ICCJ. Decizia nr. 5078/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5078/2003
Dosar nr.3396/2003
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 248 din 13 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de 14 ani închisoare şi 7 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 2 iulie 2001 la zi.
Totodată, sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile S.I. suma de 25.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi s-a luat act că Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt.
Inculpatul N.C. nu avea locuinţă stabilă, după ce în anul 1996 şi-a vândut casa, el întreţinându-se din activităţi desfăşurate ocazional în Piaţa Crângaşi, unde l-a cunoscut pe S.I. cu care consuma frecvent băuturi alcoolice în cârciumile din apropierea pieţii.
Începând cu luna mai a anului 2001, inculpatul a început să doarmă în scara blocului în care victima S.I. avea o garsonieră. În aceste împrejurări, cu ocazia unei întâlniri într-o cârciumă, S.I. i-a propus inculpatului să vină să doarmă în locuinţa sa, lucru care s-a şi întâmplat.
În noaptea de 1 iulie 2001, inculpatul şi victima au consumat băuturi alcoolice în garsoniera proprietatea victimei, prilej cu care s-a declanşat un conflict spontan în cursul căruia inculpatul i-a aplicat lui S.I. multiple lovituri cu corpuri dure, lovituri care au impus transportarea urgentă a acestuia la Spitalul Universitar Bucureşti. La internare, victimei i s-a pus diagnosticul „traumatism cranio cerebral grav, fractură de bază de craniu, comă profundă, stop cardiorespirator repetat, traumatism toracic drept, pneumotorax drept, insuficienţă respiratorie hipoxemică, hipercopnică şi a fost declarat „exitus” la scurt timp de la internare.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor-verbale întocmite de organele de urmărire penală, raportului de autopsie cu nr. A.3/975/2001 al I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici, raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 190285/2001 al Serviciului Criminalistic al D.G.P.M.B., depoziţiilor martorilor C.A., C.M., O.D., C.M., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 386/ A din 8 iulie 2003, a respins apelul formulat de inculpat.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat, ca şi în apel, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în dispoziţiile art. 174 C. pen. La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti a reanalizat probele administrate şi apărările invocate de inculpat şi, justificat, a reţinut că autorul infracţiunii de omor este N.C.
Este adevărat că inculpatul nu a recunoscut nici în faza de urmărire penală şi nici în cea de cercetare judecătorească infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, însă vinovăţia sa rezultă din celelalte mijloace de probă.
Declaraţiile date de inculpat (în care acesta a indicat de fiecare dată o altă variantă) conţine un element constant şi deosebit de important şi anume confirmarea împrejurării că s-a aflat în permanenţă în prezenţa victimei după ce s-a întors în garsonieră şi nici o altă persoană nu i-a vizitat până la sosirea cadrelor sanitare.
Apărarea formulată de inculpat, în sensul că victima, datorită stării de ebrietate în care se afla, a căzut de mai multe ori şi s-a lovit de mobila din cameră şi de pardoseală este contrazisă de actele medico-legale întocmite de I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici Bucureşti.
Astfel, raportul medico-legal evidenţiază că victima a prezentat echimoze orbito-palpebrale, echimoză toracic drept, plăgi contuze epicraniene, infiltrate sanguine epicraniene, fractură emotorială de boltă craniană iradiată la bază, hemoragie meningee, contuzie cerebrală, infiltrat sanguin toracic drept, fracturi costale C4 – C5 hemitoracele stâng, ruptură de capsulă şi parenchin lob drept hepatic, ruptură de capsulă şi parenchin splenic.
Acelaşi raport medico-legal a concluzionat că moartea lui S.J. a fost violentă, ea s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic consecinţa unui politraumatism cu fractură craniană, hemoragie meningo-cerebrală, fracturi costale hemitoracele stâng, ruptură hepatică şi splenică.
Rezultă, aşadar, că leziunile descrise s-au produs în urma unor lovituri active cu şi de corp plan dur, înlăturându-se ideea că au fost urmarea unor căzături.
Aceeaşi concluzie se impune şi din examinarea procesului verbal încheiat cu ocazia cercetării la locul faptei, act din care rezultă că pe obiectele din holul de la intrare, precum şi pe pereţii interiori ai camerei au fost identificaţi stropi de sânge a căror dispunere este specifică unor lovituri active.
Datele din raportul de autopsie coroborate cu acelea rezultate din cercetarea la faţa locului şi existenţa plăgii contuze în unghi drept la nivelul sprâncenos drept (aspect care poate fi observat din fotografiile efectuate la spital şi la autopsie) indică lovirea victimei atât cu pumnii şi picioarele, cât şi cu un obiect contondent corespunzător dimensiunii plăgii.
Faptul că inculpatul s-a prezentat, după săvârşirea infracţiunii, la secţia 20 poliţie (de unde s-a sunat la salvare) constituie un argument de natură să demonstreze încercarea de inducere în eroare a organelor judiciare, deoarece inculpatul, constatând starea gravă în care se afla victima, trebuia să sune la salvare de la un telefon public, apelul fiind gratuit şi nu să se deplaseze o distanţă mare până la poliţie.
Nesinceritatea inculpatului s-a manifestat în relatările sale atât în legătură cu momentele anterioare săvârşirii infracţiunii (declarând că victima era atât de beată încât nu se putea deplasa, susţinere infirmată de martorii C.M. şi C.M.), cât şi în legătură cu momentele ulterioare comiterii crimei când a încercat să inducă în eroare personalul de pe salvare (susţinând că în apartament nu funcţionează lumina electrică, în scopul de a nu fi constatate urmele agresiunii, fapt infirmat ulterior).
În consecinţă, probele administrate, cu excepţia declaraţiilor făptuitorului, evidenţiază că autorul crimei a cărei victimă a fost S.I., este inculpatul, motiv pentru care prima critică formulată hotărârilor pronunţate nu este fondată.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea constată că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de pericolul social concret al faptei comise, cât şi de persoana infractorului.
Pericolul social al infracţiunii rezidă în modalitatea în care fapta a fost săvârşită, în lipsa oricărui mobil al uciderii victimei (acesta, dimpotrivă l-a găzduit, oferindu-i inculpatului condiţii decente de viaţă, acesta neavând de 2 ani o locuinţă stabilă, dormea în holul blocurilor, se întreţinea din mila unor persoane) în violenţa cu care au fost aplicate numeroasele lovituri în toate regiunile vitale şi în consecinţele ireparabile ale infracţiunii.
Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele aflate la dosar, rezultă că acesta este o persoană inadaptată social, consumator învederat de băuturi alcoolice, a suferit anterior condamnări penale, fiind recidivist în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), iar cu privire la fapta reţinută în sarcina sa a adoptat o atitudine nesinceră, încercând să inducă în eroare organele de anchetă şi instanţă.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului au fost analizate de prima instanţă şi de cea de apel, iar pedeapsa aplicată este bine dozată, motiv pentru care şi sub aspectul temeiniciei, hotărârile atacate sunt corecte.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nu este fondat şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 386/ A din 8 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 2 iulie 2001, la 7 noiembrie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5080/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5040/2003. Penal. Art.254 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
