ICCJ. Decizia nr. 5038/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5038/200.
Dosar nr. 3731/2003
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 76 din 25 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, inculpaţii T.I.M. şi B.C.C. au fost condamnaţi pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., primul la 7 ani şi 6 luni închisoare, iar al doilea la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., în ce priveşte pe acesta.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în după-amiaza zilei de 26 noiembrie 2002, inculpaţii au agresat pe victimă şi a deposedat-o de o drujbă.
Incidentul s-a produs în pădurea comunei în momentul în care inculpaţii, împreună cu tatăl unuia din ei au fost prinşi tăind ilegal arbori din pădurea aparţinând victimei şi în momentul când aceasta a venit să-i oprească prin încercarea de a dezlega calul de la căruţă şi de a tăia lemnele cu drujba, inculpaţii T.I.M. şi B.C.C. împreună cu un alt coinculpat care nu a declarat recurs, au lovit-o, primul cu o bucată de lemn, producându-i leziuni care au necesitat 25 - 30 zile de îngrijiri medicale. Mai mult, ei au încercat, ca prin forţă, să-i ia obiectul respectiv (drujba), dar nu au reuşit.
În urma loviturilor, în timp ce victima era căzută, inculpatul B.C.C. şi celălalt coinculpat, i-au luat drujba, după care toţi trei au fugit.
Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de către inculpaţi au fost respinse prin Decizia nr. 260 din 28 mai 2003, a Curţii de Apel Ploieşti.
Împotriva acestei soluţii, inculpaţii au declarat recurs.
Apărătorul acestora a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi pentru inculpatul T.I.M. schimbarea încadrării juridice, potrivit art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., în cea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., deoarece din probele administrate nu rezultă că acesta a avut intenţia de a deposeda pe partea vătămată de drujbă în scopul însuşirii acesteia pe nedrept, ci în scopul de a o împiedica să taie căruţa, iar violenţele au fost exercitate pentru a se apăra.
În ce priveşte pe inculpatul B.C.C., apărătorul a cerut schimbarea încadrării juridice în tentativă de furt calificat, întrucât a luat drujba, dar a predat-o la poliţie, astfel încât intenţia lui nu a fost aceea de a-şi însuşi pe nedrept obiectul respectiv.
Recursurile nu sunt fondate.
Examinând hotărârile pronunţate, în lumina motivelor invocate în recurs, se constată că ele sunt legale şi temeinice sub toate aspectele, starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii imputate fiind bine reţinute pe baza probelor care au fost complet administrate şi corect interpretate.
Astfel, infracţiunea de tâlhărie a fost bine reţinută, deoarece inculpaţii, prin violenţă, au încercat să menţină obiectul sustragerii (materialul lemnos furat) şi tot prin violenţă au deposedat victima de drujba pe care a avut-o asupra ei.
Faţă de această situaţie, este evident că nu se poate pune problema schimbării încadrării juridice a faptei pentru inculpatul T.I.M. din infracţiunea de tâlhărie în cea de lovire, având în vedere agresivitatea comisă, demonstrată de numărul necesar de îngrijiri medicale, precum şi scopul de a sustrage drujba, toate acestea pentru a păstra lemnele furate de pe terenul proprietatea victimei.
Nici pentru inculpatul B.C.C. nu se poate susţine că este cazul ca încadrarea juridică a faptei să fie schimbată în tentativă de furt, deoarece el, împreună cu celălalt coinculpat, a intervenit, alături de T.I.M. pentru a determina pe victimă să-i lase să plece cu căruţa încărcată cu lemnele ce fuseseră furate şi după ce a căzut, ca urmare a loviturilor primite au luat drujba victimei şi au plecat.
În consecinţă, recursurile urmează să fie respinse.
Întrucât inculpaţii au fost judecaţi în stare de arest, urmează ca din pedepsele aplicate să se compute durata prevenţiei.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, vor fi restituite de către inculpaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii B.C.C. şi T.I.M. împotriva deciziei nr. 260 din 28 mai 2003, a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondate.
Compută din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata arestării preventive pentru T.I.M. de la 3 decembrie 2002 şi pentru B.C.C. de la 4 decembrie 2002 la zi, pentru ambii recurenţi.
Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5032/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5039/2003. Penal → |
|---|
