ICCJ. Decizia nr. 5080/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5080/2003
Dosar nr.5497/2002
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 9 din 23 ianuarie 2002 a Tribunalului Arad, s-a dispus, după cum urmează:
În baza art. 257 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul J.S. la 3 ani închisoare, cu art. 71 C. pen., pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
A fost obligat inculpatul la restituirea către K.I. a sumei de 600 dolari S.U.A. sau a echivalentului în lei, la data punerii în executare a hotărârii.
Inculpatul a fost obligat la 2.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
În considerentele sentinţei, s-au reţinut:
Aflând de la numitul K.I. că acesta ar dori să se angajeze ca lucrător vamal, inculpatul s-a oferit să-i rezolve angajarea, prevalându-se de relaţiile pe care le are la Direcţia Generală a Vămilor şi la Regionala Vamală.
Cu ocazia discuţiei, inculpatul a cerut suma de 1500 dolari S.U.A. susţinând că banii trebuie daţi persoanelor din cadrul celor două instituţii, care vor facilita angajarea.
Întrucât numitului K.I. nu i s-a rezolvat angajarea, acesta i-a cerut suma de 1500 dolari S.U.A., inculpatul restituind suma de 800 dolari S.U.A., după care, a dispărut, de-acasă, fiind urmărit, pentru executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 138/2000 şi dat în urmărire generală.
Aceste împrejurări au fost reţinute de instanţă din declaraţia inculpatului care a confirmat că a discutat cu numitul K.I. posibilitatea angajării acestuia ca lucrător vamal, dar a negat că ar fi susţinut că i-ar putea facilita angajarea datorită relaţiilor pe care le are la Direcţia Generală a Vămilor şi Regionala Vămilor Arad, susţineri infirmate de martorii K.I. şi Ş.M., aceasta din urmă, prezentă la discuţiile purtate de inculpat cu K.I., cu care ocazie, inculpatul s-a prevalat de relaţiile sale la cele două instituţii.
Fapta inculpatului săvârşită în împrejurările arătate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al faptei, prin care imaginea unor instituţii ale statului este compromisă şi persoana inculpatului, care are antecedente penale şi ţinând seama de dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare.
Se va dispune obligarea inculpatului la restituirea către K.I. a sumei de 600 dolari S.U.A. sau contravaloare în lei, la data punerii în executare.
Prin Decizia penală nr. 456/ A din 25 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins, ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul J.S., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen. şi solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi confiscarea sumei de 600 dolari S.U.A., de la inculpat şi 900 dolari S.U.A., de la cumpărătorul de influenţă K.I.
În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a susţinut că în stabilirea şi aplicarea pedepsei nu s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Urmare a acestui fapt, pedeapsa aplicată este prea mică, neţinând seama de gradul de pericol social al faptei. De asemenea, nu s-a ţinut seama de persoana inculpatului şi de condamnările avute de acesta, printre care şi o pedeapsă de 5 ani, pentru înşelăciune, cu un prejudiciu de circa un miliard.
Analiza condamnărilor avute şi celelalte elemente de individualizare relevă că soluţia adoptată de cele 2 instanţe, referitoare la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului apare netemeinică, impunându-se majorarea pedepsei.
De asemenea, parchetul a susţinut că instanţele, în speţă, n-au lămurit cauza sub toate aspectele, ceea ce a făcut ca, în materie de confiscare, să nu aplice în mod corect, prevederile art. 257 alin. (2) C. pen. Consecinţa a constat în obligarea inculpatului la 600 dolari S.U.A. către K.I. şi în neconfiscarea sumei de 900 dolari S.U.A., predate de inculpat cumpărătorului de influenţă.
În speţă, dispoziţiile art. 257 alin. (2) C. pen., conţin o reglementare specială privind confiscarea, încât, instanţele au pronunţat o hotărâre contrară legii, bazată pe o greşită aplicare a dispoziţiilor legale.
Analizând criticile făcute prin recursul parchetului, deciziei pronunţate în apel, Curtea constată că numai cel de-al doilea motiv de recurs este întemeiat, primul neputând fi primit, fiind nefondat.
Contrar, celor susţinute de parchet, pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen., aplicată de instanţe, inculpatului J.S., pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., corespunde criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Faptul că inculpatul, anterior comiterii faptului pentru care este judecat, a comis şi alte infracţiuni, pentru care a şi fost condamnat, constituie, desigur, un element de care se ţine seama în individualizare, dar el nu trebuie absolutizat, cu consecinţa ridicării exagerate a pedepsei, în speţa de faţă. De aceea, Curtea apreciază că acest motiv, nu poate fi primit, urmând a fi respins.
Cel de-al doilea motiv de recurs este, însă, întemeiat.
Conform art. 62 şi art. 63 C. pen., instanţa are obligaţia de a lămuri cauza sub toate aspectele, pe bază de probe complete, analizate şi interpretate cu obiectivitate.
În speţă, instanţele, analizând insuficient actele dosarului, nu au fost în măsură să aplice corect prevederile art. 257 alin. (2) C. pen., referitoare la confiscare.
Potrivit art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (1) C. pen., „Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.
În speţă, instanţele nu au aplicat corect acest text de lege, obligând pe inculpat la restituirea sumei de 600 dolari S.U.A. către K.I. şi neconfiscând suma de 900 dolari S.U.A. primită de acesta, de la inculpat.
Este motivul pentru care, Curtea va trebui să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei atacate şi în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., să caseze respectiva decizie, ca şi sentinţa primei instanţe, numai cu privire la măsura confiscării speciale a sumelor ce au constituit obiectul infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
Se va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 600 dolari S.U.A. şi de la denunţătorul K.I.J. a sumei de 900 dolari S.U.A., obligându-i la plata acestor sume către stat sau a echivalentului în lei la cursul valutar din ziua efectuării plăţii.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate.
Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 456/ A din 25 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe inculpatul J.S.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 9 din 23 ianuarie 2002 a Tribunalului Arad numai cu privire la măsura confiscării speciale a sumelor ce au constituit obiectul infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
Dispune confiscarea de la inculpatul J.S. a sumei de 600 dolari S.U.A. şi de la denunţătorul K.I.J. a sumei de 900 dolari S.U.A., obligându-i la plata acestor sume către stat sau a echivalentului în lei la cursul valutar din ziua efectuării plăţii.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate.
Constată că inculpatul J.S. este arestat în altă cauză.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5081/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5078/2003. Penal → |
|---|
