiză criminalistică nr. 108 din 1 iulie 2002 concluzionează că semnăturile pentru N.I. au fost executate de către titular, adică de N.I.
În consecinţă şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost dovedită şi în mod corect inculpatul a fost condamnat şi în baza art. 290 C. pen.
Ultima critică adusă deciziei atacate, ce vizează netemeinicia, Curtea constată că au fost respectate criteriile de individualizare a pedepsei, ţinându-se seama atât de pericolul social concret al faptelor comise, cât şi de persoana făptuitorului.
Săvârşirea mai multor infracţiuni, în concurs real, împrejurările în care s-a derulat activitatea infracţională, consecinţele faptelor antisociale, coroborate cu elementele de circumstanţiere ale inculpatului (fără antecedente penale, poziţie nesinceră în cursul procesului penal) conduc la concluzia că pedeapsa aplicată a fost bine dozată.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat este nefondat şi va fi respins, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Direcţia Generală a Vămilor şi inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 111 din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă pe recurenta parte civilă să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4773/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4772/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
