ICCJ. Decizia nr. 5019/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5019/2003
Dosar nr.4526/2003
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 506 din 25 septembrie 2003 a Tribunalului Călăraşi au fost condamnaţi inculpaţii P.V. pe pedepsele de 5 ani închisoare, în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) C. pen. şi de un an închisoare, în baza art. 291 C. pen., stabilindu-se, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi D.T. pe pedepsele de 4 ani închisoare, în baza art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) C. pen. şi 6 luni închisoare, în baza art. 291 C. pen., stabilindu-se, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare .
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus arestarea preventivă pentru ambii inculpaţi de la 22 martie 2003 la zi.
Totodată, s-a dispus anularea unei facturi fiscale şi a unui aviz de însoţire a mărfii emise de S.C. S.A.B.C. S.R.L. Ploieşti şi obligarea în solidar a inculpaţilor la plata sumei de 30.220.550 lei despăgubiri civile către partea civilă S.C. C. S.A. Ploieşti. S-a constatat că acestei părţi civile i s-a restituit cantitatea de 29000 l ţiţei brut în valoare de 177.810.466 lei.
În fapt s-a reţinut că în noaptea de 20 martie 2003, inculpatul P.V., împreună cu alte persoane neidentificate a sustras dintr-o conductă magistrală a S.C. C. S.A. din apropierea localităţii Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi, cantitatea de 29000 l ţiţei brut, încărcând-o în autocisterna pe care o conducea, în timp ce inculpatul D.T. asigura paza la, circa 1,5 km distanţă.
La controlul efectuat în aceeaşi noapte, inculpaţii au prezentat jandarmilor o factură fiscală şi un aviz de însoţire a mărfii, documente emise de S.C. S.A.B.C. SRL Ploieşti, despre care ştiau că sunt false.
Produsul petrolier sustras a fost restituit S.C. C. S.A. aceasta constituindu-se parte civilă cu suma de 30.220.550 lei contravaloarea lucrărilor de remediere a conductei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante, a procesului verbal de cercetare la locul faptei, a declaraţiilor martorilor O.A.M., N.F., V.P.B., T.E. şi P.I.G., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 566 din 25 septembrie 2003 a admis apelul declarat de inculpatul D.T. a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. şi a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în baza art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) C. pen.
Totodată, a fost respins apelul declarat de inculpatul P.V..
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar, privind criticile formulate de inculpatul D.T., a constatat că infracţiunea de uz de fals nu a fost săvârşită de acest apelant, ci de către P.V., care a prezentat organelor de control că el ar fi fost împuternicit fictiv, de S.C. S.A.B.C. SRL cu transportul celor 20.000 l produs petrolier.
S-au constatat nefondate celelalte critici formulate de inculpatul D.T., în sensul că nu ar fi vinovat de complicitate la furtul produselor petroliere şi de inculpatul P.V., în sensul că pedeapsa a fost greşit individualizată.
Astfel s-a constatat că probele administrate au confirmat vinovăţia în săvârşirea furtului şi că pedepsele sunt conforme cu pericolul social al faptelor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal ambii inculpaţi.
În recursul său inculpatul P.V. a susţinut, în baza art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., ca pedeapsa aplicată este prea severă solicitând reducerea acesteia şi aplicarea art. 861 C. pen.
La rândul său inculpatul D.T. a susţinut că nu este vinovat de complicitate la infracţiunea de furt calificat pentru care a fost condamnat invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, conform pct. 14 al aceluiaşi text.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului P.V., în săvârşirea infracţiunii de furt calificat de produse petroliere prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) C. pen. şi a inculpatului D.T., în săvârşirea complicităţii la aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) C. pen.
Probele administrate au confirmat că în noaptea de 20 martie 2003 după ce s-au deplasat împreună în apropierea comunei Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi, inculpatul P.V. a sustras din conducta petrolieră cu ajutorul unei instalaţii artizanale cantitatea de 29.000 l ţiţei, împreună cu persoane rămase neidentificate iar inculpatul D.T. a asigurat paza locului, cu două persoane tot neidentificate, comunicându-i primului, de la distanţă, situaţia din zonă, prin telefonul mobil.
După încărcarea produsului sustras în autocisternă, inculpatul P.V. a oprit autovehiculul în locul unde se afla inculpatul D.T., care a urcat în maşină, cei doi fiind apoi surprinşi de către o patrulă de jandarmi, căreia i-au fost prezentate acte falsificate de provenienţă a produselor furate.
Ca tare, existând intenţia de ajutorare a autorului infracţiunii de furt, prin asigurarea pazei locului, lucru care s-a făcut împreună cu alte persoane rămase neidentificate, fapta inculpatului recurent D.T., întruneşte elementele complicităţii la furtul astfel săvârşit, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) C. pen., corect reţinută de instanţe.
Deoarece soluţia de condamnare este conformă cu probele de vinovăţie administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs de inculpatul D.T.
Referitor la individualizarea pedepselor, se constată că instanţele s-au orientat înspre minimul prevăzut de lege având în vedere, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al faptelor, împrejurările săvârşirii lor şi persoana inculpaţilor care nu posedă antecedente penale şi au avut anterior, un comportament general bun în familie şi societate.
Se mai constată că pedepsele aplicate executabile în regim de deţinere conform art. 57 C. pen., sunt de natură a asigura, potrivit art. 52 din acelaşi cod, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpaţilor.
În consecinţă nu există temeiuri de reducere a acestor sancţiuni şi nici de schimbare a modalităţii de executare, aşa cum s-a solicitat de către inculpaţii recurenţi.
Întrucât motivele de casare invocate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
Se vor deduce din pedepse, perioadele arestării preventive de la 21 martie 2003 la 5 noiembrie 2003, pentru inculpatul P.V. şi de la 22 martie 2003 la 5 noiembrie 2003, pentru inculpatul D.T.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.V. şi D.T. împotriva deciziei penale nr. 506 din 25 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive a inculpatului P.V. de la 21 martie 2003 la 5 noiembrie 2003, şi a inculpatului D.T. de la 22 martie 2003 la 5 noiembrie 2003.
Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5018/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 502/2003. Penal. Art.215 alin.4,5 c.pen. Recurs → |
|---|
