ICCJ. Decizia nr. 5000/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5000/2003
Dosar nr.3064/2003
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 86 din 11 martie 2003 a Tribunalului Mureş, a fost condamnat inculpatul G.A. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă în baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 din acelaşi cod şi a dispoziţiilor art. 998 şi urm. C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15 milioane lei cu titlul de daune morale şi 1.500.000 lei despăgubiri civile către partea civilă G.E.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 21 iulie 2002, în jurul orelor 23,00, inculpatul G.A. împreună cu numitul Z. din comuna Sângeorgiu de Mureş, se deplasau spre municipiul Tg. Mureş cu intenţia de a merge la discoteca C.L. Cei doi au observat în dreptul magazinului T., pe partea vătămată G.E. care se afla în stare de ebrietate şi care se deplasa pe lângă o bicicletă, au acostat-o şi au obligat-o să traverseze strada într-un loc întunecos, unde au lovit-o cu piciorul în gură şi peste mâini pentru a da drumul bicicletei ce o ţinea.
Inculpatul împreună cu Z. au luat bicicleta şi s-au deplasat în municipiul Tg. Mureş, înţelegându-se să se întâlnească după câteva zile pentru a valorifica bicicleta şi a împărţi banii ce-i vor obţine.
Inculpatul G.A. a folosit bicicleta sustrasă, iar după o săptămână a vândut-o unei persoane necunoscute.
În faza urmăririi penale nu s-a putut realiza identificarea numitului Z., faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei prin rechizitoriu şi continuarea cercetărilor cu privire la acesta.
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal inculpatul care o consideră netemeinică şi nelegală, în ceea ce priveşte încadrarea juridică, solicitând ca prin admiterea apelului şi desfiinţarea hotărârii să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), d) şi g) din acelaşi cod, cu aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Curtea de Apel Tg. Mureş, prin Decizia penală nr. 109/ A din 25 iunie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Instanţa de control judiciar a apreciat că instanţa fondului a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi a dat o corectă încadrare juridică faptei, rezultată din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu declaraţiile părţii vătămate G.E.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G.A. care o critică pentru greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de tâlhărie în loc de furt calificat.
S-a motivat că numai numitul Z. a exercitat violenţe asupra părţii vătămate şi că el a participat doar la sustragerea bicicletei.
Recursul este neîntemeiat.
Potrivit art. 211 C. pen., furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţă sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, constituie infracţiunea de tâlhărie.
Potrivit art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), circumstanţele privitoare la faptă se resfrâng asupra participanţilor, numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Prin urmare, chiar dacă susţinerea inculpatului, în sensul că numai numitul Z. a exercitat violenţe asupra părţii vătămate pentru a o deposeda de bicicletă, ar fi adevărată, aceasta constituie o circumstanţă reală ce se resfrânge asupra inculpatului, întrucât acesta a văzut şi nu a încercat să-l împiedice, însuşindu-şi chiar bunul furat.
De altfel însăşi inculpatul a recunoscut faptul că iniţial Z. a fost cel care a lovit victima, iar cum aceasta opunea rezistenţă, nedorind să fie deposedată de bunul său (bicicletă) el a intervenit lovind victima cu pumnii peste mâini, până când au reuşit să-i smulgă bicicleta din mâini.
Aşa fiind, corect s-a reţinut de instanţe situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare.
În raport de infracţiunea săvârşită şi pedeapsa a fost corect stabilită, instanţele având în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul avocatului din oficiu, ce se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva deciziei penale nr. 109/ A din 25 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5001/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
