ICCJ. Decizia nr. 5074/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5074/2003
Dosar nr.2852/2003
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 134 din 19 martie 2003, Tribunalul Braşov a dispus condamnarea inculpatului M.E. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea, în data de 9 iunie 2002 a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. b) C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a dispus anularea executării pedepselor de câte un an închisoare, aplicate prin sentinţele penale nr. 897 din 6 aprilie 2000 şi nr. 205 din 29 februarie 2001 ale Judecătoriei Braşov şi de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 169 din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Sinaia, pe care, apoi, le-a contopit, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 85 alin. (3) C. pen., a dispus, suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare şi în baza art. 83 C. pen., a dispus revocarea acestei suspendări, adăugând pedeapsa de 2 ani închisoare, la pedeapsa de 8 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 10 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 130 din 21 mai 2003, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de inculpatul M.E. împotriva hotărârii primei instanţe, desfiinţând-o, numai sub aspectul înlăturării dispoziţiilor art. 85 alin. (3) şi art. 83 C. pen., constatându-se incidenţa dispoziţiilor art. 40 C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă, de executat, fiind stabilită, la 8 ani închisoare.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, invocând art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., privind faptul că la stabilirea pedepsei rezultante, s-a făcut o greşită aplicare a legii.
S-a susţinut că instanţa de apel a dispus greşit înlăturarea dispoziţiilor art. 85 alin. (3) şi a art. 83 şi aplicarea art. 40 C. pen.
Modalitatea de executare a pedepselor anterioare, pentru infracţiunile comise în minorat, respectiv, suspendarea condiţionată a executării având, la data soluţionării prezentei cauze, autoritate de lucru judecat, astfel încât, rejudecând şi verificând legalitatea procedeului contopirii, instanţa de apel nu putea dispune, asupra pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, o nouă modalitate de executare a pedepsei, respectiv executarea în regim privativ de libertate, cu atât mai mult cu cât se afla în propria cale de atac a inculpatului, ceea ce ar fi reprezentat o încălcare a principiului non reformatio in pejus.
Chiar şi printr-o interpretare extensivă ar rezulta că procedeul propus de instanţa de apel este nefondat. În cauză, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni (în minorat), în trei rânduri cu pedepse suspendate condiţionat, în baza art. 81 C. pen.
Datorită „cronologiei” acestora, la soluţionarea fiecăreia dintre cauze, nu s-a cunoscut şi despre existenţa celorlalte pedepse, astfel încât, în soluţionarea prezentei cauze, instanţa fiind de această dată în posesia respectivelor date (la zi), privitoare la cazierul inculpatului, a fost în situaţia de a face aplicarea dispoziţiilor art. 449 C. proc. pen. şi art. 33, art. 34 C. pen.
Aplicarea prevederilor art. 85 alin. (1) C. pen., a fost într-adevăr, obligatorie şi corect dispusă, pentru faptele comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, respectiv, pedepsele de un an şi 2 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 897 din 6 aprilie 2000 şi nr. 705 din 29 martie 2001 ale Tribunalului Braşov şi nr. 169 din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Sinaia.
Dar, consecutiv anulării respectivelor suspendări, Curtea de Apel Braşov, nefiind în situaţia de a rezolva doar un concurs de infracţiuni, trebuia să menţină, asupra pedepsei rezultante, modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită anterior, cu putere de lucru judecat şi anume suspendarea condiţionată a executării, conform art. 85 alin. (3) C. pen.
Pe cale de consecinţă şi revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare era obligatorie, conform art. 83 C. pen.
De asemenea, erau neaplicabile, în cauză, prevederile art. 40 C. pen., nefiind îndeplinite condiţiile privitoare la momentul săvârşirii faptei, întrucât, în speţă, pedepsele nu erau executabile, fiind suspendate condiţionat.
În atare situaţie, este evident că soluţia Tribunalului Braşov, ca instanţă de fond, este cea legală. Ca argument în plus, s-a invocat ipoteza în care dacă ar fi existat o singură condamnare cu suspendarea condiţionată a executării, situaţie în care revocarea suspendării condiţionate a executării era obligatorie, conform art. 83 C. pen., împrejurarea că inculpatul a săvârşit, în concurs, trei infracţiuni, sancţionate de instanţe, cu pedepse suspendate condiţionat, cu atât mai mult ar fi trebuit să ducă la revocare, neputând profita inculpatului, în sensul omisiunii aplicării art. 83 C. pen., această situaţie.
