ICCJ. Decizia nr. 5040/2003. Penal. Art.254 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5040/2003
Dosar nr. 1428/2003
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 625 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului Z.M., pentru comiterea infracţiunilor de: luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2), cu art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare; conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu art. 74 lit. a) şi c), raportat la art. 76 lit. d) C. pen., la 10 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de un an şi 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicaţia art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive începând din 15 august 2002 la zi.
În baza art. 254 alin. ultim C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000.000 lei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 2.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul Z.M. a fost angajat în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare, secţia Cluj din anul 1991.
1. În data de 9 februarie 2001, inculpatul Z.M., împreună cu martorul B.V., colegul său, comisar la Garda Financiară, secţia Cluj, au efectuat un control la SC L.F.I.E. SRL Gilău, societate care are ca principal obiect de activitate recondiţionarea şi exportul pieselor de mobilier vechi, urmărind verificarea documentelor de provenienţă pentru mobilierul existent în gestiune, registrul de casă pentru perioada 20 ianuarie 2001 până la zi, existenţa şi conducerea fişelor de magazie şi formularelor cu regim special, inventarierea generală a patrimoniului pe anul 2000.
Cu această ocazie, s-au constatat deficienţe în ce priveşte inventarierea generală a patrimoniului pe anul 2000, evidenţa formularelor cu regim special şi de asemenea s-a constatat depăşirea plafonului de casă.
Inculpatul Z.M. i-a comunicat părţii vătămate M.N., administratorul societăţii verificate că primele două deficienţe se sancţionează cu amendă de minim 2.000.000 lei, iar cea de-a treia cu amendă de minim 10.000.000 lei.
La un moment dat, când a rămas singur cu inculpatul, partea vătămată i-a cerut acestuia să îl ajute, în sensul de a nu mai aplica amenda de minim 10 milioane lei. La cererea părţii vătămate, pentru a nu mai aplica sancţiunea respectivă, inculpatul i-a solicitat acestuia suma de 5 milioane lei. Partea vătămată a fost de acord şi a intrat în biroul său în care se afla martora M.D.F., directoarea economică a societăţii, împreună cu martorul B.V., căreia i-a cerut discret să-i dea suma de 5 milioane lei, aceasta conformându-se.
În continuare, partea vătămată a ieşit din acel birou şi i-a înmânat inculpatului Z.M. suma de 5 milioane lei pentru a nu mai aplica sancţiunea respectivă. Ulterior, după ce a primit banii, inculpatul a discutat şi cu colegul său, care nu avea cunoştinţă despre cele întâmplate, şi în final sancţiunea respectivă nu a mai fost aplicată, fiind aplicate doar două sancţiuni cu amendă a câte 2 milioane lei pentru celelalte două nereguli constatate.
Partea vătămată i-a comunicat apoi martorei M.D.F., că a dat suma de 5 milioane lei inculpatului pentru a nu mai aplica sancţiunea amenzii de minim 10 milioane lei. Martora conducea o evidenţă proprie, foarte exactă a tuturor cheltuielilor efectuate, evidenţă în care a menţionat şi suma de 5 milioane lei pe care partea vătămată M.N. a dat-o ca mită, inculpatului.
S-a reţinut că, inculpatul Z.M. nu a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că nu a primit nimic de la partea vătămată. Susţinerile fiind înlăturate însă de declaraţiile părţii vătămate menţinute şi cu ocazia confruntării, de declaraţiile martorei M.D.F. Declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei sunt confirmate de menţiunile din evidenţele acesteia din urmă şi se coroborează şi cu menţiunile din registrul de evidenţă a controalelor.
2. În data de 26 aprilie 2002 şi apoi în seara aceleiaşi zile, inculpatul Z.M. a consumat o importantă cantitate de băuturi alcoolice, după care, în jurul orelor 1,00, a urcat la volanul autoturismului său marca Opel Vectra, pe care l-a condus pe drumurile publice din Cluj Napoca, respectiv pe str. Islazului din apropierea Complexului U. pe str. Mehedinţi, cu intenţia de a se deplasa până pe str. Negoiu.
În momentul în care a ajuns la intersecţia str. Mehedinţi cu str. Retezat din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, inculpatul nu a mai reuşit să conducă autoturismul, moment în care a fost depistat de lucrători din cadrul Poliţiei mun. Cluj Napoca, aceştia conducându-l la I.M.L. Cluj Napoca, unde i-au fost recoltate probe biologice.
