ICCJ. Decizia nr. 5002/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5002/2003
Dosar nr. 3241/2003
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 194 din 27 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., condamnarea inculpatului P.I. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., combinat cu art. 1101 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe timp de 4 ani.
Au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 103 C. pen. şi l-a încredinţat pe minor mamei sale P.C.
S-a constatat că partea vătămată nu are pretenţii civile în cauză, prejudiciul fiind recuperat prin restituirea lanţului din aur către partea vătămată A.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, pe baza probelor administrate următoarea situaţie de fapt:
La data de 4 septembrie 2002, în jurul orelor 21,30, inculpatul P.I., împreună cu mai mulţi prieteni, s-au deplasat în Orăşelul copiilor, la un biliard. Aici au stat până în dimineaţa zilei de 5 septembrie 2002, orele 5,10 – 5,15 când s-au hotărât să plece.
Inculpatul s-a deplasat pe jos, pe str. Alunişului cu direcţia de mers către Şoseaua Giurgiului, spre domiciliu.
Inculpatul a observat-o pe stradă pe partea vătămată A.R. care avea la gât un lănţişor din metal galben.
Profitând de faptul că în zonă nu se mai aflau alte persoane, inculpatul s-a repezit la gâtul părţii vătămate, smulgându-i lănţişorul, după care a fugit.
Aflându-se în zonă un echipaj de poliţie, la strigătele părţii vătămate l-a urmărit şi imobilizat pe inculpat, fiind recuperat lănţişorul părţii vătămate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti care a solicitat înlăturarea art. 81 C. pen., pentru realizarea cerinţelor legii.
Prin Decizia penală nr. 292 din 20 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul parchetului, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi a înlăturat dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), constatând că inculpatul P.I. a fost arestat în cauză în perioada 5 septembrie 2002 – 28 februarie 2003; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
S-a motivat soluţia, în sensul că menţinerea suspendării condiţionate ar realiza o mai mare eficienţă a scopului educativ şi preventiv al pedepsei.
Împotriva hotărârilor de mai sus, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care prin motivele scrise, a susţinut în esenţă următoarele:
- greşita individualizare a pedepsei inculpatului, întrucât, în raport de împrejurările în care s-a comis fapta, natura şi gravitatea ei nu îşi găseau aplicare dispoziţiile art. 81 C. pen., combinate cu art. 110 C. pen., fiind invocat cazul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Analizând hotărârile atacate, în raport de critica formulată cât şi de dispoziţiile cazului de casare invocat, se constată că recursul este nefondat.
Prima instanţă, cât şi instanţa de apel au făcut o justă apreciere a pedepsei aplicate inculpatului minor, atât în privinţa cuantumului stabilit, cât şi a modalităţii de executare aleasă.
Desigur, în considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nu poate fi minimalizat nici pericolul social al faptei şi făptuitorului, dar nici nu se poate stabili pedepse într-o vădită disproporţie cu aceste elemente de esenţa legii penale.
Această operaţiune judiciară de individualizare a pedepsei trebuie să constituie nu numai un mijloc eficient de reeducare, dar să respecte şi dispoziţiile art. 52 C. pen., referitor la funcţia şi finalitatea pedepsei.
În cauză inculpatul a comis o infracţiune calificată de tâlhărie, prin smulgerea unui lănţişor de la gâtul părţii vătămate şi în funcţie de gravitatea deosebită a acestei fapte, instanţele nu au dispus aplicarea unei măsuri educative având în vedere vârsta inculpatului la data comiterii faptei, ci i-au aplicat o pedeapsă în limitele legale prevăzute în această situaţie.
Pe de altă parte, apreciind vârsta inculpatului, caracterizarea pozitivă a acestuia prin ancheta socială efectuată, dar şi împrejurarea că, inculpatul a executat în detenţie perioada de la 5 septembrie 2002 – la 28 februarie 2003, în mod corect s-a concluzionat că prevederile art. 52 C. pen., pot fi asigurate şi fără privare de libertate, aşa încât, s-a dispus ca pedeapsa să fie executată în condiţiile art. 81 C. pen., combinat cu art. 110 C. pen.
Neconstatându-se alte motive care să justifice înlăturarea acestor dispoziţii, critica formulată se apreciază a fi nefondată şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de parchet se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 292 A din 20 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul P.I.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5001/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5003/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