Pentru aceste motive, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale a Curţii de Apel Braşov şi menţinerea sentinţei Tribunalului Braşov.
Recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, este nefondat şi, va trebui respins, ca atare.
Întreaga motivare a recursului, întreaga construcţie juridică făcută, pleacă de la o ipoteză falsă, de la un sofism, conform cărora, dacă suspendarea condiţionată s-ar fi aplicat, în mod corect, pentru prima faptă comisă, şi în interiorul termenului de încercare, inculpatul ar fi comis, fapta pentru care este judecat, în acest dosar, şi i s-a aplicat 8 ani, conform art. 83 C. pen., s-ar fi impus, în mod evident, revocarea suspendării şi adiţionarea celor două pedepse, ce trebuiau executate una alături de alta. Or, dacă, în acest caz, soluţia este aceasta, cu atât mai mult, această soluţie se impune, dacă, în speţă, pentru infracţiunile din perioada minoratului, s-au aplicat, pentru fiecare din cele trei pedepse cu închisoarea, câte o suspendare condiţionată a executării pedepsei.
Or, actele şi probele dosarului de faţă, nu confirmă ipoteza avută în vedere de cel care a motivat recursul ci o cu totul alta, anume că, în minorat, inculpatul a comis un număr de trei infracţiuni, descoperite, fiecare în parte, separat, fără ca organul de urmărire penală, care le-a descoperit sau instanţa de judecată, care, le-a judecat câte una, să cunoască, de comiterea celorlalte.
Judecate, separat, de către instanţe, apreciindu-se numai asupra criteriilor de individualizare a fiecărei fapte în parte şi nu şi asupra ansamblului infracţional, care n-a fost cunoscut nici uneia dintre cele trei instanţe, fiecare dintre instanţe a pronunţat câte o hotărâre de condamnare la închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, astfel, încât, inculpatul a devenit posesorul a trei hotărâri definitive de condamnare la închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru fapte concurente, comise în minorat.
Ulterior, înăuntrul termenului de încercare, a comis infracţiunea din cauza de faţă, în care inculpatul a fost condamnat la 8 ani închisoare.
Cu ocazia sancţionării acestei din urmă infracţiuni, impunându-se schimbări în executarea hotărârilor definitive, s-a constatat greşită aplicarea suspendărilor condiţionate şi necesitatea anulării lor, în temeiul art. 85 C. pen.
Suspendările condiţionate fiind anulate, în mod firesc, ele nu mai pot produce nici un fel de efecte juridice, din acest punct de vedere, condamnările din cele trei hotărâri, având regimul unor hotărâri definitive de condamnare la închisoare, cu executare în penitenciar, încât, instanţa va trebui să le contopească, în condiţiile art. 40 C. pen., aşa cum, de altfel, corect, a procedat Curtea de Apel Braşov, care, a dispus executarea pedepsei de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
Atât prima instanţă, cât şi cel care a motivat recursul parchetului, greşesc, atunci când consideră că se pot aplica concomitent atât dispoziţiile art. 85 C. pen., cât şi dispoziţiile art. 83 C. pen.
Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei, înlătură retroactiv existenţa termenului de încercare şi încălcarea lui, prin comiterea unei noi infracţiuni, nu produce nici un efect.
Este de observat că, în speţă, aşa cum bine remarcă instanţa de apel, datorită comiterii faptelor infracţionale în timp, suspendarea condiţionată nu se putea aplica legal şi valabil, nici pentru o singură infracţiune, în momentul primei judecăţi, fiindcă, afară de fapta supusă judecăţii, se aflau comise alte două infracţiuni, necunoscute instanţei de judecată, nici în urma contopirii eventuale a celor trei pedepse rezultante, într-una singură, deoarece, în acest din urmă moment se cunoştea deja, existenţa infracţiunii, pentru care inculpatul a fost condamnat la 8 ani închisoare, lucru ce împiedică aplicarea art. 81 C. pen.
Pentru aceste argumente şi cele invocate de instanţa de apel, Curtea consideră recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, ca nefondat şi-l va respinge ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii onorariului de avocat pentru apărarea din oficiu, făcută inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 130/Ap din 21 mai 2003 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpatul M.E.G.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5073/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5076/2003. Penal. Art.20rap.la art.174, 175... → |
|---|
