ICCJ. Decizia nr. 5085/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5085/2003
Dosar nr. 4041/2003
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 379 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul M.L. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat prevenţia de la 17 august 2002 la zi.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească suma de 5.200.000 lei către partea civilă H.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt.
La data de 25 august 2002, în jurul orelor 13,30, în timp ce partea vătămată H.C. se deplasa pe str. Mântuleasa, având asupra sa o geantă, a fost atacată din spate de inculpat şi i-a smuls poşeta, rupându-i cureaua. Imediat după comiterea agresiunii, inculpatul a fugit, fiind urmărit de partea vătămată până la un bloc unde inculpatul a intrat.
În holul imobilului, inculpatul a fost văzut de martorul M.M. în timp ce ascundea bunul sustras sub un tricou, după care făptuitorul a sărit pe un geam, însă partea vătămată l-a observat şi a pornit în urmărirea acestuia, fără însă să-l poată ajunge. Ulterior, geanta a fost găsită şi restituită părţii vătămate, din geantă lipsind telefonul mobil.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii părţii vătămate, planşelor foto executate în cauză cu ocazia conducerii în teren a părţii vătămate la locul săvârşirii infracţiunii, procesului verbal de recunoaştere din grup a inculpatului, dovezi de restituire a unora din bunurile sustrase, depoziţiile martorilor M.M., M.M., P.A., M.P., B.V. şi M.A., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 462 A din 19 august 2003, a respins apelul declarat de inculpat, apel ce a vizat atât nelegalitatea, cât şi netemeinicia hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele de apel invocate şi anume faptul că nu el este autorul infracţiunii, motiv pentru care a solicitat achitarea, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
În cauză, instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în textul de lege mai sus menţionat.
Deşi inculpatul nu a recunoscut infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, vinovăţia acestuia rezultă din toate celelalte probe administrate.
Astfel, din declaraţiile părţii vătămate H.C. rezultă că aceasta l-a văzut pe inculpat după ce a fost deposedată de geantă, şi după ce acesta a fugit din blocul unde se ascunsese, identificându-l din grup.
Declaraţiile victimei se coroborează cu declaraţiile martorului M.M. care l-a văzut pe inculpat în holul blocului unde locuia, reţinându-i semnalmentele, inclusiv tatuajele pe care le-a descris organelor de poliţie.
Planşele foto executate în cauză evidenţiază, într-adevăr, că inculpatul are pe braţe tatuaje care coincid cu cele descrise de martor în momentul în care l-a surprins ascunzând geanta sub tricoul cu care era îmbrăcat.
Martorii asistenţi cu ocazia întocmirii procesului verbal de prezentare pentru recunoaştere, au menţionat că inculpatul a fost recunoscut fără ezitare de partea vătămată.
Pe de altă parte, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia psihologică a comportamentului simulat indică existenţa unor modificări ale stresului emoţional specifice comportamentului nesincer atunci când inculpatul a răspuns la întrebările critice (relevante) ale chestionarului.
Toate aceste mijloace de probă evidenţiază că autorul infracţiunii de tâlhărie, comisă la data de 25 august 2002 în dauna părţii vătămate H.C. este inculpatul, iar împrejurarea că M.L. nu a recunoscut infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată nu are nici o relevanţă sub aspectul răspunderii penale.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, aspect sub care hotărârile sunt criticate, în subsidiar, de inculpat, Curtea reţine că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
La dozarea pedepsei instanţele au ţinut seama atât de pericolul social concret al faptei comise, cât şi de datele ce caracterizează persoana făptuitorului.
Urmărirea victimei, atacarea ei din spate, într-un moment bine ales pentru a-şi asigura scăparea şi consecinţele infracţiunii, reprezintă împrejurări care evidenţiază pericolul social ridicat al faptei comise.
Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele administrate rezultă că acesta a avut o poziţie nesinceră atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, nu a acoperit prejudiciul cauzat şi deşi se află la o vârstă tânără a suferit anterior o condamnare penală în minorat, fiind sancţionat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi deşi a beneficiat de clemenţa legii (fiind liberat condiţionat) nu a tras concluziile ce se impun persistând în desfăşurarea unor fapte antisociale.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei, sancţiunea aplicată, de 6 ani închisoare, orientată spre limita inferioară a textului sancţionator, nu este prea aspră, fiind de natură să asigure realizarea scopului coercitiv şi preventiv educativ.
În raport de considerentele expuse recursul declarat de inculpat este nefondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul M.L. împotriva deciziei penale nr. 462/ A din 19 august2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 27 august 2002 la 7 noiembrie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5083/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5088/2003. Penal. Strămutare. Strămutare → |
|---|
