CSJ. Decizia nr. 724/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 724/2003
Dosar nr. 4693/2002
Şedinţa publică din 13 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 434 din 30 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută la pct. 1 din rechizitoriu, formulată de inculpat prin apărător.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută la pct. 2 din rechizitoriu, din art. 208 şi art. 209 alin. (2) lit. e) C. pen., în art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.G. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv, 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 8 iulie 2001 la zi.
A fost obligat inculpatul la 3.000.000 lei despăgubiri către partea civilă J.A.S. şi 2.000.000 lei către partea civilă B.M., cu acelaşi titlu.
A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt că în ziua de 6 iunie 2001, în jurul orei 1200, partea vătămată B.M., a fost atacată de inculpatul I.G. împreună cu o altă persoană şi i-a sustras portofelul prin ameninţări şi violenţă.
În ziua de 13 iunie 2001, inculpatul, împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată s-a deplasat pe proprietatea părţii vătămate J.A.S.
Inculpatul şi cealaltă persoană s-au apropiat de autoturism, au deschis portbagajul şi, din interior, a sustras o pereche de pantofi sport, după care au părăsit locul faptei.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite de instanţa de fond prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză.
S-a reţinut că, în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie, în infracţiunea de furt (astfel cum a solicitat apărătorul inculpatului), apreciind că, certificatul medico-legal nr. A.1/3003/15.06.2001, eliberat de I.M.L, se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, cu privire la această faptă.
Cu privire la fapta reţinută la pct. 2 din rechizitoriu, instanţa de fond a constatat că din probe rezultă cu certitudine că inculpatul era însoţit de o persoană, rămasă neidentificată, astfel că, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei.
Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul I.G., care a solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru ambele fapte şi a criticat soluţionarea laturii civile a cauzei, faţă de faptul că nu s-a făcut dovada valorii bunurilor sustrase.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 611 din 8 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, întemeiată pe probele administrate în cauză, din coroborarea cărora rezultă fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în motivele de recurs, criticile invocate cu ocazia judecării apelului, respectiv, greşita sa condamnare pentru fapte pe care nu le-a comis, apreciind că se impune achitarea sa pentru cea de a doua infracţiune reţinută la pct. 2 din rechizitoriu şi schimbarea calificării juridice a faptei de la pct. 1, din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat.
Recursul nu este întemeiat.
Martorii audiaţi în cauză, în ambele faze ale procesului penal, au declarat constant că l-au văzut pe inculpat în timpul săvârşirii faptelor şi l-au recunoscut după planşele fotografice care le-au fost prezentate.
Aceste declaraţii se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de cercetare de la faţa locului şi actele medicale depuse la dosar, care atestă leziunile suferite de victimă.
Toate aceste probe susţin situaţia de fapt corect reţinută de instanţă şi infirmă apărarea inculpatului care a avut o poziţie oscilantă, susţinând că nu a lovit-o pe partea vătămată.
Nesinceritatea recurentului este demonstrată şi de poziţia acestuia în fata judecării apelului cât şi în faza recursului când, deşi a susţinut că este nevinovat, a solicitat instanţelor schimbarea încadrării juridice a faptei.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, este de observat că părţile vătămate s-au constituit părţi civile în cauză astfel încât, în mod corect instanţele au dispus obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciilor cauzate.
Ca urmare, cererea recurentului în sensul casării hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, nu poate fi primită atâta timp cât la soluţionarea laturii civile a procesului penal instanţele au avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, atât, constituirea de parte civilă, cât şi valoare de piaţă a bunurilor sustrase, necontestată de inculpat.
Faţă de aceste considerente, Curtea, constată recursul declarat de inculpat ca nefondat, urmând a-l respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Urmează a se deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei nr. 611 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 8 iulie 2001 la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 723/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 727/2003. Penal → |
|---|