Din buletinul de analiză toxicologică, alcoolemie nr. 362 din 7 mai 2002 al I.M.L. Cluj Napoca, rezultă că potrivit primei probe recoltate la ora 1,30, inculpatul Z.M. avea o alcoolemie de 2,85 gr o/oo, iar potrivit probe recoltate la ora 2,30, acesta avea o alcoolemie de 2,70 gr o/oo. Acest rezultat denotă faptul că la ora la care a condus autoturismul, inculpatul avea o alcoolemie superioară celei de 2,85 gr o/oo.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal inculpatul Z.M. criticând soluţia instanţei de fond sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii, în sensul că modalitatea de executare a pedepsei aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 este prea severă, apreciind că aplicarea unei modalităţi a suspendării condiţionate a executării pedepsei va fi în măsură să contribuie la reinserţia sa socială, iar cu privire la infracţiunea de luare de mită nu se consideră vinovat de săvârşirea acesteia şi nu există probe la dosar din care să rezulte cu certitudine că ar fi săvârşit această faptă.
Prin Decizia penală nr. 24 din 12 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulat de inculpat şi a redus pedepsele aplicate, urmând ca acesta să execute ca urmare a aplicării art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Pentru a pronunţa astfel s-a reţinut, cu privire la fapta de luare de mită, că sunt probe din care rezultă că în data de 9 februarie 2001, cu ocazia unui control la SC L.F.G., inculpatul Z.M. a pretins şi primit suma de 5.000.000 lei de la M.N., pentru a nu aplica o sancţiune contravenţională societăţii comerciale la care acesta era administrator.
Cu privire la pedeapsă, instanţa a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, o pedeapsă mai mică poate satisface cerinţele art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul Z.M.
Parchetul a crtiticat Decizia sub aspectul individualizării pedepsei, susţinând că pedeapsa aplicată, de 6 luni închisoare, nu reflectă pericolul social concret al faptelor comise.
Inculpatul a criticat Decizia sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen., susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni, solicită în concluzie achitarea potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Totodată, atât Parchetul cât şi inculpatul au solicitat aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 543/2002 cu privire la pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. d) C. pen.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, Curtea constată că recursul Parchetului este fondat atât sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 cu privire la graţierea pedepsei aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 328/1966 cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., cât şi cu privire la individualizarea pedepsei.
Recursul formulat de parchet cu privire la individualizarea pedepsei este fondat întrucât, astfel cum corect au reţinut instanţele, au existat temeiuri care să justifice aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen., însă pedeapsa aplicată în apel nu-şi atinge scopul prevăzut de legiuitor astfel cum este circumscris în dispoziţiile art. 52 C. pen., fiind mult prea blândă, urmând a fi menţinută pedeapsa aplicată de instanţa de fond.
Recursul inculpatului nu este fondat, dat fiind că, din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declaraţia părţii vătămate, procesul verbal de confruntare, declaraţiile martorilor M.D.F. şi B.V., procesul-verbal de constatate a contravenţiei; menţiunile din raportul de evidenţă a controalelor şi a menţiunilor din evidenţa proprie şi cheltuielilor efectuate de către angajaţii societăţii, inclusiv de către partea vătămată M.N., rezultă că la data de 9 februarie 2001, inculpatul, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare, secţia Cluj, a primit suma de 5.000.000 lei de la partea vătămată pentru a nu aplica o sancţiune contravenţională societăţii comerciale la care partea vătămată era administrator.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, va respinge recursul declarat de inculpat, pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei nr. 24 din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, privind pe inculpatul Z.M.
Casează integral Decizia atacată şi parţial sentinţa nr. 625 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului Cluj, pentru neaplicarea Legii 543/2002.
Înlătură dispoziţiile art. 33 şi art. 34 C. pen., descontopeşte pedeapsa rezultantă de un an şi 4 luni închisoare în pedepsele componente şi anume un an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen. şi de 10 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), raportat la art. 76 lit. d) C. pen.
Menţine pedepsele aplicate prin sentinţă şi potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată graţiată pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), raportat la art. 76 lit. d) C. pen.
Conform art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce decurg din nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Inculpatul urmează să execute pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare aplicată în baza art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.
Respinge recursul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi decizii.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la15 august 2002, la 17 februarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat, să plătească statului 1.00.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5078/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5046/2003. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs... → |
|---|
